La Editura Brumar-Timișoara, în format academic, 340 de pagini, a fost tipărită cartea eminescologului dr. Virgil Ene –de mine calificat astfel – a câta?, despre „Mihai Eminescu între geniu și nebunie o patografie adevărată” care are darul să-i dea poetului nepereche și astrofizicianului, încă nerecunoscut, ca și eminescologilor – G. Călinescu, Titu Maiorescu, Mihai Cimpoi, Theodor Codreanu, Petru Creția, Caius Dobrescu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Dumitru Irimia, Eugen Lovinescu, Dan C. Mihăilescu, Ion Negoițescu, Perpessicius, Edgar Papu, Augustin Z.N. Pop, Valeriu Râpeanu, Eugen Simion, Dimitrie Vatamaniuc – și nu numai lor, ci și cititorilor pasionați de Eminescu, merite și noi vești despre dublul geniu al României, un patriot, nici astăzi destul de înțeles…
Favorizat de propria calificare profesională, medic și profesor în domeniu, cercetător pasionat, mare iubitor de Eminescu și familia lui, a profesorilor și prietenilor lui, Virgil Ene în cele opt capitole ale cărții sale, plus addenda în care un loc important acordă și unor intervenții ale subsemnatului, reușește ceea ce n-au escaladat calificații eminescologi, pe unii el considerându-i că „nici astăzi nu știu ce conțin ideile halucinante ale lui Eminescu, și nici ce e aia Relativitate”, deși ”Relativitatea a fost demult introdusă în viața extraterestră de Eminescu, pe lună, de Einstein în experiența cu gemenii”, dar ei scriu despre…Eminescu.
Probă a atitudinii față de poet și literatura română, de limba română, a fost și este și poziția nu doar a celor de la „Dilema”, despre care vorbește și acuză autorul cărții de față, care cred că „Eminescu, în zilele noastre, a devenit inactual atât ca poet cât și politic” și că „locul lui nu mai stă bine pe soclu ca un geniu poetic„ ci încape mai bine între patru scânduri ale unei debarale”, astfel… să fie uitat!
Față de un asemenea dispreț, profesorul doctor, cercetătorul Virgil Ene, deși acordă spațiu major omului și bolilor lui, împrumutate sau „din destin”, din unele născându-se geniul, greu depistat și nici azi suficient recunoscut, vine sintetic și, precum eu, și în alte împrejurări literare, își prezintă argumentele pentru susținerea geniului poetului nostru pe care ni-l recomandă și ne îndeamnă să îl cunoaștem nu doar din cartea aceasta, sinteză a patriotismului, ci și din cărțile de autor pe care le-am mai propus spre lectură și studiu „cu creionul în mână”, după metoda noastră, a arhiviștilor și jurnaliștilor : „Previziuni științifice în viața și opera lui Eminescu”, editată în 2010, după ce cercetase laborios 71 de note bibliografice, în care sunt înșirate 35 de previziuni științifice care în timp de 140 de ani s-au și realizat, fiind prezentați cei care din imaginația poetului au făcut realitățile vieții; ”Eminescu versus Einstein” este cea de-a doua carte semnată Virgil Ene, apărută în 2012, ”plecând de la faptul că Eminescu își imaginase relativitatea timpului și spațiului înaintea lui Einstein și chiar îl pusese în practică”, lucrare care pune în spațiu tipografic și scrisoarea „Melania Șerbu din Brașov în corespondență cu Einstein despre Mihai Eminescu”, primită de la domnul Ion N. Oprea, cuprinsă în Addenda la studiul din 2018, pe care o găsește interesantă și pentru că nu a fost remarcată nici de G. Călinescu în Viața lui Mihai Eminescu, deși se știe, criticul era un meticulos; în 2014, Virgil Ene avea să decripteze Sărmanul Dionis, nuvelă care, prezentată la Junimea la 1 septembrie 1872 și considerată până în 2012, timp de 142 ani, o „enigmă! deși mereu a fost apreciată literar drept o „capodoperă filozofică și literară a literaturii române”, scrie și publică, tot la Brumar, volumul cu titlul ”Nebănuitele enigme ale nuvelei Sărmanul Dionis”, în care „enigmele„ devin alte 27 descoperiri științifice și 15 previziuni care aveau să se materalizeze…
