Marin Ifrim: Maestre Gheorghe Neagu, propun să începem cu…sfârșitul. Cum de nu mai apare formidabila revistă ”Oglinda literară”, ce s-a întâmplat, de fapt, sincer vorbind, pentru că eu, cunoscându-vă, cât de cât, nu cred că ați renunțat la revistă doar din motive financiare. Nu cumva și-a spus cuvântul și saturația profesională?

Gheorghe Neagu:  Dragă Marin, maeştri sunt cei cu rentă viageră de la Uniunea Scriitorilor şi cu băgări în cinste la securitate. Cum n-am nici una nici alta, era firesc să dispară Oglinda Literară.  Prietenul Gheorghe Vidraşcu, a aflat de la o persoană importantă, că mi s-ar fi retras sprijinul financiar pentru că aveam un conflict de opinii cu Nicolae Manolescu. Eu nu cred asta, nici măcar ca bârfă, așa cum se poartă pe la noi. De regulă, preşedintele U.S.R. răsplăteşte cu avantaje importante pe cei care îl înjură. Ce-i drept, eu nu l-am înjurat şi nu-l înjur nici acum. Mai mult, îi rog pe această cale pe scriitorii bucureşteni care s-au înscris pe un tabel ce urma să fie înaintat Ministrului Culturii, pentru a obţine o finanţare in extremis pentru Oglinda Literară, să mă ierte că-i rog să nu  mă sprijine.

Oare de ce nu mă întrebi de ce nu mai apare JURNALUL DE VRANCEA,sau GAZETA VRÂNCEANĂ, sau OGLINDA VRÂNCEANĂ, transformată mai întâi în OGLINDA MOLDOVEI și mai apoi în OGLINDA LITERARĂ. Și la  REVISTA V am pus umărul cât am putut, ca să apară . O spun, pentru că nu prea mai există voci dispuse să-și amintească de activitatea mea jurnalistică. Mai mult, fac parte încă din redacțiile diverselor publicații literare chiar din momentul înființării lor.  Și cu asta, ce-am făcut? Am stârnit invidia unor confrați, ba chiar ura lor. Să nu mai spun că, un poet vrâncean, mi-a cerut deschis să dau jos de pe pereții biroului unde făuream revista,toate diplomele obținute de ea în diverse locuri ale lumii. Iar pe acest fals prieten l-am ajutat chiar făcându-i rost de un loc de muncă suplimentar. Bineînțeles că le-am dat jos. De asta nici nu vreau să mă sprijine nimeni. Nu vreau să primesc apoi și alte „indicații prețioase”. Le am înrămate în niște sacoșe de plastic. Le mai scot la  vreun eveniment cultural petrecut înafara județului. Uite că la Buzău n-am ajuns să le expun. Probabil că și în județul tău sunt scriitori iritabili. Așa se explică de ce sunt invitat mai mult la București, Iași, Craiova, Bacău etc. decât în Buzău și Vrancea . De fapt, adesea, nici nu mă mai duc. E mai bine. Dacă nu mai am revista care îmi ocupa o mare parte din timp,dar îmi aducea și satisfacția lucrului împlinit, va trebui să mă retrag la masa de lucru. Deși, nu cred să mai am prea multă  îngăduință de la soartă. Nu știu care este cauza, dar în Vrancea, scriitorii nu apucă bătrânețea.

