Într-o zi, de bună seamă,
când s-a dat jos, mai din pat,
s-a cam supărat pe lume
El, Văcarul peste Sat.
Nu era mare Scofala
ce-i trecuse…Nu prin cap,
ci prin mintea-i halandala
galopând trăsnăi în trap.
Cum o dregi, sau cum o faci
S-a ales deodată însă,
Fără sat şi fără vaci,..
Numai cu o față plânsă!
Înjurându-şi tot amarul,
Nici că-şi mai văzuse plinul,
pân- că-i luaseră şi darul.
…Îmbufnat?… Lipsea motivul
şi de ne-înţeles Văcarul!


