Din când în când, grație amabilității poetului Nicolai Tăicuțu, primesc revista „Spații Culturale”, publicație care apare sub egida Asociației Culturale „Valman”, cu sprijinul Casei de Cultură „Florica Cristoforeanu” și al Primăriei Râmnicu Sărat. Uneori, câte un binevoitor îmi trimite revista respectivă în format electronic. Când e vorba despre astfel de publicații, ieșite valoric din județ, încă de la primele numere, lași de-o parte orice reticență, orice aducere aminte despre vremuri mai puțin academice între lumea ta micșorată de tine însuți și lumea mai mare a celor care au vocația expansivității inclusiv în spațiul cultural al propriei tale identități. Trecem peste virgule. Revista „Spații Culturale” are toate ingredientele unei publicații făcute de intelectuali cu o accentuată și lucidă conștiință a sinelui românesc. Gândul mă duce imediat la virtuala școală din ideile lui Constantin Noica. În fine, din nr. 52/2017 al publicației râmnicene, e greu să alegi ceva anume. Toate contribuțiile, toate numele scriitorilor prezenți sunt, evident, rezultatul unei armonii arhitectonice de marcă. Cred că nu exagerez când spun că „Spații Culturale” este un brand al municipiului Râmnicu Sărat. Ca să nu se creeze vreo confuzie, sunt nevoit să fac precizarea că acest proiect, revista adică, aparține în totalitate Valeriei Manta Tăicuțu, o scriitoare care nu mai are nevoie de nicio prezentare, și fabulosului poet Nicolai Tăicuțu, un alt Panait Istrati, liric de astă dată, al Bărăganului nostru generos inlusiv în cultura literelor. Într-un editorial fulminant, Valeria Manta Tăicuțu se întreabă încă din titlu: „Ghici: ce a mai rămas de scos la licitație?” . E vorba despre un tânăr din Galați care și-a scos virginitatea la licitație. Un text pe muchie de cuțit, echilibrat cât cuprinde: „Modul de gândire românesc <tradițional> lua în discuție numai virginitatea fetelor: ele erau nevoite să demonstreze, în noaptea nunții, că nimeni nu s-a folosit înainte de trupul lor, că sunt neprihănite, prin urmare, și că pot intra în noua casă ca proprietate fără cusur a soțului și a socrilor. În caz că cearceafurile nupțiale nu se pătau corespunzător, urma scandalul public, trimiterea (pe grapă sau în căruță, cu alai și multă rușine) la casa părintească, firește, cu solicitarea returnării tuturor cheltuielilor făcute cu nunta. Nu se făcea caz de virginitatea bărbatului, dimpotrivă, experiențele lui sexuale de până atunci (și chiar și după aceea) erau considerate normale și firești, chiar prilej de mândrie masculină, ca expresie a unei discriminări care a rezistat, la noi, secole întregi”. Am mai remarcat, în mod special, poemele lui Dumitru Pană, Boris Mehr, Mihaela Aionesei, Simina Maria Sima, Ion Roșioru (un scriitor total, de origine buzoiană, nerecunoscut intenționat în satul său natal, Mânzălești, văzut precum o statuie în Hârșova și Constanța, orașe care l-au adoptat profesional și sufletește!), Petru Solonaru și Nicolae Bratu.
https://www.scribd.com/document/349817103/Spatii-culturale-nr-52
Marin Ifrim, 17.07.2017



![]() |
Referinţă Bibliografică |