Ochiul de sticlă al noii Securități
Fiecare cu norocul său. După ce am fluierat ani în șir în „biserica” stricată a politicii românești, făcând trimiteri dese și la serviciile lui pește oceanic, am fost copleșit de sentimente, cu un potop de simpatii, vorba poetului Petre Stoica. Am intrat în conflict nu cu sistemul, ci cu bolile veșnice ale acestuia: pensionarii puțin trecuți de 45 de ani, cu gena caporalilor cu șapte stele în burdihanul de pe umeri. Și mi s-a făcut tot răul posibil, de la amenințări și manipulări ordinare, la dosare lipite. Am fost atacat pe site-uri, bloguri, posturi Tv. Ca și cum aș fi fost cine ce știe amenințare la adresa statului, a acestei stări de mizerie perpetuă. Împotriva mea, pentru că dă bine la dosar, au fost folosite persoane cu probleme psihice. De exemplu, un serviciu cu pretenții totale, cel care a scuipat peste Ceaușescu sute de bomboane mentolate, de calibrul 7,62, la Târgoviște, are pe inventar un astfel de specimen: un muc și sfârc cu pușcăria scoasă din cazier, care, incredibil, în secolul XXI, dă lecții SF de șantaj unor magistrați calificați. Am mai spus, individul e criminal subliminal în serie. E folosit precum un prezervativ spart la comandă. A tăcut când i-am arătat locul de veci, bulăul în care, de fapt, s-a și născut. A primit ordin să tacă. Și-a tras peruca peste blogul de serviciu și mucles fără explicații, la ordin. Acum vreo săptămână, această femeie masculină de serviciu în nimicirea în masă a populației incomode, și-a redeschis blogul. La ordin cazon. Că doar avem animație prin țară, prin poligoane creponate. Insul ăsta e bolnav și îl înțeleg. Nu-l pot înțelege pe șeful său imediat. Cel care dă comanda acestei potăi prost dresate din genă. Am fost dus până în pragul morții. Și tot nu m-am învățat minte. Știu ce urmează și sunt optimist. Nu pot da nici un reper referitor la chiorul care belește ochii la tot ce înseamnă viața și activitatea mea literară. Ar însemna să legalizez un rahat conservat în structurile noduroase ale serviciilor întoarse spre cetățeanul care s-ar putea să fiu. Handicapatul repartizat vieții mele de zi cu zi, observatorul acesta e chior, surd, mut, prost și lipsit de la natură de bărbăție. La ordin. La intimidare. Bietul de el, nu știe că, cei care-l conduc, sunt mult mai proști decât el și decât femeile lor credincioase, la care, din când în când, se zice că m-aș fi dus. Așa i s-a spus repartizatului pe dosarul meu la zi. Am văzut cum privesc bătrânii securiști picturile din cine știe ce expoziții. Își ridică barba, cu mâna din dotare, dreapta sau stânga masturbatorie, își ridică, tot cu mâna, prohabul până la gât, ca pe o cravată tricolorată, își afundă vata în nas și privesc câte un tablou, nu înainte de a-și scoate din orbite ochiul dat de natură și a-l înlocui cu unul de sticlă murdară. Și dăi din batistă și suferă de ceață cu viziuni antistatale. Ăștia, când se uită cu adevărat în oglinda lor de acasă, mă văd și pe mine, ca un mic drac, pe freza lor chelioasă. Ochiul de sticlă al noii securități..
Marin Ifrim
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..