OAMENI CARE AU FOST, SUNT ȘI VOR FI:
Mihai Eminescu – Iosif Vulcan – Artur Silvestri
Versuri de Ioan Miclău-Gepianu
*
Eminescu printre ardeleni
Călător , senin la suflet, pășea vesel peste lunci,
Iar zefirul pe-a lui aripi grămădea miresme dulci,
Tei cu flori deschise-n soare puneau farmec lin vieții,
Sfințind inima aleasă din chiar zorii tinereții!
Iar din cornul cel carpatic rotunjea a lui privire,
De la Nistru pân-la Tisa visa Țara în unire!
Iar în acele vremi de zbucium ”Familia” era mare,
Căci la a lui Vulcan opinii n-avea nimeni cutezare!
Muza Crișurilor încă, cu-a ei glasuri semne dete,
Să observe Cernăuții, mândrele-ardelene fete,
Ce s-ar duce de mirese pân-n la Siretului maluri,
Pe când floarea moldovimii spre Ardeal cugeta-n zaruri!
Iar mlădița Bucovinei răsărind pe mândrul deal,
Prinse rădăcini de dragul românescului Ardeal!
Slavici, cu-a lui șiriană limbă-l primi ca un frate,
Timișoara și Beiușul, Blajul cel cu școli înalte!
”Te salut, dar mică Romă, Dumnezee, -Ți mulțumessc,
Căi mi-ai dat să pot eu astăzi, tot Ardealul să-l privesc!
Pădureni cu șubă albă, moți, mocani, în harnic iureș,
Stăpâniți Târnave, Crișuri, mureșenii a lor Mureș!
Eu tot focul din iubire vi-l adun în al meu suflet,
Să-l ridic în veșnicia veacurilor pe-al lor umblet,
Precum Iisus ridicata toate relele din lume,
Să le ia-n povara-i aspră, curățind-o cu-al Său nume!
*
La Monumentul lui Iosif Vulcan
Argintoase haine luna pune zării necuprinse,
Iar al sălciilor umbre peste ape stau întinse,
Numai stelele puzderii, atârnând de-al razei fir,
Legănau a lor lucire de al undelor creț șir!
Din a Crișului străfunduri turn medieval răsare,
Clătinând zidirea-i veche pe al valului mișcare,
Iar din mijlocul acestei zugrăviri d-etern Crișan,
Peste turn se-nalță umbra bardului Iosif Vulcan!
El e strămoșescul geniu, laur dat posterității,
Însemnând pe malul verde locul sfânt Românității!
De pe soclu-i Monumentul viu privirea și-o ridică,
Iar pe arbori frunze tineri cresc. când cele galbeni pică!
Astfel generații tineri cresc în strămoșeasca glie,
Urmând flacăra luminii lui Vulcan ca o făclie,
Cuprinzând cu-a lor simțire, munte, ape, șes și deal.
Crescând veșnic a lor dulce rădăcină în Ardeal!
Prin cununi de raze albe privind fruntea-i gânditoare,
Îmi părea că văd-nainte-mi Nația nemuritoare,
A ei doruri și suspine într-un suflet adunate,
Ce-mpietriră-n veșnicie un simbol istoric date!
Crișul e muzeu de taină sub altar de cer și stele,
Eu, privind, pluteam cu gândul pe sub bolta Țării mele!
Ce ferice-mi fu viața, când pe malul din cea parte,
Îl văzui pe Eminescu, valul numai ce-i desparte!
Ah, ce urieși ni-s moșii, mândri suntem de strămoși;
Nu mă-nclin și nici port teamă, cât or fi de colțuroși,
Cei ce jinduieasc la Crișuri ori l-a Lotusului floare,
Căci Istoria e tunet, fulger lung peste popoare!
*
LUI ARTUR SILVESTRI SAU BRAZDA DE LUMINĂ
Ai arat o brazdă de lumină,
Ce vine din adâncuri de istorii,
O brazdă pe Carpați, Câmpie și Danubiu,
Pe Marea ce-i purta însemnele de glorii!
Erai un meteor desprins din miez arhetipal,
Erai însuflețirea Daciei străvechi,
Îngerul cu trâmbița suind pe deal,
Ca să te-audă Neamul cum versul îl începi!
Ne spui de-a noastră sfântă și tainică credință,
De împietrirea vremii pe munții Kogaion,
De Omul Europei – Adamul din căință,
Întâiul pus de Ceruri, străbunul nostru Ion!
Te-ai contopit cu propria ta brazdă de lumină,
Ce-arăta semn spre vremuri viitoare,
Asemeni razei stelei ce-n cărțile Divine,
Avea menirea călăuzitoare.
Și contopit așa faci punte spre izvor,
Izvorul de-unde Duhul ni s-a dat.
Te duci și vii din când în când,
Să ne aduci Cuvântul luminat!
Tu ne-ai lăsat ”Doriri de bine”,
Iar vorba ta-i sculptată-n carte,
Căci România tainică de-a pururi
Va exista, drept dulcea noastră parte!
Tu n-ai ascuns talantul cel avut,
Sub stâncă sau țărână,
Ci înmulțit l-ai semănat sub brazda de lumină,
Să crească, să dea roade Cultura cea Română!
Artur e nume nobil, dar Om e și mai mare,
Dar le-ai legat în suflet într-o unitate
Și-n sfânta ta iubire de neamul tău român,
Treci azi, iubite Prieten înspre eternitate!
Tu ne-ai lăsat ”Doriri de bine”,
Iar vorba ta-i sculptată-n carte,
Căci România tainică de-a pururi,
Ne-o dai drept dulcea noastră parte!
(Publicate în cartea mea ”Frunze de toamnă aurie”, Ed.”Cuget Românesc”
Bârda, 2010)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..