Numărul 157, din martie 2015, al revistei „Dunărea de Jos” e năucitor de frumos! Conceput sub genericul „Poezia şi trupul”, încă de pe prima copertă îţi dă certitudinea că e vorba despre ceva special. Culmea, am primit revista chiar de „Ziua Internaţională a Poeziei” ! Pe coperta I, pozele unor regi ai poeziei planetare şi câte o mostră din opera fiecăruia: Emily Dickinson, Charles Baudelaire, Mihai Eminescu, Nichita Stănescu şi Pablo Neruda. Coperta IV este rezervată altor cinci „trubaduri” geniali: Yunus Emre, Paul Valery, William Shakespeare, Arthur Rimbaud ŞI Marin Sorescu. Nu ştiu cine a făcut această „selecţie”, însă, o spun cu mâna pe suflet, îmi pare rău că nu sunt eu acela! Mai ales că gusturile nu se discută! Mi-aş dori să scriu ca oricare dintre poeţii enumeraţi mai sus, dar, mai ales, să am un cititor de talia celui care i-a adunat la un loc, în această admirabilă şi inconfundabilă revistă gălăţeană. Despre calitatea tehno-tipografică a publicaţiei, ce să mai zic, noblesse oblige, e conformă cu cele ce spun aici, superbă. Deschizând revista, în interior, la pagina 2, găsesc explicaţia clară a acestui miracol literar: „Centrul Cultural Dunărea de Jos sărbătoreşte Ziua Internaţională a Poeziei într-un mod cu totul inedit propunând gălăţenilor o întâlnire cu marii poeţi ai lumii. Astfel, în ziua de 21 martie 2015, un număr de 12 bannere cu texte semnate de Nichita Stănescu, Emily Dichinson, Wiliam Shakespeare, Mihai Eminescu, Yunus Emre, Marin Sorescu, Walt Whitman, Paul Valery, Charles Baudelaire, Nicolae Labiş, Arthur Rimbaud, Pablo Neruda, vor fi amplasate în zone strategice ale oraşului, adică în preajma celor mai importante unităţi şcolare (…)Cele 12 postere poetice vor <îmbrăca> oraşul până pe 23 aprilie 2015 când se sărbătoreşte Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor”.
Nu sunt un exaltat, dimpotrivă, citesc poezie cu răceala omului care îţi citeşte factura la energia electrică, mai mult iritat decât satisfăcut. De data asta, însă, mi-a sărit siguranţa! ”Dunărea de Jos” , dincolo de existenţa sa de până acum, una mai mult decât onorabilă, şi-a câştigat nu doar dreptul definitiv la existenţă, ci şi acela de a se număra printre cele mai bune reviste literare româneşti apărute în ultimul sfert de secol, un timp în care, de multe ori, mulţi dintre noi am fost convinşi că, gata, a venit sfârşitul lumii literare! Felicitări, fraţilor…
Marin Ifrim
by 
 |
Referinţă Bibliografică |
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..