Cu destinul nu-i de glumă
Sau
“Confortul lecturii cu final așteptat”

Tudosia Lazăr a decis să imortalizeze o poveste de dragoste și a numit-o incitant “ Cu destinul nu-i de glumă”. Onorată să citesc manuscrisul în forma finală, am avut surpriza să nu mă plictisesc. Lectura mi-a purtat gândul și sufletul spre poetica Emilyei Dickenson, spre frazarea Hortensiei Papadat Bengescu, spre tematica Cellei Serghi… Dar… Romanul Tudosiei Lazăr Cu destinul nu-i de glumă, girat de Editura Olimpias/ din Galați și care va vedea lumina tiparului curând, este construit într-o arhitectură modernă. Structurat pe capitole( în peste două sute de pagini) și peste treizeci…și ceva de capitole, autoarea a recurs la alcătuirea narațiunii prin invocarea unor amintiri. Prin dialogul personajelor, de două câte două,facilitând firul narativ, ușurând lectura, simplificând-o. Expunându-se când în  “ hainele” personajului principal, Miruna, când devenind observator( folosind eul narativ). Tudosia Lazăr nu-și solicită foarte tare cititorul, nu-l provoacă, servindu-i doar câteva surprize întâmplări aproape imprevizibile. Misterul nu există. Totul e la vedere, totul curge lin, ca un fluviu liniștit. Din acest punct de vedere, aș imputa autoarei moartea Tamarei, pe care Soarta a pedepsit-o mult prea crud. Recunosc, m-a surprins, iar simbolul folosit a tușat alegerea autoarei( păpușa). Ca și această întâmplare, finalul romanul este unul surprinzător, făcând din stabilirea paternității lui Tomass, o surpriză plăcută, așezând lucrurile pe făgașuri dorit.Repet, fiecare capitol numerotat cu cifre romane, fără titlu, are drept protagoniști două personaje principale, cum ar fi:Miruna-Armando( capitol în care Miruna își redescoperă pasiuni , dragostea sub lacătul uitării,și pasiunea pentru modeling, și scânteia pasiunii pentru Armando, înăbușită în abisul sufletului;alt capitol, în care Ana și Sorina, alte două personaje ale romanului, își planifică o scurtă vacanță la Roma;Tomass-Tamara, cuplul care creează conflictul romanului, în care Tomass-și Tamara descoperă că, nu prea sunt compatibili pentru o căsătorie. Alt duet, Miruna-Ana, mamă-fiică, confidente, prietene, protectoare. Urmează alte și alte capitole pereche, Armando-Tomass, tată-fiu, o relație exemplară, incredibilă, între tată și fiu…

Desigur, toate personajele se reunesc, se regăsesc la evenimentul principal, cel în jurul căruia este brodat romanul, Gala de modă de la Roma. Fiecare capitol este minuțios construit , din dialog și introspecții, frământările lăuntrice ale personajelor. De departe cel mai reușit, emoționant și palpitant moment al romanului este cuprins în capitolul în care Miruna vorbește despre iubirea ei cu George, fostul soț. Soțul ei decedat.Ei, bine, în opinia mea, acest capitol este cel mai bine lucrat, cel mai dens, necontrolat de opinia lumii, iar autoarea, identificându-se sută la sută cu eroina, trăiește maxim sentimentul iubirii, cât și cel cel al pierderii( decesul soțului). Emoțional, aceste pagini sunt foarte bine scrise. Capitolul este inima cărții, sufletul ei, dând valoare literară întregii acțiuni prin forța artistică pe care autoarea a știut să lucreze emoția. Din punct de vedere artistic, romanul Tudosiei Lazăr, Cu destinul nu-i de glumă este o carte echilibrată, confortabilă, ușor de citit, pe placul majorității, mai ales că finalul este unul fericit.( happy end).Părțile, în care autoarea rupe dialogul sau firul narațiunii cu fragmente de descrierea naturii, sunt de mare sensibilitate, sunt adevărate macropoeme, frizând poetizarea, dar nu ridicolul. Am un singur amendament: contruiește un roman minuțios, dar excesiv grijuliu, temându-se să-și scoată personajele din normal, descriindu-și-le ca pe niște oameni extrem de atenți la tot și toate. Nu e rău că și-a controlat personajele și acțiunea, nu e toxică, prin rigurozitatea afișată de ele, de personaje.Dar …personajele sunt oamenii din jurul nostru, sunt oameni, și oamenii mai și greșesc. Nu m-a mulțumit( ca și cititor), de exemplu, că Armando și-a recunoscut viciul. El sau Victor. Voiam ceva concret,o întâmplare din care să reiasă cât de fustangiu a fost.

În fine, una peste alta, munca titanică depusă de autoare pentru construcția acestui roman sper să fie preludiul reușitei sale, să-și bucure cititorii, iar critica să se plieze pe gustul cititorilor. Personal am citit romanul detașat,relaxat, admirând personajele feminine, imaginându-mi-le pe cele masculine, trăind în mediul acela edulcorat de creatoarea lor. Nu am găsit niciun nume de scriitoare cu care aș putea să asemăn lucrarea Tudosiei Lazăr. Până și romantica Cella Serghi, în Miruna, este mai dură în scriere; nu mai vorbesc de gândul spre “ Concert în muzică de Bach” al Hortensiei Papadat Bencescu, fiind tentată să găsesc o asemănare, dar cel mai mult am asemănat lectura, muzicalitatea frazării, cu muzicalitatea poeziei scrisă de Emily Dickenson . Au fost doar gânduri, am spus. Și dacă Tudosia Lazăr și-ar fi lăsat personajele libere, le-ar fi lăsat să se comporte firesc, ar fi reușit un lucru măreț.

Recomand cartea, Cu destinul nu-i de glumă, semnată de Tudosia Lazăr, este o carte simplă, lectură plăcută. Dar, cine a zis vreodată că, simplitatea nu este cea mai frumoasă formă de exprimare?

Mariana Vicky Vârtosu
Președinta LSR/fil. Vrancea

by

Referinţă Bibliografică

Mariana Vicky Vârtosu: Cu destinul nu-i de glumă Sau “Confortul lecturii cu final așteptat”/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 iunie 2022