În măreția ta, stejar al vremii,
Ridici cu umilință brațele spre cer,
Ca într-o rugă ce aprinde lumea
Cu recunoștință…Nepătruns mister…
Ne-ngădui sub coroana ta cea deasă,
Ademenind auzul călătorului
În foșnetul pădurii milenare,
Ce a căzut sub scrâșnetul toporului.
Neînfricat, ai refuzat să te apleci,
Vremelnicia șerpuind prin ramuri
Și azi pașii apostolului odihnești,
Brodând până la cer albele-ți flamuri.
Pe voalul nopții de satin ninge lin…
Aripi de înger ne trimite duhul,
În lumina lui de candelă, stejarul
Îmbrățișează cu inima văzduhul.
Miracolul iertării stă aninat
În vârfu-i alb, divină înălțare,
Când Moș Andrei cu-al său toiag
Aduce în oameni vindecare.
Din Galileea, de pe malul mării
Și până-n Dobrogea, srăvechi pământul dac
Ai aruncat semințele iubirii,
Popoare și popoare ai încreștinat.
Înviforate valuri se desfac
În mrejele iubirii învățate,
Pe calea dreaptă, adusă de Iisus,
Urmată de apostoli pân la moarte.
În măreția ta, stejar al vremii,
Ridici cu umilință brațele spre cer,
Purtând cuvântul Moșului Andrei
În ruga de iubire, nepătruns mister.
24 noiembrie, 2020, BUCUREȘTI, MIOARA OPRIȘAN, MEMBRĂ L.S.R.
byReferinţă Bibliografică |