Printre altele, când te preocupi de evocarea unor mari personalități pe care le-ai cunoscut îndeaproape, mai ales atunci când e vorba despre teatru, e imposibil să nu te pomenești și cu alte personaje în text decât cele intrate în narațiunea respectivă pe ușa din față. De pe urma scrisului, mai mereu rămân niscaiva chiștoace, care, cu puțină dexteritate, pot fi prinse cu gura din dotare, direct din aer, de vreun ”copil al străzii”. După publicarea unui text referitor la actorul, dramaturgul și directorul de teatru Paul Ioachim, text în care sunt și eu prezent, ca un personaj secundar, ”figurant”, cum, de fapt, o și spun, un anume domn, ascuns în spatele pseudonimului sărățit ”P.A.Licărescu”, închipuit profesor de gramatică tricoloră, s-a supărat pe faptul că sunt de față la scrierea propriei mele memorialistici, domnia sa fiind obișnuit să-și uite pe mese, în recreații, în cancelariile școlilor pe unde a trecut (absentând) borseta cu aparatul de înregistrat pornit. Așa s-au călit unii tovarăși, transcriind și corectând ”tezele” orale ale propriilor colegi de breaslă, sustrăgându-le sau, după caz, strecurându-le în subtext un fel de virgule , pentru a ajuta organele de cercetare să depisteze deținătorii de valută literară. Apropo de ”Ego-memorialistică”, acum 14 ani am publicat prima mea carte despre teatru: ”Incursiuni în viața unui actor. George Mihalache-Buzău”. O monografie în care nu fac ”ego-memorialistică” pentru că, spre deosebire de șansa avută lângă Paul Ioachim, cu eroul primei mele cărți despre teatru nu am lucrat niciodată, pentru că eu încă nu mă născusem când George Mihalache, împreună cu colegul său de an și de cameră, Toma Caragiu, în anul 1949, absolviseră deja Facultatea de Teatru din București. Spre disperarea ”Palicărescului”, abia după șase ani, aveam să vin și eu pe lume. Cu ”misiunea specială” de a scrie cărți despre oamenii deosebiți, adevărați regi ai artelor, numai unul și unul, care, pentru că n-au avut încotro, mi-au înfumusețat și mie, ca și altor oameni simpli, ca și mine, existența! Qoud erat demonstrandum!
Marin Ifrim
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..