Trebuie să spun și altceva. În Jurnalul de Vrancea, pe vremea când cuvântul scris mai avea valoare, i-am făcut celebri pe tot  felul de inși , care, astăzi,  au ajuns să aibă pâinea şi cuţitul în mână. Oglinda Literară a apărut după ce, la alegerile din anul 2000, când am candidat din nou pentru Consiliul Judeţean, am obţinut zero voturi!!! Eu nu puteam să promit altceva, decât promovarea culturii. Cred că asta, spune deja tot.  M-am întristat, desigur. Mi-am amintit atunci, că-i sprijinisem pe Traian Olteanu şi Florin Muscalu să obţină zece mii de abonamente pentru Revista V, după ce fuseseră mătrăşiţi de la ziarul Milcovul de Virginia Paraschiv, Liviu Stoiciu şi Puiu Siru . M-am dus la Dan Diaconescu, cel care patrona atunci revistele ”Oglinda” la Trustul Intact, cu propunerea să transform Oglinda Moldovei în Oglinda Literară. Cum s-a aflat  că apare o revistă de cultură , Gheorghe Vlăjie, care era directorul Direcţiei de Cultură, a primit ordin să scoată  şi el o revistă cu fonduri proprii sau de  la Primăria Focşani, plus Consiliul Judeţean. Avea domnul Al. Deşliu „morman” de relații în materie de finanțări și, fapta s-a petrecut. Eu aveam relaţii  în lumea literară şi am purces la organizarea Festivalului Duiliu Zamfirescu timp de şapte ediţii.   Încercam în acest mod, să  răsplătesc prietenii din lumea literară pentru colaborări la viața culturală vrânceană. Am început revista cu vrâncenii Mircea Dinutz, Florinel Agafiţei, Ştefania Oproescu, Florin Paraschiv,Constantin Ghiniţă, Adrian Botez, Gabriel Funica, Virgil Panait, Lili Goia, Mariana Vârtosu, la care s-au adăugat Magda Ursache, Dan Movileanu, D.R.Popescu, Cezar Ivănescu, Ion Rotaru, Nicolae Breban, Aura Christi, Al. Săndulescu, Constantin Ciopraga, Ioan Adam, Carolina Ilica, Adrian Dinu Rachieru şi foarte mulţi tineri, care sper să-şi mai aducă aminte de noi. De la festivalurile noastre și-a făcut rost domnul Deșliu de colaboratori. Mai suntem puțini care știm cum s-au petrecut lucrurile, ca martori oculari. Se zice că, despre morți, numai de bine. Dar dacă îmi pui întrebări, îmi stârnești amintiri și, cu tot regretul, nu pot să fiu bunul samaritean. Am reuşit să promovez valorile vrâncene  timp de cincisprezece ani stârnind admiraţia sau chiar critica unora şi altora, de am ajuns ca anul acesta, un pictor care conduce Centrul Cultural Vrancea, să-mi răspundă în scris că revista nu este cunoscută,  motiv pentru care nu o susține financiar.  Acest om de cultură, adoptat ca mulți dintre noi de aceste meleaguri mioritice,a început să-şi bage pensula în lumea literară, în calitatea sa de  ordonator de credite vrâncene. Aşa se face că, după ce am fost decorat de trei papi şi un preşedinte al „Republicii” România, am ajuns să-mi fie dat peste mâini de un individ care foloseşte banii publici în finanţări … să le zicem părtinitoare, şi în organizarea unor expoziţii personale sau asociate cu pictori mai mult sau mai puţin iluştri, folosiţi drept paravan. Şi asta, în vreme ce pictorii adevăraţi vând pe internet tablouri cu mii de dolari. Dar, să trecem peste aceste amănunte, prea recente, ca să nu fie dureroase.” Formidabila revistă” zici despre Oglinda Literară? Iată că în Focșani, sunt unii, care, deși decid finanțări în domeniul cultural, susțin că n-au aflat de ea. Oare?

M.I.: Eu am apreciat la această publicație deschiderea totală spre universul culturii de oriunde, lejeritatea și libertatea ideilor din textele publicate, diversitatea autorilor, începând de la debutanți până la academicieni. Parcă ați avut o rețetă. Aceasta ar fi întrebarea: Cum?

