Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » 31 August - Ziua Limbii Române » ÎNGERUL DE LA FÂNTÂNĂ

ÎNGERUL DE LA FÂNTÂNĂ

ÎNGERUL DE LA FÂNTÂNĂ

Autor: Lhana ROMA-NOVA

 

La zidirea lumii, s-a născut întâi

Cel ce-avea să fie al ei căpătâi,

s-a născut Cuvântul – gânduri întrupate,

zbor de libelule peste Principate…

 

La zidirea lumii, cerul însuși plânge

lacrimi de căință prefăcute în sânge

căci uitat-a Domnul într-a Sa mistrie

sfânt pământ și-o țară, pe-a mea Românie!

 

La zidirea lumii, oștile cerești

întind spre neanturi scări mănăstirești

pe care să urce mii de libelule,

să se-așeze în ceruri lângă tarantule

și să înceapă a își țese toate împreună

țarina de aur, țarina română…

 

Cete întregi de libelule

s-au zidit în tarantule

ca să țese infinituri

din amurg și răsărituri,

ca să țese focul viu

din cuvântul străveziu

și să țese apa vie

din triluri de ciocârlie!

 

Când aflat-a Domnul Sfânt

că s-a țesut din Cuvânt

fir de aur, fir de foc,

de mătase – la mijloc,

supăratu-S-a pe îngeri, pe arhangheli – cei dintâi,

pe cei patru: Mihail,

Gavriil

și Rafail,

pe vestitul Uriil,

îngeri de vânturi ascunse într-al lor cinstit călcâi,

iar în sfânta-I supărare

a voit răscumpărare:

  • Blestemați să fiți cu toții

voi cei ce-ați făcut pe hoții,

voi cei care ați cutezat

a fura al meu cnezat,

voi cei care ați îndrăznit

prin al vostru gest căznit

să îmi luați ce Eu gândisem

și în Cuvânt azi răspândisem

cum că doar acea mistrie

trebuia a fi solie

peste neamuri și popoare…

Îi puneam aripi să zboare!

 

Voi furat-ați de la Mine

nemuririle latine

dar vă iert c-am obosit

de atât bolborosit

și ca semn de-a Mea iertare

vă voi pune o întrebare:

  • Oști cerești și libelule

zidite în tarantule

ce-ați țesut cu fir din soare

infinitul care doare,

ce-ați țesut cu fir de foc

nemurirea în stil baroc,

aș vrea să Mă țineți minte…

Vă puteți zidi în cuvinte?

 

Fericite c-au scăpat

de pedeapsă, de păcat,

oștile cerești și ele

s-au zidit pe cer în stele,

libelule uimite

s-au țesut doar în cuvinte

și-apoi s-au zidit pre stele

să picteze în cer pastele

ca să zboare împreună

peste țarina română…

 

Iar din când în când coboară

întru inimi de fecioară,

și în inimi de feciori…

Tu le simți, te trec fiori?

 

Simți cum se zidesc în tine

stele din dureri latine,

simți sclipiri și-a lor răcoare

când pe buze cade o boare

din pastele ce se-așează

în suflet și te veghează?

 

Simți tu focul ce te arde

când citești o veche carte

și în care-i o fărâmă

dintr-a ta limbă română?

 

Simți tu foc ce te cuprinde

când iubirea te surprinde

și ai vrea să-i dai un nume

dar ea însăși te răpune

și îți spune răspicat

ca să n-o dai la mezat…

Al ei nume-i doar iubire,

cată în cartea de Citire!

 

Și mai caută într-o carte,

caută cuvântul moarte!

Căci acest cuvânt te-așteaptă

de nu ești ființa înțeleaptă

a citi în Abecedar

un cuvânt ce-l găsești rar

dar, odat’ ce l-ai aflat,

el va fi al tău palat,

el, Român de ieri, de mâine…

Ai găsit cuvântul pâine?

 

De găsești cuvântul țară

să nu uiți să îi pui tiară

din îngeri și libelule

zidite în tarantule,

constelația de foc, constelația de aur…

Limba noastră – sfânt tezaur!

 

Limba veche românească,

acea cetină cerească

ce se întinde ca o punte

precum laurii pe frunte

între toți acei ce simt

românește și consimt

că de-or fi sortiți să moară

departe de a lor țară,

vor lua cu ei în Rai

românescul nostru grai,

iar de vor ajunge în Iad

vor ascunde în flori de jad

limba sfântă românească,

diavolii să n-o găsească,

să n-o ardă vreun strigoi,

ci să ardem numai noi!

 

Tu, Român de România,

să nu-ți pierzi vreodat’ făclia,

limba ta cea românească…

doar ea știe să zdrobească

rătăcirile din unii

(precum au făcut străbunii),

rătăcirile tirane

dinspre state suzerane!

 

Zi cu noapte se îngână

într-a ta limbă română

și se nasc din rezonanță

vechi luceferi de speranță

ce-o cântă cu toți la strană,

ea – balsam la orice rană…

 

Dreptatea, de îți e rănită,

limba ta neprihănită

se va îmbrăca în armură

și cu greaua-i lovitură

va ucide pe făptaș…

Limba ta nu este laș!

 

Al tău înger – la fântână,

va păzi limba română,

va păzi-o de sirene

și de alte măști viclene,

va păzi-o de reptile

care prin vorbe subtile

vor a o târî în mocirlă…

Șarpe, viperă, șopârlă!

 

Constelația de aur, constelația de foc…

Limba noastră cea română întru Domnul are loc!

 

Limba noastră-i o redută

ce L-a învins pe Dumnezeu

când iubirea-I nevăzută

a dat nume unui zeu…

 

L-a numit Limba Română,

șapte zile în săptămână,

șapte zile, șapte nopți…

Ca pedeapsă la ăi hoți!

(21. 08. 2019)

 

 

 

 

 

 

 

Facebooktwitterby feather
Etichete: