Domnul profesor Stelian Grigore în mijlocul prietenilor

O istorie literară a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XXXI)

Dintre toți colaboratorii Casei de Cultură, cel puțin în perioada în care am lucrat și încă mai lucrez pentru această instituție, cel mai apropiat mi-a fost prof. Stelian Grigore, o legendă a localității Țintești și a Buzăului cultural. De multe ori îi ascult evocările literare și ”propagandistice” din timpul socialismului multilateral-dezvoltat. Memoria sa e mai tare decât timpul. A lucrat în învățământ peste 45 de ani, a fost și director de cămin cultural. Unii activiști de partid voiau să-l pulverizeze, alții îi făceau reverențe. Domnia sa este unul dintre cei mai iubiți și respectați oameni cunoscuți de mine vreodată. Iată-l la 80 de ani mai iute decât mine, mai calm și mai echilibrat. S-a înhămat, cum se zice-n popor, la apariția revistei ”Cartelul metaforelor”. Mă vizitează de câte ori poate. Conducerea instituției îl prețuiește, se bucură când îi vede chipul. Muncește pentru revistă cu avântul unui adolescescent. Secretarul general de redacție și redactorul-șef ajunct al revistei știu că nu trebuie să existe nicio ediție fără „eroii” mei: Magda Ursache, Liviu Ioan Stoiciu, Stelian Grigore, Șerban Codrin. Intenționăm, dacă vom avea acceptul conducerii instituției, să ne alegem și un director de imagine, în persoana uneia dintre cele mai promițătoare scriitoare buzoiene: Mihaela Roxana Boboc. Când spunem ”imagine” ne referim și la frumusețea personajului, inclusiv la cea sufletească. Am adunat în această redacție toate zodiile posibile și ne iluzionăm că revista noastră e o planetă plină de viață. Zic aici, în aceste cuvinte cu ”pielea găinii pe ele”, că, datorită acestei reviste, a oamenilor din jurul ei, mi-am găsit pacea și liniștea. Nu suntem o haită literară, suntem o lume, care, ca în America de pe vremea cantonului ”El Dorado”, vrem să înființăm un oraș al culturii. Ceva fără șerifi cu alfabetul la șold și fără bandiți cu pistoale de apă plată. Dedic acest episod al cărții domnului Stelian Grigore. La mulți ani și, vorba sa preferată, să trăiești 100 de ani fără unu. Mama sa are deja 102 ani. Ce lume frumoasă! Ce lume oarecum veșnică!

***

STELIAN GRIGORE

Membru al Ligii Scriitorilor Români (2011), cetăţean de onoare al comunei Ţinteşti (2008)

FIŞĂ BIO-BIBLIOGRAFICĂ

Data şi locul naşterii: 12 noiembrie 1938, în localitatea Puchenii Moşneni, jud. Prahova.

Părinţii: Constantin (căzut eroic la Cotul Donului, 1942) şi Constantina – ţărani.

Starea civilă: Căsătorit cu învăţătoarea Ioana (Manea) Grigore. Are 2 copii: Aurelian-Viorel – ofiţer de aviaţie (pensionar) şi Elena-Daniela – prof. învăţământ primar.

Şcoli absolvite (pe etape):

• 1946-1950 – Şcoala primară din Puchenii Moşneni, jud. Prahova;
• 1950-1953 – Şcoala de 7 ani (gimnaziul) din Puchenii Mari, jud. Prahova;
• 1953-1957 – Şcoala Pedagogică de Băieţi Buzău;
• 1963-1966 – Facultatea de Filologie din cadrul Institutului Pedagogic, Bucureşti;
• 1994 – Obţine gradul didactic I în învăţământ, ca profesor de limba şi literatura română.

Activitatea profesională:

• Septembrie 1957-noiembrie 1957 – învăţător titular, la Şcoala de 4 ani, din satul Odăile, com. Puchenii Mari, jud. Prahova;
• Noiembrie 1957 – noiembrie 1959 – satisfăcut serviciul militar la UM de tancuri Oradea; Şcoala de ofiţeri rezervă – curs scurt.
• Noiembrie 1959 – ianuarie 1960 – învăţător titular, la Şcoala de 8 ani din localitatea Puchenii Moşneni, jud. Prahova;
• Ianuarie 1960 – ianuarie 1961 – director al Căminului cultural din localitatea Puchenii Moşneni, jud. Prahova;
• Ianuarie 1961 – martie 2001– învăţător titular şi, respectiv profesor titular de limba şi literatura română la Şcoala generală din satul Pogonele, com. Ţinteşti, jud. Buzău. A îndeplinit, în mai multe rânduri, funcţii de conducere: director al Şcolii Pogonele şi, respectiv, directorul Căminului cultural Ţinteşti.
• Din martie 2001 – pensionar. De la aceeaşi dată, până în 2008, a funcţionat ca profesor suplinitor de limba şi literatura română, la şcolile Pogonele şi Maxenu din comuna Ţinteşti.

