despre iubire

Aş scrie un sonet despre iubire

În care dragostea nu e o farsă

Şi sentimentul nu-i o pâlpâire,

Nici frunză ce-a ieşit din vară, arsă.

Aş scrie un sonet despre iubire,

Mistuitor, pătruns de nostalgie

Şi printr-o diafană melodie,

De sentimentul meu aş da de știre…

Aş scrie un sonet despre iubire

Să plăsmuiesc în el doar flori şi fluturi

Dansând sub soare-n raze de săruturi.

Aş scrie un sonet despre iubire

Cum n-a mai scris nici Byron, nici Shakespeare,

Şi-n stele-aş sfredeli să mă inspir!

maturație

Din lujerul mic și plăpând – fir de sevă,

Corolele-stele -n culori diafane.

Sfios, ca mirajul cu ,,fete morgane”

Și viu ca-n fecunda-ntrupare de Evă.

Se-ascund – joc discret – după frunze răsfrânte:

Zâmbind, înciudat, jumătatea de gură

Și iar deschid pleoape și ochii ți-i fură,

Când scutură pale de vânt, să te-ncânte.

Și semne albinelor fac și le cheamă,

Iar fluturi cu petele lor de lumină;

Cer vântului cald să le bage în seamă…

Prin freamăt nevăzut mereu ceva îi spun;

Trimit săruturi staminele de scamă

Și fin se-adună-n fruct… Nu mor: ele apun…

magnetism colorat

Un trandafir a înflorit în prima zi

Pe umărul cel alb al bluzei tale;

Furase colorit de portocale,

În catifeua mamei ce-l urzi.

Te-ai aplecat peste balconul verde

Umbrit de iederi prinse de pilaștri,

Și-n irizația ochilor albaștri

Tu mi-ai adus privirea ce mă pierde…

Și părul tău e roșu, ca o vrajă

Și vântul ți se-nvăluie în plete;

Un magnetism mă-ncinge cu o mreajă,

Cu undele-i care se țes discrete,

Ca seva-n pomul fraged, pe sub coajă,

Când ies din fructe aromele- buchete.

atracție felină

În noaptea densă, ca un zid înalt,

Doi ochi de fosfor mă țintesc prelung,

Ca niște faruri ce mereu mă împung…

Și cad din zidul nopții cu un salt.

Nu-s ochii de șacali, lunecători

Purtați cu lașitate-n cerc elastic,

Și vocea le-o presimt – un miaun plastic,

Și în pernițe spini sfredelitori.

Ci trag oblonul ca să fiu cu mine;

Culcușul cel rotund e gol de-aseară!

Să nu mai știu de perfide feline!

Fidel mi-e numai leul de pe scară!

Zgârie ușa… Infidela! Vine!

Deschid și o primesc. A câta oară?

câmp magnetic

Te atrag în irizări de plete blonde

Inconștient, prin magnetismul meu,

Imponderabil, dar nespus de greu

Și calmul tău e-o fierbere în sonde!

Simt imaterial și totuși cert

Un flux ce mă trimite și pe mine

Să urc crispată treptele infime

Ce duc spre tine… Și nu pot să-mi iert!

Vâslesc din răsputeri să-mi apăr nava;

Furtuni să domolesc, aș vrea să pot;

Mă țintuiește în vârtej zăbava:

Nu pot să fug, mă ia valul înot

Și apele fiebinți sunt, precum lava!

Și vâslele m-au părăsit… de tot…

–

așteptare

În eleşteul de la capul casei,

În trestia din mal se-aude des

Când broaştele îşi ţes pânza mătasei

Şi racilor, din nou, cleştii le ies…

Chiar peştii cântă seara pentru somn

Şi sălciilor le vorbesc de drag.

Plopul stă drept şi falnic ca un dom,

Iar luna tremură şi stă pe prag.

Duc lampa pe o masă sub umbrar.

Lustre din struguri – boabe viorii

Să-ţi lumineze întoarcerea, măcar,

Deşi nu cred că astăzi o să vii…

Tăcerile-mi din jur te cheamă arar…

Şi-mi cântă gânduri, dar le simt pustii…

năluca

Se lasă-n văi o seară senină ca opalul

Și tremură luceferi apoși, pe boltă, sus,

Iar noaptea legănată se-ntinde spre apus…

Un vânt chemat de ape, tot rotunjește valul.

Într-un zăbranic proaspăt plutește pețitorul;

Sub malul ’nalt, la moară, se zbate frânt o mreană;

Se duce la fântână o întârziată Ană,

La braț, ca pe un mire, ținându-și strâns, ulciorul.

Și cumpăna fântânii ce monoton se-apleacă

Se oglindește-n hăul, adânc. Un răpitor!!!

Se sperie codana; imaginea se îneacă

Și-n rotocol se pierde ca umbra unui nor.

Sfioasă, o cometă se-ncumetă să treacă…

Poate-i și ea o fată, în vălul unui dor…

chinuitor, chinuitor…

lui Călin

Iar gândurile-mi sunt dușmani

Ce mușcă în durerea mea

Și-n fiecare nerv ar vrea

Să doară tot ce-a fost prin ani…

Fugiți, golite de uman,

Fantasme, ghiare-n miocard,

Feroce firi de leopard!

Cer liniște! Și nu în van…

Atâtea lacrimi au băut

Pierduții ochi, sub ochelari,

De-a lungul drumului bătut,

De-n suflet râuri au crescut

Și zbuciumate ape mari…

Pun punct! Și mort e-un început!

oricât ai fi de mucalit…

M-a luat Cupidon în mreaja-i de paianjen: un vampir –

În mitologie pare amoraș – cu trandafiri.

Eu îi spun nesomn şi zbucium, cap în nor, fiere-pelin;

Amoraş suav, în floare! Vrei şi sclavi? Uite, mă-nchin!

Forme pline, braţe roze şi gropiţe-n obrăjiori.

Zulufi, ochi de amăgire… Grijile nu stau cu tine.

Niciodată nu eşti astăzi, ce ai fost, ce-ai să fii mâine!

Afrodita te răsfaţă; tu îi puni pe buze, flori.

Pierzi săgeţile din joacă, râzi cu foc de câte-o glumă

Şi înlănţui în ghirlande inimile-n dans baroc:

Foc de paie, amăgire, huiet de cascadă, spumă!

Sentimentul meu erotic, deplasat şi interlop,

Nu mai vede zeitatea; vrea-n genunchi să o supună;

Prea de multe ori, trufașa…  mi-a luat un ultim strop!

by

Referinţă Bibliografică

MAGNETISM de Melania Rusu Caragioiu/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 21 februarie 2023