La Rochelle, poarta atâtor amintiri de neuitat ale sufletului meu! Amintiri ce se desprind de pe turnurile medievale ce domină Vieux Port şi se tot duc până în Port de Plaisance des Minimes , zăbovind îndelung între cele două porturi pe holurile Şcolii Superioare de Ingineria Sistemelor Industriale-EIGSI, continuatoarea celebrei Şcoli Violet din Paris, care şi-a închis porţile în anul 1983. Prima dată am ajuns la EIGSI în august 1990, nebănuind că peste doi ani mă voi reîntoarce acolo ca iniţiator şi titular al primului proiect TEMPUS (IGM 92-RO-1024) realizat în departamentul nostru (catedra TCM din acea vreme). În 1990, am discutat îndelung cu directorul general al EIGSI, domnul Max Laulom, cu deosebire despre evenimentele din „Piața Universității”, încercare disperată, dar nereușită, a bucureștenilor de a împiedica instaurarea unui regim neo-comunist în România. Revolta pașnică din „Piața Universității” a fost înăbușită, cu brutalitate, prin aducerea la București a unor forțe paramilitare, formate din mineri recrutați în Valea Jiului de către Miron Cosma și coordonați de forțe oculte despre care oamenii de rând n-au aflat aproape nimic, deși au trecut trei decenii de atunci. În cadrul întâlnirii cu domnul Max Laulom, un loc aparte l-au avut temele academice. După consultarea CV-ului meu și a listei de lucrări publicate până atunci, directorul EIGSI mi-a propus să preiau conducerea departamentului de „Genie Mecanique”. Mai păstrez încă și acum atestarea ca profesor la EIGSI, semnată de directorul general, Max Laulom. De altfel, majoritatea colegilor din departamentul TCM-București, activi la vremea respectivă, cunosc faptele pe care le relatez aici. Multe zile în șir, cu nopți nedormite, m-am frământat în vederea luării unei decizii. Ceea ce am decis, finalmente, este ușor de înțeles, devreme ce sunt încă în România, Prof. Univ. Emerit Dr. Inginer al Universității POLITEHNICA din București. Am ajuns la București pe data de 10 octombrie 1990, cu 10 zile mai târziu de începerea noului an universitar 1990-1991. Nu am regretat niciodată decizia luată atunci, păstrând însă legături trainice cu EIGSI, care încă mai durează. Voi fi revenit la EIGSI în anul 1995 într-un alt proiect TEMPUS mai amplu, coordonat de colegul nostru Prof. Andrei Szuder, si mai tarziu, în anul 2009, ca invitat de onoare, la împlinirea vârstei de 65 ani. Atât în 1995 cât și în 2009 am locuit într-o cameră de protocol aflată la ultimul etaj al universității. Camera se deschidea spre o terasă superbă cu vedere spre oceanul Atlantic, având în prim plan priveliștea magnifică a Fort Boyard. Fortul este localizat în Oceanul Atlantic, între Île-d’Aix şi Île d’Oléron, în strâmtoarea Pertuis d’Antioche, pe coasta vestică a Franţei. Construcţia fortului a fost în plan încă din timpul lui Louis al XIV-lea, între 1661 – 1667. Acesta urma să formeze o line de fortificaţie împreună cu Fortul Enet şi Fortul de la Rade din Île-d’Aix. Inginerul francez Descombs a început planificarea construcţiei, dar costul extrem de mare a determinat ca proiectul să fie abandonat. După un raid britanic în 1757 pe Île-d’Aix, francezii au reluat planurile pentru construcţia acestui fort, dar şi în acest caz, ideea a fost abandonată, de data aceasta din cauza problemelor logistice. În 1800, Napoleon Bonaparte a reluat efortul şi, pentru a facilita construcţia, a fost realizat un port pe île d’Oléron. Prima fază a construcţiei Fort Boyard a fost stabilirea unei platformee care avea rolul de fundaţie, cu o lungime de 100 metri şi o lăţime de 50 metri. Proiectul a fost suspendat în 1809 dar a fost reluat în 1837, sub Louis Philippe, în urma tensiunilor cu Marea Britanie. Începând cu 1871, construcţia a devenit închisoare militară. După o scurtă perioadă a fost abandonată, ajungând locul de desfăşurare a show-ului “Fort Boyard”, lansat în anul 1990. Emisiunea de tip concurs a fost difuzată pentru prima dată în Franţa şi a fost preluată în scurt timp de mai multe țări, printre care se numără și România. În prezent show-ul Fort Boyard poate fi văzut din România pe postul de televiziune TV5–France.
În amintirile mele văd şi acum, cu ochii minţii, magnificul Fort Boyard, scăldat în necuprinsul de ape ale oceanului Atlantic, iar de pe terasa EIGSI îl zăresc pe Papa Fouras, care îmi arată câte una dintre cheile magice pe care n-am reuşit să le găsesc niciodată.
.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..