Moto:
”…Precum umbra e vestirea luminii de lângă ea;
”…Precum zorii dimineții – încheierea unei nopți,
La fel și tristețile deschid bucuriilor așteptatele
lor porți! (I.M.Gepianu)
Noapte de vis și cugetare
De jur împrejur
singurătatea
și universul ei rece,
albastru.
O strigi
și nu știe că așa o cheamă.
Cum nici noi
nu ne putem călca
propria umbră-n picioare.
Dar dacă e vorba de vise albastre,
de candori,
de sărut,
atunci
cred că știu prea bine
de ce las visul
să mă cuprindă.
*
Ce-i fericirea?
Când mi s-a vorbit de fericire
era într-un décor autumnal.
O asociasem cu roadele toamnei,
cu îngerii că pogorâseră
pe pământ
și împărțeau liniște și pace
din potire cu mir.
Toamna s-a dus într-ale ei…
sau s-a metamorfozat
într-o zână albă
și i-am cerut acesteia
o pereche de aripi albe.
Am crezut că asta e fericirea,
aripile cu care să zbor.
Dar m-am văzut răstignită pe cer
în încercarea zborului
de-a fericirea.
Și-au mai fost două ocazii
când mi s-a vorbit despre
fericire.
Într-una eram liniștită,
împăcată cu mine însumi,
asta era fericirea.
*
Lacrimi secate
Când mama plângea,
și-o făcea mai adesea,
am crezut,
că-n sub frunte are un izvor
care-i udă ochii
ca pe două flori albastre,
mereu gata să se deschidă…
Apoi,
lacrimile n-au mai izvorât,
nu mai aveau tărie
să iasă de sub pleoape…
Las-că nici ochii nu-i mai erau albaștri,
culoarea
o trcuse primăverii ce venea.
*
Trec anii
De un timp
bune și rele fac casă bună.
Când vin unele,
Pleacă altele,
le văd cum se petrec
îngăduindu-se.
Nici urmă de gelozie,
nici dorință de dominare…
Le-am scrijelit pe răboj:
bunele ântr-o parte,
relele în alta…
Mi-aș dori
ca altcineva să le numere.
*
Poate n-ar fi nimic
Toate suspinele le-am adunat
pentru o dată neanunțată,
când vei fi, fie o floare ofilită,
ori o umbră,
ori un noian de gânduri…
Poate n-ar fi nimic,
atunci,
cu mâinile împreunate,
surâzând,
fără grabă,
dacă voi avea
puterea să-ți mărturisesc,
tăcut, iubirea mea.
*
De ce sunt tristă
Mai am multe de dăruit,
cuvinte pentru poeme,
versuri pentru cântecele lumii,
pașii pentru ritmul sufletului…
Atunci, ce e-n inima mea?
Sunt eu cea dintotdeauna,
cu puțin adaos de soare,
de lumină,
și cu un ecou prelung
al cuvintelor despre nemurire.
*
Și mă grăbesc…
Caii timpului
galopează
dincolo de dorința mea.
Mă grăbesc să te-ntâmpin,
dincolo de revărsatul zorilor,
dincolo de cumpăna zilei,
aproape de miezul cuvântului
nerostit încă.
Ochiul magic
adună poeme de aprilie
pentru albumul
cu noi doi:
tu, cel adevărat,
chemat de mâna mea întinsă,
eu umbra ta,
trecătoare prin anotimpuri…


