UN ELEFANT SOSIT DE CURÂND
Era mic, vesel şi cu urechi clăpăuge,
Făcea baie în lacul mocirlos,
Îşi freca spinarea de pântecul mamei,
Rupea de ici o frunză, de colo un ram
Era fericit.
Îl chema NEL – ELEFĂNŢEL,
Dar ai trupei îi ziceau NI.
Într-o zi Maruba a venit cu doi inşi,
Cu pălării albe, bine îndesate pe cap,
Ochelari negri, lasouri groase
Şi o camionetă cu zăbrele.
Ce-au făcut acei oameni/
Cu ce l-au ademenit?
Cu ce l-au îmbătat ?…
Ni nu mai ştie …
Când s-a trezit iar, era dimineaţa,
Dimineaţă fără muguri, fără lac noroios,
Fără mama…
Aşa a început captivitatea lui Ni.
Captivitatea, cum credeau oamenii cu pălării,
nu era insuportabilă.
Curgeau cereale, ierburi bune şi ceva
Care, a învăţat Ni mai târziu, că se numea
ciocolată.
Mulţi se învârteau în jurul lui.
Era cântărit, măsurat, alintat.
Mai venea unul, (un om)
Care îi vorbea blând şi-l învăţa de toate.
Aşa, Ni a învăţat să se joace cu mingea,
Să sară coarda, să fugă în cerc,
Să danseze, să treacă prin foc,
Să salute la comandă.
A plecat apoi, nu în cuşca cu gratii,
Ci la pas, domol, trăgând după el vagonul
de circ.
Mergea din sat în sat,
Cu fildeşii săi coloraţi acum în roşu şi verde
şi împopoţonat cu procoviţe şi pene …
Montréal 2007
UNU, DOI, TREI…
Sub cerul îngustat, un urs polar
Ce sta îngândurat pe un ghețar,
S-a pomenit cu-un oaspete de rând,
Un urs, tot alb, un prieten tot flămând.
Priveau spre lună – palid felinar,
Și-un pește congelat aveau în gând…
Sub cerul mult prea jos, doi urși polari;
Se plictiseau sub gerul apăsând.
Halucinantă noapte-n ochii mari,
Și-un gol în suflet, foame, ger și vânt.
Stând ei așa-n atâta nemișcare
S-au hotărât să muște dintr-un sloi
Și-au nimerit un pește, fiecare !
Acuma și-ii desgheață, amândoi.
Dar, iată cerul s-angustat de tot
Și se aude-un fel de mormăit:
Ceva mai tare, că urșii albi pot;
Și-apare ursu-al treilea… alt lihnit !…
Sub cerul jos, de îl atingi cu mâna,
Trei urși polari să joace s-au poprnit,
În ritm le sar cojoacele cu lâna;
Meridianul soarele-a oprit.
DOISPREZECE BOBOCI MULT AȘTEPTAȚI
Un gâscan pletos,
Cu gulerul ros,
Și dat cu catran,
Însurat, viclean,
Lipăie prin praf,
Curg pene,,, canaf…
Este furios,
E din ,,pene scos”,
Umblă teleleu,
Fără de folos,,,
De o vreme-ncoace,
Gâsca mamă ,,zace”
Într-un cuib de paie,
Larg, cât o copaie.
Poate mâine-n zori
Scoate puișori-
Bobocei pufoși
Cu ochii sfioși-
Boabe de neghină,
Puful… de sulfină
Lungă-i așteptarea,
Cade înserarea,
Dar tatăl gâscan
Cu ochi de mărgean,
Lipăie prin praf…
Pene curg, canaf…
Plin de nerăbdare,
Mai face-o plimbare.
Așteptând în zori
Cârd de… bobocei-puișori…
LA MIERE
Un urs supărat,
Cam pofticios
Și nemâncat,
Umbla prin pădure,
Dorind un pumn de mure.
Dar murele sunt necoapte,
Alunele sunt doar în lapte,
Zmeura a fost ieri culeasă,
Așa că el putea gusta doar… iarba deasă…
Nu sunt nici șoareci, iar melcii,
Trăiesc mai în vale, sub sălcii.
De flămând ce era,
Ursul nu mai vedea bine,
Când tocmai dă peste un stup de albine !
Dar ca să iei mierea de la ele,
Sărmane urs, ți-ar trebui două cojocele !
