INSOLENȚE
Când te va căuta trecutul, nu răspunde,
nimic nu poate să-ți mai dea răspunsul,
doar violetul măcinând apusul
poate-ți va ști trăirile flămânde…
Lasă fiorii dulci să te cuprindă
și ochii să clipească des sub gene,
sânii boltiți cu freamătul alene
jarul dorințelor să îl aprindă.
În sânge caldă fiarbă primăvara
cu nerăbdarea florilor din muguri,
în trupul zvelt emoția din gânduri
să sape îndoiala și povara.
Sărutul cerului de dimineață
seninul bucuriei va aduce
și-n pieptul-ți tulburat un fior dulce
va încolți o rază de speranță…
Doar timpul cu apusuri violete
mai lasă-n așteptarea ta candidă
ca flacăra iubirii să-ți aprindă
maci rubinii… cu doruri insolente!
Autor-Pompiliu Crețu-


