Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » Povestire » ÎMPĂCAREA

ÎMPĂCAREA

Călin Stamate rămase singur de mai mulți ani și căuta să se însoare dar anii treceau și nu își găsea perechea potrivită, însă se bucura cu fiică sa ce era măritată cu un preot și avea din partea lor doi nepoți. Îl vizitau regulat și se bucura de nepoți cărora le oferea diferite daruri. Casa sa era bine pusă la punct pentru că se pricepea să facă anumite lucrări de zidărie, deși de meserie era instalator. Locuia la o depărtare de un kilometru de oraș, pe lângă casa sa se aflau și alte case răzlețite, în câmpie.

Călin pleca dis-de-dimineață la muncă mergând pe jos și se întorcea seara tot pe jos străbătând drumul pietruit ce șerpuia prin câmpie. Nu avea mașină și nici el nu își putea explica de ce nu făcuse școala de șoferi. Pe când avusese treizeci de ani fusese pe punctul de a o face însă renunțase. Și lucru straniu nu îl atrăgeau mașinile și nici plăcere de a conduce nu avea și așa ajunsese ca la cinzeci și nouă de ani să parcurgă mari distanțe pe jos, foarte rar doar când era prea obosit lua câte un taxi. Călin era înalt, slab, osos, cu părul negru brăzdat de fire argintii, ochii negri ce reflectau faptul că era un om de treabă. Purta o mustață groasă ce îl prindea bine la față, iar din fire era foarte blajin și pe cât îi stătea în putință căuta să trăiască în pace cu toți oamenii și să nu facă rău nimănui.

Seara când ajungea acasă ostenit îi plăcea să se așeze pe canapea în fața televizorului cu o cană de vin din care bea încet mulțumit că mai trecuse o zi. Avea vin din propria lui vie și asta îl mulțumea pentru că nu cumpăra tot felul de băuturi făcute de alții. Știa să trăiască echilibrat și nu făcea excese și acel stil de viață îl ținea în formă. În schimb fuma mult, era singurul aspect din viața lui unde depășea limitele și de aceea medicii îi atrăseseră atenția că ar trebui să lase țigările pentru că plămânii lui nu erau chiar într-o stare bună. Însă nu putea renunța la fumat pentru că era una din marile plăceri ale vieții lui.

În sufletul său era cuibărit dorul după o nevastă care să-l aștepte seară de seară cu mâncare caldă și să-l întâmpine cu o vorbă bună. La acest capitol din viața sa avea mari frământări, și chiar fusese pe punctul de a se hotărî să se însoare cu o vecină pe nume Ana, ce avea în jur de cinzeci de ani și era înaltă, cu corpul încă frumos pentru vârsta ei și plăcută prin felul de a fi. Ana după ce se divorțase de bărbatul ei lucrase mai mulți ani în Italia unde avusese câteva relații de concubinaj. Un timp fuseseră chiar apropiați însă pe Călin îl speria faptul că mereu în jurul ei roiau diferiți bărbați și datorită acelui fapt rupsese orice legătură cu ea pentru că nu dorea o femeie despre care să aibă mereu bănuiala că i-ar fi necredincioasă.

La o mică depărtare de casa lui locuia o altă femeie pe nume Marieta pe care o cunoștea încă de pe când trăia nevasta lui. În acele vremuri el locuia la bloc și Marieta cu bărbatul ei ce între timp murise locuia tot la bloc în același cartier cu el. În ultimul timp Marieta fiind singură și îngrijind de tatăl ei bătrân și bolnav îl chema să-i facă diferite reparații pe la casa ei și așa începu a se înfiripa între ei un fir de prietenie. Marieta era protestantă și îi vorbea despre Dumnezeu. El rămânea pe gânduri ascultând-o, uimit fiind de râvna acelei femei de al convinge să urmeze calea credinței.

Marieta era cu doi ani mai mică ca el cu părul lung, șaten, ochi verzi, simpatică, cu fața brăzdată de riduri ce veniseră odată cu vârsta. Îl atrăgea acea femeie mică de statură dar inimoasă și credincioasă. Mai ales că era muncitoare pentru că lucrase mai mulți ani în Spania și cu banii câștigați își făcuse o casă. Cu timpul lucrurile dintre ei ajunseră destul de departe și el îi propuse:

-Ne cunoaștem de atâta timp și mă știi ce fel de om sunt, iar eu știu că iești o femeie deosebită, așa că nu văd de ce nu ne-am căsători…

Marieta rămase pe gânduri după care îi spuse:

-Nu știu ce să-ți răspund, problema este că eu sunt protestantă iar tu ortodox.

