UN  ELEFANT SOSIT DE CURÂND  

Era mic, vesel şi cu urechi clăpăuge,

Făcea baie în lacul mocirlos,

Îşi freca spinarea de pântecul mamei,

Rupea de ici o frunză, de colo un ram

Era fericit.

Îl chema NEL – ELEFĂNŢEL,

Dar ai trupei îi ziceau NI.

Într-o zi Maruba a venit cu doi inşi,

Cu pălării albe, bine îndesate pe cap,

Ochelari negri, lasouri groase

Şi o camionetă cu zăbrele.

Ce-au făcut acei oameni/

Cu ce l-au ademenit?

Cu ce l-au îmbătat ?…

Ni nu mai ştie …

Când s-a trezit iar, era dimineaţa,

Dimineaţă fără muguri, fără lac noroios,

Fără mama…

Aşa a început captivitatea lui Ni.

Captivitatea, cum credeau oamenii cu pălării,

nu era insuportabilă.

Curgeau cereale, ierburi bune şi ceva

Care, a învăţat Ni mai târziu, că se numea

ciocolată.

Mulţi se învârteau în jurul lui.

Era cântărit, măsurat, alintat.

Mai venea unul, (un om)

Care îi vorbea blând şi-l învăţa de toate.

Aşa, Ni a învăţat să se joace cu mingea,

Să sară coarda, să fugă în cerc,

Să danseze, să treacă prin foc,

Să salute la comandă.

A plecat apoi, nu în cuşca cu gratii,

Ci la pas, domol, trăgând după el vagonul

de circ.

Mergea din sat în sat,

Cu fildeşii săi coloraţi acum în roşu şi verde

şi împopoţonat cu procoviţe şi pene …

Montréal 2007

UNU, DOI, TREI…

Sub cerul îngustat, un urs polar

Ce sta îngândurat pe un ghețar,

S-a pomenit cu-un oaspete de rând,

Un urs, tot alb, un prieten tot flămând.

Priveau spre lună – palid felinar,

Și-un pește congelat aveau în gând…

Sub cerul mult prea jos, doi urși polari;

Se plictiseau sub gerul apăsând.

Halucinantă noapte-n ochii mari,

Și-un gol în suflet, foame, ger și vânt.

Stând ei așa-n atâta nemișcare

S-au hotărât să muște dintr-un sloi

Și-au nimerit un pește, fiecare !

Acuma și-ii desgheață, amândoi.

Dar, iată cerul s-angustat de tot

Și se aude-un fel de mormăit:

Ceva mai tare, că urșii albi pot;

Și-apare ursu-al treilea… alt lihnit !…

Sub cerul jos, de îl atingi cu mâna,

Trei urși polari să joace s-au poprnit,

În ritm le sar cojoacele cu lâna;

Meridianul  soarele-a oprit.

DOISPREZECE BOBOCI  MULT  AȘTEPTAȚI

Un gâscan pletos,

Cu gulerul ros,

Și dat cu catran,

Însurat, viclean,

Lipăie prin praf,

Curg pene,,, canaf…

Este furios,

E din ,,pene scos”,

Umblă teleleu,

Fără de folos,,,

De o vreme-ncoace,

Gâsca mamă ,,zace”

Într-un cuib de paie,

Larg, cât o copaie.

Poate mâine-n zori

Scoate puișori-

Bobocei pufoși

Cu ochii sfioși-

Boabe de neghină,

Puful… de sulfină

Lungă-i așteptarea,

Cade înserarea,

Dar tatăl gâscan

Cu ochi de mărgean,

Lipăie prin praf…

Pene curg, canaf…

Plin de nerăbdare,

Mai face-o plimbare.

Așteptând în zori

Cârd de… bobocei-puișori…

LA  MIERE

Un urs supărat,

Cam pofticios

Și nemâncat,

Umbla prin pădure,

Dorind un pumn de mure.

Dar murele sunt necoapte,

Alunele sunt doar în lapte,

Zmeura a fost ieri culeasă,

Așa că el putea gusta doar… iarba deasă…

Nu sunt nici șoareci, iar melcii,

Trăiesc mai în vale, sub sălcii.

De flămând ce era,

Ursul nu mai vedea bine,

Când tocmai dă peste un stup de albine !

Dar ca să iei mierea de la ele,

Sărmane urs, ți-ar trebui două cojocele !

