Vorba ceea: ”Moscova nu crede în lacrimi”. Poporul rus e un popor cu suflet, un popor cu esențe divine. Cultura rusă, nu sovietică, e fabuloasă. Există și o mică Rusie, cea de început, oarbă și nepotolită de foame și de sete, o țară agresivă, sălbatică, plină de monstruozități ”livrești”. Ca și la noi, ca peste tot unde poporul e mai bun decât cei care-l conduc, în Rusia s-a instalat o clică nepotrivită vremurilor. Nu văd nicio diferență între micuțul sportiv kaghebist P(r)utin și înaintașii săi: Beria, Lenin, Stalin etc. etc. Nu aș fi scris aceste rânduri dacă nu aș fi simțit mirosul de urină sovietică în Parlamentul României. Mă refer la atitudinile rusofoide ale lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, șefi supremi peste un popor de politicieni debili, mulțumiți că-și primesc solda de cetățeni romani cu virtuți inexistente. Suntem în pragul unui dezastru istoric. România geme de rusofili camuflați. Rusia nu ne este o țară prietenă. Nu sunt împotriva acestei nații flămânde politic de la natură. Sunt doar uimit de prostia din vârful țării. De tendința de a o tot coti spre ”Cotul Donului”! Fac joc de cuvinte. Ca țară, Rusia e fabuloasă. Grasă și mămoasă. Ca putere militară, Rusia e rea. Vrea totul. Anul trecut, niște hackeri sovietici mi-au parazitat calculatorul, la nici două zile după ce am publicat ceva inofensiv despre această țară a contrastelor. Sunt din ce în ce mai uimit de faptul că, după un secol și ceva de teroare, Rusia nu a înțeles că e o țară oarecare, ca orice țară, ca și America lui pește congelat. Puterea e Sus, la Cel de Sus, care, dacă o fi cazul, transformă tot arsenalul militar al lumii într-o flatulație de pisică răsfățată. Problema României nu e Rusia, cu toate excrementele tăricene. Problema României e în România, în aceste partide nefirești, fără ideologii, fără logică, fără caractere individuale, fără nimic din ceea ce trebuie unor partide cu lideri de nimic. În curând, va pica și actuala putere. Și o vom lua de la capăt. Boală lungă, moarte sigură, vorba unei ziceri populare.
Marin Ifrim


