Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Marin Ifrim: De-asta îl iubesc pe Lucian Blaga

Marin Ifrim: De-asta îl iubesc pe Lucian Blaga

Sunt peste tot unde lipsește ceva. Nu sunt de găsit. Azi am văzut

Lacrimi ca și cum eu aș fi tunat și fulgerat în propria mea lipsă.

O femeie plângând că nu mai exist. O secundă de lipsă în plus.

Ce vremuri peste inima mea buruienoasă. Sunt iubit de viață. E

Din ce în ce mai greu să nu fac față, să întorc aerul pe dos, să frâng

Lumini de laser, să mor pupând vidul dintre ziua de ieri și cea de

Alaltăieri. Să uit timpul. Să dorm pe timp, ca un țigan pe țambal,

Și să-mi cânte moartea orice, numai să mă mai lase cu ce am acum

În caracatiță, în aceste două brațe anemice, la atâta distanță

Astronomică față de Hercule, ca să zic așa. Am nevoie doar de

Secunde, trăiesc ca și respirația, respir cu sufletul. Direct și fără

Voia unora sau altora. E așa de greu să pricep ce se întâmplă

Cu mine, încât mă invidiez pe mine însumi. Mă pipăi și îmi crește

Gândul. Simt că tâmpesc literele, că la stric rostul, că nu mai

Ascult de foștii mei învățători, că nu am luat-o pe arătură, și că,

Dimpotrivă, ar cerul, îl însămânțez cu speranțe, cu dragoste, cu

Suflete din suflete alese. Devin un cimitir și mă simt un pic mai

Mult decât sunt acum, viu și nevătămat. De-asta îl iubesc pe

Lucian Blaga. Pentru că mi-a adus în piele iarba. Și iubita ultimă.

Și nu a tăcut cum nu tace nici acum și cât o mai fi muțenia

pe pământ. Sfântă, ierboasă, irinoasă, verde ca de acasă…

 

 

 

Marin Ifrim

 

Facebooktwitterby feather