Există și un alt fel de a pune întrebarea: „cine sunt eu…?”
Da. Dar numai dacă o formulăm… ca un raspuns. Dacă o formulăm ca și cum Dumnezeu ne-ar fi dat, anticipat, raspunsul la ea. Acel Raspuns de care vorbea Mântuitorul, intr-un mod sublim, zicand: „În ziua aceea nu ma veti întreba nimic…” (Ioan 16, 23).
Dar cum să te întrebi „cine sunt” ca și cum ti s-ar fi răspuns la întrebare? Cum să te întrebi raspunzandu-ti, perpetuu, hranindu-te mereu din răspunsul care se întoarce mereu la tine…? Sa cazi pe ganduri ca și cum te-ar fi lovit o frumoasă… dambla!
Păi, să cădem pe ganduri…
„Cine sunt?” Eu? Tu? Oricine…?
Eu sunt… cel ce nu putea să nu fie!
Trebuie să fie așa. Nu se poate altminteri.
Cu toții ne dăm seama, în adânc, de unde vine acest răspuns. Din infinit. Din Dragostea lui Dumnezeu. Dintr-un neinceput al Lui, de unde vin toate ideile. Idei ca si… noi. O idee… ca și mine.
Atunci și tu ești… cel ce nu putea să nu fii. El este cel ce nu putea să nu fie… Ea este cea ce nu putea să nu fie. Si parcă în „negația” asta înțelegem mai mult decât în orice afirmație. Pentru ca depasim polemica, retorica. Si deschidem lumea infinită a afirmării lui Cel ce Este.
Mai țineți minte cand Dumnezeu a gasit „definitia” despre El Însuși în fața lui Moise: „Eu sunt cel ce sunt”…?
Și dacă ar fi spus, intr-un mod și mai minunat, și mai poetic, pentru mintea noastră postmodernă si trecuta de toate modernitățile:
„EU SUNT CEL CE NU PUTEA SĂ NU FIE…!”
Atunci, în cheia asta minunata a lui „a nu putea să nu…” sa ne gandim si noi pe noi.
Și, apropo, ca pretext, maine, 17 mai, ora 18.00, e Marșul pentru Viață pe Facebook, prima editie care se face online din motive de criză. Cine vrea să serbeze ceva… Orice. Pe sine. Pe sine din Viața din care a venit. Din viața lui Dumnezeu.
Așadar, sa serbam bucuria tainica care se ascunde acolo, in inima, îndărătul acestui gand:
„Nu se putea să nu fiu…
Eu… nu se putea să nu fiu.”
Păi de ce.
Păi dacă „El… El… nu se putea sa nu fie?” ️
Spor la întrebări căzute în… răspunsuri!
——————————–
Ierodiacon Iustin T.
16 mai 2020
by 
 |
Referinţă Bibliografică |
Ierodiacon IUSTIN T.: Fericirea de-a putea muri… (meditaţie la Nichita Stănescu)
Ierodiacon IUSTIN T.: Împărtășania „aseptică” e unul din colectivismele seculare ale ordinii de azi…
Ierodiacon IUSTIN T.: Nu siguranța e sensul vieții, ci Frumosul după care o trăim…
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..