 Debut literar: „Expresul” nr. 4/12 martie 2003, Buzău

 Volume publicate:

• „Exerciţii de binecuvântare“, Ed. Anastasia-Ina, Buzău, 2003;
• „Ţinteşti, rouă de Bărăgan“ (coautor), monografie, Editura Anastasia-Ina, Buzău,
  2003;
• „Un altar pentru tatăl meu“, versuri, Ed. Panfilius, Iaşi, 2004;
• „Farmecul mărturisirii“, versuri, Ed. Panfilius, Iaşi, 2005;
• „Păsăretul – o poveste a timpului pierdut“, catrene pentru cei mici despre cei mari, (2 ediţii), Ed. Panfilius, Iaşi, 2006, respectiv Ed. Editgraph, 2014;
• „Negreşitele cărări“, versuri, Ed. Omega, Buzău, 2008;
• „Momentul George Beldescu“ (coautor), 2 ediţii, Editura Rafet, Rm. Sărat, 2010, respectiv Ed. Editgraph, 2013;
• „Dor şi dor“ (coautor), Editura Lorilav, Buzău, 2010;
• „Elogii”, (2 ediţii), Editura Rafet, Rm. Sărat, 2011;
• „Morile văzduhului”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012.

Distincţii obţinute:

• Titlul de „Cetăţean de onoare“, conferit de Consiliul local al comunei Ţinteşti (7 Septb. 2001);
• Diplomă de excelenţă, din partea Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România – Centrul regional Buzău (16 Nov. 2008);
• Diplomă de excelenţă, din partea Asociaţiei culturale „Renaşterea Buzoiană“, pentru realizarea monografiei „Momentul George Beldescu“ (Ian. 2010);
• Premiul „George Coşbuc“, din partea Academiei Daco-Române, pentru promovarea valorilor daco-româneşti;
• Premiul „Opera Omnia“, la ediţia I a Festivalului-concurs de creaţie şi interpretare „Cuvinte potrivite“, din partea Asociaţiei culturale „Renaşterea Buzoiană“ (Dec. 2012);
• „Prima Diplomă Opera Omnia“, din partea Fundaţiei academice „Vasile Voiculescu“, la două decenii de la înfiinţare (Nov. 2013);
• Diploma de onoare, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, pentru jurizarea Concursului naţional de reviste şcolare, etapa judeţeană (Iunie 2014);
• Medalia „Nicolae Titulescu“, din partea Ligii Scriitorilor Români – Filiala Braşov;
• Diplomă de excelenţă din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, pentru jurizarea Concursului naţional de reviste şcolare, etapa judeţeană (Mai 2017);
• Diplomă de excelenţă, în semn de recunoaştere a meritelor profesionale, ştiinţifice şi culturale, prin care onorează renumele şcolii, cu prilejul sărbătoririi a 180 de ani de la întemeierea Liceului Pedagogic „Spiru Haret“ Buzău (Aprilie 2018);

Referinţe critice:

• În periodice: „Expresul de Buzău“, „Opinia“, „Viaţa Buzăului“, „Renaşterea culturală“, „Amprenta“, „Armonii culturale“, „Ritmuri braşovene“, „Agora literară“, „Oglinda literară“;
• În volume: Dumitru Ion Dincă – Consideraţii asupra literaturii buzoiene contemporane; Marin Ifrim – Nume şi cărţi; Tudor Cicu – Asediul cuvintelor; Anda Dejeu – Dicţionar bio-bibliografic al Ligii Scriitorilor Români; Lumini în cascada timpului – antologie (ediţie îngrijită de Viorica Popescu); Niculina Apostol – „Cadenţe“ – reverberaţii literare.