Gheorghe Neagu: Deschiderea vine de unde „ai cu cine. Din păcate nu-i destul, trebuie să ai și ”cu ce” , aşa cum Deşliu venea la festivalurile noastre „Duiliu Zamfirescu” să ne momească invitații cu bani pentru revista  Saeculum, scoasă ca să ne elimine . Noi aveam doar prieteni literari . Știu că mă repet, dar acesta este adevărul. Nu am făcut un capăt de țară, nu ne-am plâns, deși cel care a continuat revista după dispariția întemeietorului ne-a ”onorat” cu pamflete de joasă speță, fără niciun motiv. Ne-am continuat apariția până ne-au aplicat lovitura finală. Care, să vezi ce surpriză, vine tot de la finanțare! Cum că Vrancea, nu poate susține financiar, două reviste literare. Iar noi solicitam o sumă aproape modică, reprezentând doar costurile de tipărire.  Și încă ceva.   La vreo zece ani de la apariţie, am constatat că revista Oglinda Literară avea vizitatori pe site-ul în format electronic, tot cât aveau România Literară, Luceafărul şi Convorbiri Literare la un loc. Am publicat lucrul acesta şi ne-am ales cu ura diriguitorilor acestor publicaţii, bine stipendiate din bani publici. Practic, toate revistele din vremea comunismului, au continuat să fie abonate la robinetul financiar în numele păstrării unei tradiţii. Adică ce fel de tradiţie, a îndoctrinării comunistoide?

M.I. : Nu insist, nu forțez nota. Am făcut și eu câteva reviste. Mai mereu m-am bazat pe câțiva prieteni, altfel nu s-ar fi putut. La ”Oglinda literară”, am observat, în timp, erau foarte vizibili și foarte convingători câțiva scriitori din redacție. Mă refer la Gabriel Funica, Ștefania Oproescu și la doamna Vârtosu. Cum ați reușit să întrupați asemenea spirite absolut încântătoare?

Gheorghe Neagu: Nu este reuşita mea, a fost  dorinţa lor de a  contribui  la împlinirea revistei.. Din păcate, Gabriel Funica s-a spânzurat cu un cablu de la calculator, ca să se alăture celor plecați dintre noi. Adică lui Florin Paraschiv, un adevărat mentor, Sava Francu, un adevărat prieten și bun moderator aș putea spune , Constantin Ghiniţă , un  suflet cât un munte, Dumitru Pricop, Corneliu Fotea, Ion Panait, Ionel Boc autointitulat ”Ion cititorul” şi … nu mai vreau să-mi amintesc de alții fiindcă mă cutremur. De altfel, revista n-a făcut decât să promoveze literatura vrânceană, motiv pentru care, profesorul universitar Ion Rotaru spunea în a sa Istorie a Literaturii Române: „prin Gheorghe Neagu am cunoscut scriitori  vrânceni valoroşi, despre care nu ştiam mare lucru”. O parte dintre ei au devenit membrii ai Uniunii Scriitorilor, bucurându-se şi de sprijinul meu direct atunci când eram în conducerea Filialei Bacău. Am preferat să public articole bune, proaspete, semnate de oameni mai puțini cunoscuți, evitând cu bună știință articole prăfuite, adevărate cursuri universitare semnate de celebrități.

M.I.: Regretați ceva din toată această perioadă editorială? Ați promovat și scriitori care nu meritau atenția revistei?

Gh. Neagu: Regret că profesorii vrânceni n-au dat dovadă de respect şi de iubire faţă de elevii talentaţi din liceele lor pentru a-i promova şi în Oglinda Literară. Nu a existat scriitor care să nu fi fost promovat prin revista noastră. Nu am promovat impostorii, nici pe cei care-şi doreau explicit o jumătate de pensie de la Uniunea Scriitorilor, fără să aibă habar de arta scrisului. Ar fi culmea, ca din cele peste zece mii de pagini, să-mi amintesc de cineva care nu a confirmat. Și au trecut totuși, peste cincisprezece ani. Este mai bine să-mi aduc aminte de tinerii care nu au dat cu piciorul șansei de a fi primit spațiu tipografic în această publicație. Regret că nu      i-am putut plăti pe cei care  meritau cu prisosință acest lucru.

