O SEDUCĂTOARE UTOPIE LITERARĂ: „OMUL DINTRE DOUĂ LUMI”,

de Diana Dobriţa BÎLEA

Gheorghe POSTELNICU

            Mă declar solidar cu cei care au apreciat ultima carte a Dianei Dobriţa Bîlea, din Constanţa, ca pe o binevenită probă de împrospătare a mijloacelor epice actuale. „Roman basmic şi poematic” (I. Roşioru), fantezie magică, eseu psihanalitic dialogat, basm modern, utopie ştiinţifico-fantastică, labirint magico-mitic, nuvelă zoomitologică, în oricare din formule am putea-o, procustian, aşeza, povestea este de o tristeţe covârşitoare, optimismul final al autoarei („Niciun rău nu va fi nepedepsit, după cum niciun bine nu va rămâne vreodată neluat în calcul”) părând dislocat din cadrul firesc al tensiunii narative.

            Deşi coeficientul de epic sporeşte de la capitol la capitol, el nu modifică în favoarea sa relaţia cu eticul, care se consolidează cu dibăcie, aservindu-l pe cel dintâi. Putem numi această manieră ilustrativism etic sau, reactualizând un termen străvechi, tezism. Este vorba aici de o înfrângere a unor energii epice, a poeziei şi a gândirii epice, prin ştiinţifizare şi retorizare. Operei astfel gândite i se consacră rolul modest de producător de episoade epice comandate. Această pornire moralistă o determină pe autoare să regleze acţiunea personajului după codul psihic al dogmei, împingându-l în revelaţii descoperite în păgânism şi preistoria creştină. Discursului fluent al tradiţionaliştilor îi ia locul memoria voluntară, aplicată pe teza purtătoare de impulsuri psihanalitice care devine instanţă supremă, cu certitudinea că binele învinge răul, frumosul, urâtul, lumina, întunericul, adevărul, minciuna.

            Cu aceste observaţii, „Omul dintre două lumi” (2017) este o teoremă căreia o sumă de întâmplări şi de personaje trebuie să-i confirme viabilitatea. Prerogativele personajului principal, o studentă medicinistă dilematică, Ileana (Cosânzeana? n.n.), ar fi fost de aşteptat să-i dea complexitate umană, dacă nu s-ar împotmoli în întretăieri de universuri greu de apropiat. Asupra sa, autoarea experimentează efectele unei maladii dunărene, luând forma nesiguranţei ori a iluminării dătătoare de metamorfoze miraculoase, adaptate, mai curând, la science-fiction, decât la psihologia modernă. În acest context, compararea scrierii cu „Un veac de singurătate” şi a satului Gârliciu cu celebrul Macondo, pare un compliment hazardat. Cred că talentata autoare s-ar simţi mai confortabil în vecinătatea lui Harry Potter şi a altor cărţi pentru adolescenţi. Observaţia se alătură altor două pricini de nemulţumire. Una ar fi geometrizarea personajelor, ca rezultat a unui proces psihic prea repede parcurs, al unei filozofii romanţate. Alta are în vedere împletirea magiei păgâne cu elemente creştine, alăturare fără susţinere teologică.

            Cunoscând destul de bine „împărăţia apelor” dobrogene şi foarte bine zona Gârliciu-Dăeni, autorul acestor rânduri s-a emoţionat reîntâlnind toponime precum Nomoleci, Ceair, Derea, Chidosat sau nume de persoane, ca Genica şi Postole. Insula Pastrama, ţinutul ezoteric din mijlocul fluviului, devenise, în anii ’75, raiul agricol al mecanizatorilor din Dăeni care cultivau aici pepeni şi porumb. În carte este gura de rai care comunică subteran cu Delta Dunării şi cu Lacul Razelm. Sunetul clopotelor îngropate în adâncuri de câţiva credincioşi pentru a le feri de cruciada ateistă, amintesc de „Glasul clopotelor scufundate”, sintagma publicistului Ilie Mândricel.

            Elementele de basm constituie şansa autoarei de a justifica alegoria. Ele se întâlnesc la tot pasul, încât întunecă şi ascund pornirile reale: şarpele devenit balaur dobrogean, zânele, Sânzienele, nuferii, şacalii, peştele uriaş. Călin (File din poveste? n.n.) este bărbatul fatal de la podul plutitor, văzut de tânăra îndrăgostită ca pe o făptură mitică desprinsă din primitivitate, când om, când şarpe, când real, când fantasmă, eroul – eponim insuficient caracterizat. În jurul lui se ţese o sexualitate mitico-erotică ce aminteşte de Dragobete, fiul Babei Dochia sau de Zburător, simbolul dragostei juvenile, semidivinitatea erotică, daimonul străvechi.

            Privită dintr-un unghi mai larg, cartea Dianei Dobriţa Bîlea reprezintă speranţa unui tip de proză în care fantasticul şi pitorescul stilistic împodobesc lăudabil fraza şlefuită cu migală, iar artistul cuvântului, care este prozatoarea dobrogeană, se întrece pe sine în descrieri admirabile, smulgând limbii române noi şi neaşteptate valori expresive. „Omul dintre două lumi” este o seducătoare utopie literară cu melancolii şi iluzii ce sublimează un romantism care atinge prin forţă fantasticul, în linia lui Vasile Voiculescu şi Gala Galaction. Fără discuţie, D.D. Bîlea este povestitoare, dar puterea sa creatoare constă în grai, adică în priceperea cea mai rară: de a construi croşetând. 

by

Referinţă Bibliografică

O SEDUCĂTOARE UTOPIE LITERARĂ/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 octombrie 2018