VITEAZUL

Cocoşul „Creastă-citată”

Picoteşte în poiată,

Plictisit de iarna grea,

Fără apă la cişmea,

Fără fir de iarbă grasă,

Fără nisip lângă casă,

Fără un confort sumar…

Doar boabe, după cântar.

Cucuriguuu, cucurg’,

Lungă-i iarna!

Ninge! Frig!

Noaptea vulpea dă târcol,

Sunt nevoit să mă scol

Să-l deştept şi pe Azor…

Cucuiguuu, cucurig’!

N-auziţi ce tare strig?

Vezi? Vulpea cu mare zor

A luat-o la picior.

Ce v-aţi speriat, surate?

Nu vă apăr eu pe toate?

FRIDA – PISICA ALBĂ

Pisica, Frida cea albă

Şi-a făcut ochi migdalaţi

Şi-a pus şal negru, ca o salbă

Şi genele din fulgi pieptănaţi.

Graţioasă, ca o gazelă dalbă,

S-a strecurat

Pe lângă Pik-ochi-bulbucat,

Să guste şi ea o firimitură

Din farfuria plină, ce ochii îi fură.

Pik s-a supărat,

Dar nu s-a arătat

Şi scuturând urechile-a plecat

Mârâind: – ,,Cum pot să-mi pun mintea

cu Frida cea albă?

Şi la urma urmei, supa nu era nici destul de

caldă!”

UN CÂINE ŞI O PISICĂ

Ham şi miau,

Şi miau şi ham,

– Nu beau lapte!

– Nu port ham!

– Din cămară pot să-mi iau

Un cârnat şi nu-l fur! Miaauu!

– Eu pe cuşca mea azi am

Stele şi le chem! Ham! Ham!

Chiar şi un lup am prins mai an,

Şi-un vulpoi bătrân, viclean;

Nu i-am primit cu ham, ham,

Ci în colţii care-i am!

Miţu, tremurai pe ram,

Speriată grozav! Ham! Ham!

DIN  LUMEA  MICĂ

Căsuţa albastră, cu ochi de muşcate,

Cu iederi suite pe  poartă,

Priveşte vârtejul  de frunze – n cărare

Şi cuibul cu puiii, rostogolit departe …

Un pui dă din aripă, o strigă pe mama,

Dar ea nu-l aude- culege porumbe  din smârcuri…

De la fereastra ascunsă-n perdele

Copila priveşte, o clipă, spre  firul de drum…

Ca într-un  dans, aleargă prin vântul de-afară…

Puiul  speriat, cu ochi de mărgele, pare să-i spună :

,,Vin, dar stau cu tine, doar până vine mama…”

Montréal, 2007

GÂSCANUL MOŢAT

Un gâscan,

Rotund şi dolofan,

Îşi plimba alene

Sacul de pene.

Cu moţul pieptănat

Şi capul înălţat,

Gâgâie de-ţi ia auzul,

Şi opreşte… autobuzul!

Când spoieşte gospodina

Vara capul în vopsea,

Sperie apoi găina,

Semănând a… bidinea!

E fudul şi plin de sine:

E gâscan! Şi nu oricine,

E şef de ciopor!

Vezi bine!!!

Să nu te apropii de el,

Că e gata de măcel!

Dă din aripi şi din cioc!!!

E un tată plin de zel …

Semeţ, ca un căpitan,

Este stăpân pe tăpşan,

Îngrijeşte de boboci

Şi e dârz… ca un hultan!

Montréal, 2006

CELE  NOUĂ  ALUNE  COAPTE

Nouă alune stăteau pe un ram

Privind la jocul veveriței mici

Ce nu le băga-n seamă nicidecum,

De parc-ar fi fost ouă de furnici.

Una dine ele, curioasă foc

S-a deslipit din perna ei adâncă

Și și-a dat drumul în picaj zorit

Pe ceafa veveriței, care, încă

Își tot făcea de lucru,  ca-ntr-un joc…

Atunci, cea de a doua – alună

Nemaiputând răbda în asteptare,

Alunecând spre sora ei cea bună

Se oferi, spre a fi și ea mâncare.

Dar veverița își vedea de treabă,

Ciupertci căutând, la ceasul de-ncercare

Și când a treia lunecând, ușoară,

Aluna, ierburile le foșni cam tare,

Și rând, pe rând, alunele căzură

Spre veverița-n blană maronie,

Ce între timp găsise o ciupertcă

În care să le-adune: o pălărie…

by

Referinţă Bibliografică

ZIUA MONDIALĂ A ANIMALELOR – Poezii de Melania Rusu Caragioiu/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 29 septembrie 2023