-Asta nu este o problemă doar suntem creștini amândoi!

-Bine, dar sunt totuși diferențe mari în ceea ce privește modul cum ne trăim viața de credință și apoi dorința mea ar fi ca să te lași de fumat.

Călin rămase consternat pentru că nu știa cum ar putea să renunțe la una dintre cele mai mari plăceri ale vieții lui.
Marieta continuă:

-Îți spun acest lucru spre binele tău, pentru că chiar tu mi-ai spus că medicii te-au avertizat că plămânii tăi nu sunt într-o stare prea bună.

-Am să încerc să mă las de fumat…spuse Călin necrezând că ar putea face acel lucru.

-Trebuie totuși să mă mai gândesc și îți voi da un răspuns.

Călin plecă oarecum mulțumit crezând că Marieta îi va da un răspuns favorabil și va deveni astfel nevasta lui. Însă avea o problemă și anume, se tot gândea ce va spune ginerele lui când va afla că el s-a căsătorit cu o femeie protestantă. Oare nu îi va face probleme fiicei lui? Știa că ginerele lui ca preot îi socotea pe protestanți ca pe niște rătăciți ce trebuiau aduși în biserica ortodoxă. Și apoi cum putea să se lase de fumat? Oare putea el face acel sacrificiu? Și apoi Marieta îi tot vorbea despre anumite învățături biblice ce veneau în contradicție cu tradițiile bisericii ortodoxe. Religia nu îl interesase prea mult niciodată deși credea în Dumnezeu și era ferm convins că omul fără frică de Dumnezeu își pierde orice reper moral.

Începea oarecum să se teamă pentru ca nu cumva să apară un conflict serios între ei. Însă dorința de a o avea pe Marieta de care începuse să se simtă tot mai legat sentimental trecea peste orice barieră. După trei săptămâni de la discuția lor, Călin prinse un moment când după ce montase o ușă în casa Marietei o întrebă:

-Te-ai gândit la ce ți-am spus?

-Îmi pare rău dar nu mă pot mărita cu tine…

Călin auzind acele cuvinte rămase ca lovit de o cometă. Stătea pur și simplu în fața realității și nu îi venea să creadă că era refuzat. Într-un târziu zise:

-Mai surprins cu răspunsul tău…

În acea zi plecă posomorât spre casă și bău mai mult vin ca de obicei. Îi părea rău după Marieta, crezuse că va fi nevasta lui și își făcuse prea multe planuri despre cum ar putea fi viața lor. Refuzul ei îl decepționă profund, dar trebuia să se ridice să continue să trăiască și să-și vadă de munca sa, deși rămase dezamăgit pentru că fusese convins că Marieta era femeia de care avea nevoie. Pe de altă parte se gândi că pe lume mai erau femei și de aceea nu totul era pierdut pentru că putea întâlni o altă femeie care să-l accepte cu toate imperfecțiunile lui.

Zilele, săptămânile, lunile, se scurgeau cu repeziciune și Călin nu reușea să-și găsească o nevastă așa cum dorea. Ba mai mult află că Marieta se măritase și acel lucru îl mâhni și începu să consume tot mai mult vin și votcă și chiar să meargă la femei. Așa se scurseră trei ani timp în care trăi o viață de om singuratic cu escapadele sale și cu mici oaze de părtășie cu cei din familia sa.

De la un timp începu să aibă dureri de stomac, ba chiar să respire greu și nu putea uneori dormi noaptea. Fu la doctor unde după ce i se făcură analize i se comunică că era perfect sănătos. Însă problemele sale de sănătate continuau. Alarmat se întoarse din nou la medic însă acesta îl liniști spunându-i că nu are nimic. După câteva luni, timp în care starea sănătății lui se tot înrăutățea hotărî să consulte un alt medic și fu la o clinică privată, unde după ce îi făcură un ecograf și alte probe îi dădură un diagnostic înfiorător avea cancer și ajunsese în metastază, mai multe organe îi erau afectate de tumori maligne.