VITEAZUL
Cocoşul „Creastă-citată”
Picoteşte în poiată,
Plictisit de iarna grea,
Fără apă la cişmea,
Fără fir de iarbă grasă,
Fără nisip lângă casă,
Fără un confort sumar…
Doar boabe, după cântar.
Cucuriguuu, cucurg’,
Lungă-i iarna!
Ninge! Frig!
Noaptea vulpea dă târcol,
Sunt nevoit să mă scol
Să-l deştept şi pe Azor…
Cucuiguuu, cucurig’!
N-auziţi ce tare strig?
Vezi? Vulpea cu mare zor
A luat-o la picior.
Ce v-aţi speriat, surate?
Nu vă apăr eu pe toate?
FRIDA – PISICA ALBĂ
Pisica, Frida cea albă
Şi-a făcut ochi migdalaţi
Şi-a pus şal negru, ca o salbă
Şi genele din fulgi pieptănaţi.
Graţioasă, ca o gazelă dalbă,
S-a strecurat
Pe lângă Pik-ochi-bulbucat,
Să guste şi ea o firimitură
Din farfuria plină, ce ochii îi fură.
Pik s-a supărat,
Dar nu s-a arătat
Şi scuturând urechile-a plecat
Mârâind: – ,,Cum pot să-mi pun mintea
cu Frida cea albă?
Şi la urma urmei, supa nu era nici destul de
caldă!”
UN CÂINE ŞI O PISICĂ
Ham şi miau,
Şi miau şi ham,
– Nu beau lapte!
– Nu port ham!
– Din cămară pot să-mi iau
Un cârnat şi nu-l fur! Miaauu!
– Eu pe cuşca mea azi am
Stele şi le chem! Ham! Ham!
Chiar şi un lup am prins mai an,
Şi-un vulpoi bătrân, viclean;
Nu i-am primit cu ham, ham,
Ci în colţii care-i am!
Miţu, tremurai pe ram,
Speriată grozav! Ham! Ham!
DIN LUMEA MICĂ
Căsuţa albastră, cu ochi de muşcate,
Cu iederi suite pe poartă,
Priveşte vârtejul de frunze – n cărare
Şi cuibul cu puiii, rostogolit departe …
Un pui dă din aripă, o strigă pe mama,
Dar ea nu-l aude- culege porumbe din smârcuri…
De la fereastra ascunsă-n perdele
Copila priveşte, o clipă, spre firul de drum…
Ca într-un dans, aleargă prin vântul de-afară…
Puiul speriat, cu ochi de mărgele, pare să-i spună :
,,Vin, dar stau cu tine, doar până vine mama…”
Montréal, 2007
GÂSCANUL MOŢAT
Un gâscan,
Rotund şi dolofan,
Îşi plimba alene
Sacul de pene.
Cu moţul pieptănat
Şi capul înălţat,
Gâgâie de-ţi ia auzul,
Şi opreşte… autobuzul!
Când spoieşte gospodina
Vara capul în vopsea,
Sperie apoi găina,
Semănând a… bidinea!
E fudul şi plin de sine:
E gâscan! Şi nu oricine,
E şef de ciopor!
Vezi bine!!!
Să nu te apropii de el,
Că e gata de măcel!
Dă din aripi şi din cioc!!!
E un tată plin de zel …
Semeţ, ca un căpitan,
Este stăpân pe tăpşan,
Îngrijeşte de boboci
Şi e dârz… ca un hultan!
Montréal, 2006
CELE NOUĂ ALUNE COAPTE
Nouă alune stăteau pe un ram
Privind la jocul veveriței mici
Ce nu le băga-n seamă nicidecum,
De parc-ar fi fost ouă de furnici.
Una dine ele, curioasă foc
S-a deslipit din perna ei adâncă
Și și-a dat drumul în picaj zorit
Pe ceafa veveriței, care, încă
Își tot făcea de lucru, ca-ntr-un joc…
Atunci, cea de a doua – alună
Nemaiputând răbda în asteptare,
Alunecând spre sora ei cea bună
Se oferi, spre a fi și ea mâncare.
Dar veverița își vedea de treabă,
Ciupertci căutând, la ceasul de-ncercare
Și când a treia lunecând, ușoară,
Aluna, ierburile le foșni cam tare,
Și rând, pe rând, alunele căzură
Spre veverița-n blană maronie,
Ce între timp găsise o ciupertcă
În care să le-adune: o pălărie…


