Cântul eminescian
Astăzi, când colinda curge
Leru-i ler, sub ram de tei,
Cerul aştrilor iar plânge,
Te aşteaptă printre ei.
Nu te vrea ascuns departe,
Ai fost lumii visător,
Străluceşti tainic în noapte
Printre îngeri, călător.
De priveşti tăcut izvorul,
Ferecat de sloiuri reci,
Sigur te cuprinde dorul,
De păduri cu verzi poteci.
Luna, cu a ei văpaie,
Te-ncălzeşte chiar de-i ger,
Razele-şi revarsă-n claie
Fost-ai, fi-vei mesager
Al iubirii pământene
Ca o vreajă-n foişor,
Ai predat lira devreme,
Ş-ai plecat la cer cu-n dor.
Dor de codri de aramă,
Dor de plopii fără soţ,
De-a fecioarelor maramă,
Dor de toate şi de tot.
În festinul iernii, albă,
Cântu-ţi eminescian,
A rămas ca floarea dalbă,
Ce ne-ncântă an de an.