Aprecieri critice

„(…) La Stelian Grigore, cuvântul e «comoara amintirii,  e sabia vindecătoare… e însăşi oglinda magică» prin care acest vrăjitor amânat îşi trece poemele spre câmpiile eterne ale gloriei la care visează fiecare poet. (…) Stelian Grigore vede în cuvinte puterea vindicativă şi terapeutică a acestui suflet al nostru, pustiit de amărăciunile destinului. Poezia, iată, îl naşte a doua oară şi-l transformă într-o stea a câmpiei Buzăului, spre a lumina de-a pururi ferestrele cititorilor săi, martori ai clipei că, veşnicia l-a legat cu tot ce a scris, «în linişte şi armonie», de satul său“. (Tudor Cicu, Elogii pentru Măria Sa, Cuvântul – Almanahul „Renaşterea buzoiană“ 2012)

 * * *

,,(…) Cea dintâi impresie pe care o transmite scrisul lui Stelian Grigore este că poezia se mai face şi din sentimente, precum, într-un cunoscut banc cu evrei, vinul din struguri. Esenţializată, această poezie muzicală are puritatea şi simplitatea rugăciunii şi sinceritatea spovedaniei neîntrerupte. Prin cuvinte şi descântec, stihuitorul coboară inspirat în paradisul copilăriei şi reuşeşte sa retrăiască plenar bucuriile de atunci ale comuniunii cu firea în care fiorul religios se păstrează nealterat. Poetul crede necondiţionat în magia Cuvântului dintâi, atoateziditor, aducător de iubire de semeni şi luminător întru Mântuire. (…) Poemele lui Stelian Grigore sunt în esenţa lor intimă expresii şi mesaje ale bucuriei de a exista şi de a trăi din plin ceasul împlinirilor de destin pe toate planurile: biologic, familial, cultural social şi civic. Iar poetul e mândru că nimeni dintre ai lui, înaintaşi şi urmaşi, n-a făcut şi nu face degeaba umbră pământului. Şi nu-i deloc puţin lucru să conştientizezi că ţi-ai dat obolul, ştiut sau neştiut, la armonia lumii”. (Ion Roşioru, „Stelian Grigore, un poet aflat la ceasul împlinirilor“ – Almanahul „Renaşterea buzoiană“,  2013)

 * * *

„Am în faţă versurile lui Stelian Grigore, un poet cu contract legal şi pe durată nedeterminată cu limba şi literatura română, profesor venerabil, om cu cetăţenia Cerului în respiraţie, un fel de fiinţă „celesterrată” în relaţia sa cu ceilalţi, iertată să-mi fie această sintagmă. Domnul profesor s-a născut întrun sat prahovean. Sub alt Cer, cum s-ar zice. Acum mai bine de cinci decenii s-a ţintuit la Ţinteşti, la Buzău. În curând, pe 4 decembrie 2010, dacă nu mă înşel, aniversează 50 de ani de când acesta i-a oferit soţiei sale, doamna Ioana, verigheta infinitului albastru şi înalt de Ţinteşti. Scriu aceste rânduri cu un uşor accent de frustrare. Constat că eu nu mi-am iubit satul natal cum îşi iubeşte domnul profesor satul care l-a adoptat necondiţionat, pentru care a făcut tot ce poate face un om deosebit, sincer, corect, subiectiv şi obiectiv în egală măsură, în cele din urmă fiind declarat „Cetăţean de Onoare” al localităţii. Pe scurt, domnul Stelian Grigore a adus cu el, la Ţinteşti, Cerul copilăriei sale, un Cer senin tot timpul, înalt şi sfânt. Cum să nu preţuieşti un astfel de om, cum să nu crezi că Cerul are rădăcini în pământ şi că pământul e o prelungire a Cerului? Mă înclin în faţa unui astfel de om şi sunt convins că din risipa sa spirituală şi sufletească cernută peste noi tot timpul, prin aceste mori ale văzduhului, nu vom albi zadarnic la tâmple.” (Marin lfrim, prefaţă la „Dor şi Dor“, Editura Lorilav, Buzău, 2010)

* * *

Dl prof. Stelian Grigore este un exemplu deja notoriu că dascălii ar putea să se dedice mult mai mult scrisului şi conservării memoriei comunităţilor în al căror epicentru intelectual şi cultural locuiesc, indiferent că fac literatură ori eseistică şi indijerent de ecoul trudei lor în labirintul aprecierilor critice imediate. Îndrăznesc să spun, prin încurajarea unor astfel de demersuri literar-didactice, că există o categorie intelectuală mai presus de marii scriitori, o clasă de elită din care face parte şi dl. Stelian Grigore, în faţa căreia toate orgoliile şi pretinsele superiorităţi estetice pălesc şi care atrage,în schimb, respectul nostru necondiţionat. În faţa lui Aron Pumnul, Bădiţa Vasile, Domnu Trandafir ş.a.m.d., oameni de meserie mari educatori, probabil şi ei cu petele lor solare mai mult sau mai puţin vizibile, te înclini obligatoriu fie că te numeşti Eminescu, Creangă, Sadoveanu. (Nistor Tănăsescu, Postfaţă „Păsăretul“, Ed. Panfilius, Iaşi, 2006)

