Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » IOAN MICLĂU-GEPIANU: La Monumentul lui IOSIF VULCAN (Dedicată Școlii Normale “IOSIF VULCAN” din Oradea)

IOAN MICLĂU-GEPIANU: La Monumentul lui IOSIF VULCAN (Dedicată Școlii Normale “IOSIF VULCAN” din Oradea)

La Monumentul lui IOSIF VULCAN

(Dedicată Școlii Normale “IOSIF VULCAN” din Oradea)

 

Argintoase haine luna pune zării necuprinse,

Iar al sălciilor umbre peste ape stau întinse,

Numai stelele puzderii, atârnând de-al razei fir,

Legănau a lor lucire pe al undelor creț șir!

 

Din a Crișului străfunduri turn mediaval răsare,

Clătinând zidirea-i veche pe al valului mișcare,

Iar din mijlocul acestei zugrăviri de-etern Crișan,

Peste turn se-nalță umba bardului Iosif Vulcan.

 

El e strămoșescul geniu, laur dat posterității,

Însemnând pe malul verde locul sfânt Românității!

De pe soclu-i Monumentul viu privirea și-o ridică,

Iar pe arbori frunze tineri cresc, când cele galbeni pică!

 

Astfel generații tineri nasc în strămoșeasca glie,

Urmând flacăra luminii lui Vulcan ca o făclie,

Cuprinzând cu-a lor simțire, munte, ape, șes și deal,

Crescând veșnic a lor dulce rădăcină din Ardeal!

 

Prin cununi de raze albe, privind fruntea-i gânditoare,

Îmi părea că văd-nainte-mi Nația nemuritoare,

A ei doruri și suspine într-un suflet adunate,

Ce-mpietriră-n veșnicie ca simbol istoric date!

 

Crișul e muzeu de taină sub altar de cer si stele,

Eu, privind, pluteam cu gândul pe sub bolta Țării mele!

Ce ferice-mi fu viața, când pe malul din cea parte,

L-am văzut pe Eminescu, valul numai ce-i desparte!

 

Ah, ce urieși ni-s moșii, mandrii suntem de stramoși,

Nu mă-nclin si nici port teama cât or fi de colțuroși

Cei ce jinduiesc la Crișuri, ori l-a Lotusulu floare,

Căci Istoria e tunet, fulger lung peste popoare!

 

Ioan Miclau Gepianu

Australia

Facebooktwitterby feather