Spiritul de solidaritate gazetărească și încruntarea măgărească
Pe vremuri, mă duceam la meciuri de fotbal. Îmi făcusem prieteni fotbaliști, unii dintre ei fiind de top, cum a fost, de exemplu, portarul Petrolului Ploiești și al Gloriei Buzău, Stelian Teodor, care a jucat în meciuri fabuloase, cu echipe precum Tottenham Hotspur. Trăgeam cu ochii și la banca rezervelor, acolo unde, din când în când, se așeza și antrenorul. În acea zonă se insinua și câte un personaj misterios, un fel patron din umbră, care, când nu-i convenea evoluția vreunui jucător, doar încrunta din sprâncene și, gata, jucătorul respectiv era scos de pe teren. Câtă subtilitate măgărească! Insul nu avea nimic concret cu sportivul respectiv, făcea aceste intervenții doar ca să își arate mușchii săi atrofiați de undeva din diencefal. În fine, după acest preludiu ajung la esența spiritului de echipă. Am lucrat în presă cu carte de muncă, apoi am colaborat la fel de fel de publicații, de regulă literare, însă și la ziare obișnuite. Ani în șir. La un moment dat, m-am atașat de un anume ziar. Nu vreau să dau nici un reper care să semene a răfuială. Vreo șapte ani am primit lunar, legal, pe contract, câte 200 de lei. Bani de țigări, bani impozitați. Alți încă vreo șapte ani am făcut voluntariat publicistic. Publicația respectivă a trecut prin multe ”transformări”, a fost vândută, răpită și răscumpărată, eufemistic vorbind. A avut în fruntea sa mai mulți ”antrenori”, unii dintre ei cu demnitate, alții doar de decor. Mereu, pe banca de rezerve a existat câte un șef anonim, încruntat și cu rău de personalitate. Ultimul ”patron”, un țăran călare pe tractor, a dat iama în ziar. Fiind un om care vorbește și scrie în direct și pe șleau, am fost primul colaborator vizat. Am fost scos de pe ”teren” și trecut în silenzio stampa. Ce nu știe ”patronul” e faptul că mi-a oferit un minunat prilej de a mă reseta. Într-o foarte scurtă perioadă de timp am scris și publicat trei cărți. Ar trebui să-i mulțumesc bossului. N-o fac din ambâț. Iar foștilor mei ”colegi” chiar le mulțumesc pentru lipsa lor de solidaritate față de subsemnatul. Atâta pot ei, să se ploconească la primul venit. Publicația respectivă s-a transformat într-un pluton de execuție. ”Împușcă” , la comandă, inclusiv femei absolut nevinovate. Pentru că așa vor mușchii atrofiați ai țăranului ajuns șef peste șefi. Ne-am întors în ”obsedantul deceniu”. Iar va trebui să o luăm de la capăt. După ce țăranul-fermier va pleca de acolo și ne va saluta pe stradă, cu multă pioșenie, cum au mai făcut și alți inși căzuți de pe locomotiva calului.
Marin Ifrim, 07.06.2018


