Dimenticati

E non abbiamo sedie

ove quieto il respiro

d’un io solitario possa

trascender l’altro,

il guardo

su una ripida scala

che, tagliando la meta,

conduce alla torre

rossa della colombaia.

I nostri pensieri

son rapiti da ignari sintagmi

nati a caso,

incomprensibili ai più,

le nostre idee un peso

nella lor comoda esistenza.

E appoggi non abbiamo

se il mostro ci assale,

né eroi, già,

le retrovie spoglie,

abbandonate fors’anche

da chi non sa disertare.

Uitați

Și n-avem scaune

unde liniștită respirația

unui eu solitar să poată

transcende pe altul,

privirea

peste o scară abruptă

care, tăind țelul,

duce la turnul

roșu al porumbarului.

Gândurile noastre

sunt furate de sintagme ignare

născute la întâmplare,

incomprehensibile celor mai mulți,

ideile noastre o povară

în comoda lor existență.

Și sprijine n-avem

dacă monstrul ne asaltează,

nici eroi, chiar așa,

spatele goale,

abandonate poate și

de cine nu știe dezerta.

Orfani adulti

Difficile è lasciarsi

alle spalle

la stagione amata,

il legno è resina

e nessun’altra essenza

profuma più di quella

nel presente.

Un cigno canta

la sua ultima melodia

e una nuvola l’ascolta,

una nuvola cuore.

Siamo il riflesso

dei nostri antenati

persi in volo,

forse ci ascoltano o forse no,

orfani adulti

che cercano vie d’uscita,

un rifugio,

in questo mondo effimero.

Orfani adulți

Dificil este a lăsa

în urmă

anotimpul iubit,

lemnul e rășină

și nici o altă esență

parfumează mai mult ca aceea

în prezent.

O lebădă cântă

ultima ei melodie

și un nor o ascultă,

un nor inimă.

Suntem reflexul

strămoșilor noștri

pierduți în zbor,

poate ne ascultă sau poate nu,

orfani adulți

care caută căi de ieșire,

un refugiu,

în lumea aceasta efemeră.

Memorie

Un flebile raggio

che punta il dito

sulla cruna dell’ago,

il respiro

che prende forma

e s’addensa sul vetro,

così si palesa

il tempo che scorre

e non è più

ala d’uccello

che dipinge pareti

all’improvviso

né il bus ormai

alle spalle,

un lampione che svanisce

nel nulla o

palla di carta

sull’asfalto bagnato..

l’ora della nanna.

Amintiri

O rază slabă

ce arată cu degetul

pe urechea acului,

respirația

care prinde formă

și se îndesește pe geam,

așa se dezvăluie

timpul care trece

și nu mai este

aripă de pasăre

care pictează pereții

pe neașteptate

nici autobuzul de-acum

în spate,

un lampion care dispare

în neant sau

minge de hârtie

pe asfaltul ud..

ora de nani.

by

Referinţă Bibliografică

LUCA CIPOLLA: VERSI (VERSURI)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 23 octombrie 2021