 * * *

Cu volumul „Un altar pentru tatăl meu”, Stelian Grigore încalcă legile nescrise ale dăscăliei. Adică scrie curat româneşte, încărcat de nobleţea fiinţei Domniei Sale pentru noi toţi, ceilalţi. „Întâi a fost Cuvântul,/ Cuvântul ziditor/ Al tuturor/ Celor ce se văd/ Şi nu se văd./ Cuvântul e lumina vieţii,/Cuvântul este pretutindeni:/ în noi,/ Lângă noi/ Deasupra noastră,/ Cuvântul este al meu,/ Al tău,/ Al tuturor,/ Cuvântul este/ Tatăl nostru din cer,/ Noi suntem fiii Cuvântului” (Fiii Cuvântului). Vă mărturisesc faptul că atâtea texte de pretinşi poeţi am citit încât limpezimea de cristal a acestui poem am curajul să afirm că reprezintă un status-quo al iertării nepărtinitoare. Stelian Grigore, Omul şi Profesorul, nu se dezminte şi ne recompune o strategie umilitor-ironică, suav-apodictică asupra a ceea ce înseamnă mesaj şi dăruire. (Dumitru Ion Dincă, „Stelian Grigore – Dascălul şi animatorul cultural, dar şi poetul de aleasă vibraţie sufletească”, în „Opinia”/ 13 noiembrie 2007, p. 6)

Stelian Grigore

PE-O ARIPĂ DE VÂNT

             Măicuţei mele scumpe,Constantina Grigore, la 102 ani

De-aş putea
M-aş ridica,
Pe-o aripă
De vânt
Şi, într-o clipă,
Să ajung,
În satul meu natal,
La casa părintească,
Să îmi revăd
Măicuţa scumpă,
Ce a-mplinit
Doi ani,
Peste o sută,
Să-i sărut mâna,
Să-i mulţumesc
Din suflet,
Că există;
Să-i mulţumesc
Că mi-a dat
Viaţă;
Că mi-a purtat,
Mereu-mereu,
De grijă,
Rugând
Pe Bunul Dumnezeu,
Să-mi dea
Putere,
Răbdare şi
Speranţă,
Să depăşesc
Cu bine,
Ce e greu,
În drumul meu.

Mamă seculară de poet octogenar !

Pe 18 august 2018, mama poetului și scriitorului octogenar Stelian Grigore, doamna Constantina          Grigore a împlinit 102 ani. S-a născut la data de 18 august 1916, în prim război mondial. Soțul acesteia Constantin Grigore, a murit în cel de-al doilea război mondial, în 1942, la Cotul Donului. Domnul Grigore avea atunci doar 4 ani. Ține minte că i-a făcut adio sau la revedere tatălui său, aflat în trenul militar care se deplasa în sensul celui de-al doile război mondial. Sora lui Stelian Grigore, Sonia, profesor de fizică nu și-a văzut tatăl niciodată. Așa arată viața reală. Stelian Grigore și soția acestuia au fost profesori de română ai actualului primar al Buzăului, ing. Constantin Toma. Tot din clasele lui Stelian Grigore au ajuns și alți oameni de ispravă, precum directorul de tehnică CFR, publicistul și memorialistul Mihai Ștefan, fost coleg de clasă cu primarul Buzăului, director adjunct al celebrei reviste ”Caietele de la Țintești”. Mama lui Stelian Grigore se stinge precum o lumânare vie, până la nivelul pământului. De un an și jumătate, prietenul meu Stelian Grigore stă, zi și noapte, la căpătâiul mamei sale. Aproape că  nu mai calcă pe la Țintești. Nici nu știu ce ză zic, nici nu știu dacă aș putea, și nu pot, să urez mamei sale un simplu „la mulți ani”. Dumnezeu cu mila, noi cu suferința. Anul trecut, revista ”Formula As” i-a dedicat doamnei Constantina un spațiu omagial foarte generos. Avem fotografia. Domnule profesor, jos pălăria!

Marin Ifrim, 19 august 2018

by

Referinţă Bibliografică

Marin Ifrim: O istorie literară a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XXXI)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 19 august 2018