M. I. : Un lucru e clar, pur și simplu ați făcut istorie literară la Focșani. Ce satisfacție morală aveți după atâta efort, imposibil de cuantificat de către mai marii culturilor ”județenești” din totdeauna?

Gheorghe Neagu: Spre amuzamentul dumneavoastră, am să istorisesc ceva. Fiind Cavaler al Literelor Române, am voie la un  loc de veci gratuit şi la o salvă de foc la înmormântare. Am făcut cerere la fostul primar Bacinski din Focşani, care, în trei zile (m-am şi mirat), m-a trimis pentru  rezolvarea situaţiei la administratorul cimitirelor.  Domnul administrator m-a trimis la Cimitirul Sudic, care tocmai se extindea pe un stadion  de pe lângă calea ferată ce duce spre Bucureşti. Am primit locul de veci cu numărul zece. Era chiar pe iarba de lângă șine. Lunea , când ne-am adunat la Cenaclul Duiliu Zamfirescu, confraţii mi-au zis că nu o să am linişte nici pe lumea cealaltă, pentru  că  va trebui să trag mereu picioarele când trece trenul. Nu ştiu dacă noul primar Misăilă îmi va da un alt loc de veci. Deocamdată, văd că și el continuă politica înaintașilor  de a nu  invita oameni de cultură alături de sine, la evenimentele urbei.  Sper să nu ignore și legea, care, specifică faptul că în cimitir ar trebui să existe un loc special pentru valorile oraşului. După cum vezi, a început să mă preocupe….viitorul!  Oricum, cei plecați până acum sunt împrăștiați pe unde s-a găsit, așa că , slabe speranțe ! Între timp domnul administrator al Cimitirelor focşănene și-a  găsit loc de veci pentru părinți lângă biroul lui. Probabil că vrea să deschidă geamul şi să-și consulte din când în când vecinii, pentru  rezolvarea problemelor „cimitereşti”. Sper să existe un adevăr în spusele tale. Că am făcut istorie literară la Focșani. Satisfacția morală este aceea că, am făcut tot ce mi-a stat în putință ,să promovez în plan național și nu numai, valori vrâncene.

M.I.: Nu știu, nu vreau să greșesc, dar nu am cum să nu vă întreb: Cum e când nu mai poți face tocmai ceea ce îți e drag, o revistă, în cazul de față. Vă rog să vă vărsați amarul, e firesc. Pentru mine sunteți un scriitor reprezentativ inclusiv prin efortul acestui arc de triumf care a fost ”Oglinda literară”. Ce planuri de viitor apropiat aveți?

Gheorghe Neagu: Mă tot scuzam că nu am timp. Îmi rămăseseră multe cărți în urmă. Iată că am recuperat volumul întâi din UN SECURIST DE TRANZIȚIE, apoi volumul  de proză TABĂRA DAMNȚILOR plus o ANTOLOGIE DE EPIGRAME CINCINAT PAVELESCU. De fapt, antologia a apărut pentru că, niște iubitori de Cincinat, s-au dat la fund și n-au mai susținut un festival omonim în onoarea acestui epigramist născut în Vrancea, care, culmea, a fost și primul președinte al U.S.R. Cum apucasem deja să anunț concursul în presă, m-am simțit obligat ca, măcar în acest fel să-i onorez pe participanți. Dar, ce-i pasă organului de cultura județului său. Primarul din Focșani a dat răspuns că nu are fonduri pentru activități culturale. Oare va avea vreodată???Am trecut să lucrez la un volum despre viața unor inadaptați de diverse tipuri, internați în așezăminte sociale în comunism. În paralel ,mai fac și câte o poezie când îmi arde sufletul prea tare și mai adaug ceva la volumul al doilea al volumului „Un Securist de tranziție”, plus un alt volum de proză  scurtă. Rămâne de văzut cine mă publică sau mă recenzează. Doar nu mai am revistă.

by

Referinţă Bibliografică

MARIN IFRIM: Interviu cu Gheorghe Neagu: … după ce am fost decorat de trei papi și un președinte…”/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 ianuarie 2017