Începu lupta cu necruțătoarea boală făcând chimioterapie însă simțea că pierdea acea luptă. Fu internat în spital apoi trimis acasă pe motivul că cazul lui era prea disperat și nu mai aveau ce să-i facă. După ce înțelesese că era grav bolnav și că mai avea puțin de trăit Călin căuta să se comporte cât mai bărbătește posibil pentru a nu cauza și mai multă durere celor din familia sa. Uneori când se simțea mai bine ginerele său îl lua cu mașina și îl ducea la biserică pentru a asista la diferite slujbe pe care acesta le oficia. Călin stând în biserică și urmărind slujbele își simțea sufletul gol iar pe ginerele său îl vedea ca pe un om ce își face meseria fără a pătrunde în esența lucrurilor sfinte. Avea impresia că ginerele său era încă departe de Dumnezeu deși slujea în biserică, îmbrăcat în veșminte preoțești înconjurat de tot acel cadru bisericesc. Pe măsură ce participa la acele slujbe, Călin avea tot mai mult sentimentul că pe Dumnezeu trebuia să-l caute altfel. Își aduse aminte de discuțiile cu Marieta despre Dumnezeu și rămase surprins că îi împărtășise lucruri minunate. Deși era o femeie simplă ce nu studiase teologia ea dădea impresia că avea experiență în lucrurile duhovnicești.

Ginerele lui îi propuse să se spovedească și împărtășească, însă el refuză pentru că nu putea să își deschidă inima în fața unui om ce poate că era la fel de păcătos ca și el. Apoi Călin încercă în acele ultime zile ale vieții lui să-l caute pe Dumnezeu. Se plimba prin curte și privea grădina, pomii, via, casa pentru care muncise o viață întreagă și se tot întreba pentru ce trudise atât de mult? Doar pentru a agonisi și a investi în gospodăria sa. Știa că totul avea să rămână celor din familia sa, dar oare făcuse bine că muncise asemenea unui animal de povară doar pentru a face avere? Iar pentru lumea de dincolo nu făcuse nimic. Trăise departe de Dumnezeu fără a fi interesat de viața spirituală.

Își aduse aminte că în bibliotecă avea o Biblie din care nevasta sa pe când trăia mai citea. O luă și începu să citească din Cartea Psalmilor. După acele lecturi se simțea cumva mai eliberat de povara morții și a goliciunii sufletești. Într-o zi începu să citească din Evanghelia după Ioan și rămase impresionat de un pasaj pe care îl reciti de câteva ori:

,,Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăște lumina și nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.” (Evanghelia după Ioan 3:16-21)

Călin medită la profunzimea ce o conținea acel pasaj evanghelic. ,,Iată marea taină a vieții ce nu am descoperit-o până acum, deși aveam noțiuni vagi despre aceste lucruri! Dumnezeu prin Hristos a făcut primul pas spre noi păcătoșii și nu oarecum ci prin intermediul jertfei de la Golgota. Iar noi ce am făcut în schimb, i-am întors spatele și am umblat în întuneric! Puțini oameni trăiesc cu adevărat în lumina mântuirii și sunt fericiți pentru că nu simt că au sufletul gol. Am umblat întreaga mea viață după lucrurile materiale și în final mă voi coborî în mormânt răpus de boală fără a lua nimic cu mine, totul va fi pentru ai mei dar într-o zi și ei mă vor urma în locuința morților și ce va fi de noi? Cum vom sta în fața lui Dumnezeu dacă cât timp ne-am trăit viața pământească nu am venit spre lumină și nu am înfăptuit binele cerut de legea iubirii. Sau dacă am respins sacrificiul lui Iisus prin faptul că nu am lăsat ca iubirea Sa minunată să ne umple inimile. În aceste versete ni se spune că Dumnezeu ne-a iubit pe toți indiferent de gradul nostru de păcătoșenie și de aceea a oferit Golgota. Și dacă un om păcătos ca mine primește în toată plinătatea harul Său minunat atunci înseamnă conform promisiunilor divine că voi avea viața veșnică. Asta este marea taină a existenței noastre, suntem în această lume pentru a cunoaște iubirea divină și a primi darul mântuirii. Însă dacă ne vom complace în a trăi în întuneric și a înfăptui răul vom pieri. O, ce mult doresc în aceste momente să umblu în lumină și să înțeleg minunatul plan de salvare a omenirii! A trebuit să treacă atât de mult timp din viața mea ca să înțeleg ce măreț este Dumnezeu și ce minunată este mântuirea. Îți mulțumesc Doamne Iisuse pentru că mă iubești și te-ai jertfit și pentru un om atât de rău și păcătos ca mine!”

Din acele momente viața lui se schimbă considerabil pentru că începu să simtă că golul din sufletul său se umple cu prezența tainică, nevăzută a lui Hristos. Pe mai departe starea sănătății lui se înrăutățea tot mai mult. Însă simțea că în mijlocul suferințelor sale nu era singur ci puterea lui Dumnezeu se cobora tot mai mult în sufletul său. Înainte de aș da ultima suflare Călin reuși să se împace cu Dumnezeu și să pășească spre lumină.

Facebooktwitterby feather