Mulțumit, autorul declară și în ”Mihai Eminescu între geniu și nebunie…”, 2018 : „Am ajuns la concluzia că această nuvelă, scrisă în 1871-1872, este, de fapt, un laborator ștințific ale cărui descoperiri au irupt în toată opera lui Eminescu”. Că laborator de lucru este pupitrul oricărui scriitor este și altă realizare a eminescologului nerecunoscut din Timișoara: ulterior, pornind de la aserțiunea poetului încredințată lui Obersteiner, cum că „limba română e cea mai veche fiindcă se trage din cea traco-dacă”, în 2017, Virgil Ene publică volumul ”Nouă de la Râm ni se trage sau Urmările Războaielor Daco-romane”, carte care, prin conținut atinge și Trianonul, ne aduce în casa proprie simțul și sperata realitate a Marii Uniri.
Geniu poetic și științific, un mare ziarist patriot în toate – Doina, citită la 5 iulie cu ocazia dezvelirii statuii lui Ștefan cel Mare din Iași,- stări cărora Virgil Ene, născut în Budești-Vâlcea, fiu de preot, astăzi cu un nepot, Matthias, le găsește sinteza în însuși motto-ul actualului volum, din păcate nesemnat. „Oare cine va găsi în viața și opera mea un grăunte de adevăr, să explice posterității, de ce am fost nefericit prin umilire și sărăcie în patria mea bogată?”, adaug eu semnătura Mihai Eminescu.
Adevărul este și în patografia de față semnată dr. Virgil Ene! Dar trebuie căutat și în alte volume. „O istorie culturală a nebuniei”, cu subtitlul „De la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina modernă”, este titlul tomului britanicului Andrew Scull, traducerea Anacoana Mindrila-Sonatto, editura Polirom, 2017, 504 p., din care aflu „nebunia face parte din noi”, ea „este vizibilă în artă” și, ”între biologie și cultură, nebunia este parte a umanității”, cititorul străbătând-o poate înțelege clar chiar și paradoxurile vieții prezente, precum ar fi și acesta: rădăcinile nebuniei se află, cum spune autorul și cartea lui, ”undeva în acel amestec neclar de biologic și social”.
Paradox și în opiniile oamenilor. Dr. Virgil Ene debutând literar la 80 de ani împliniți are norocul ca prima carte să i-o citească, „cu creionul în mână” profesorul C.D.Zeletin, care apreciind-o, îl ajută și din 9 ianuarie 2011 devine membru scriitor în Societatea Medicilor Scriitori și Publiciști din România, un participant, cum se va adeveri, de cetățean al unui oraș – Timișoara – de Capiitală a Culturii Europene; la Iași, tot paradoxal, pentru asemenea cutezanță, de a scri cărți la vârstă înaintată, un lector universitar, 31 de ani, avea să categorisească, în 2009, asemenea preocupări drept impostură, afectată de ceva nebunie, situație de la care, alții, ca să nu-i supere pe unii care scriu și crează și după ce împlinesc suta de ani, Neagu Djuvara sau Mihai Șora, au dat naștere unui cenaclu ai cărui membri, ca să dovedească contrariul, au dat, în frunte cu mine, unei edituri ieșene în lucru un ciclu de 15 volume, față de care criticul, ajuns profesor universitar, n-a schițat scuze, deși eliminarea orașului lui dintre candidații la titlul de Capitală Europeană, se datorește, poate și lui.
Ion N. Oprea

by

Referinţă Bibliografică

ION N. OPREA: Mihai Eminescu un dublu geniu în poezie și știință, un patriot nici astăzi destul înțeles…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 iunie 2018