cine sunt eu?
adeseori stau la taifas  cu sufletul
și…mă întreb (eu și fărâma rămasă din Eu)
cine sunt eu?
sunt pumnul de lut frământat din propriul Eu,
rostind în fapt de sară cuvinte
ce stau să cearnă tristeți și bucurii deopotrivă,
când luna își caută hodină pe cate-un crepuscul punct cardinal
într-un ritm de conjuncție cu statut planetar
rupt dintr-un indescifrabil  sistem universal,
sunt o fărâmă de vis ce-alunecă prin univers,
șoapta oglindită într-o undă de vers,
o notă rătăcită pe clapele pianului-vreme
într-un  perpetuum concert ancestral
unde până și visul devine visceral
sunt aripa frântă a zborului invers
ce-și caută rost și sens într-o ultimă zvâcnire de vers,
un zbor de suflet-flutur cu iz de zeu,
rezultat al unei binecuvântări dumnezeiești cu determinare de Eu…
acesta să fiu eu?

de ce suntem Născuți?

nu  simt durerea ce curge’n valuri printre tenebre colonade,
simt, doar, clepsidra risipită ce picură din noi,
și fiecare pas ce conturează amprenta iubirilor pierdute
în zâmbetul care primește aprobul clipei născută din genuni,
din sfânta încrucișare a ispitirii  în cei buni, cei mai nebuni
dintre nebunii născuți din farmecul frământării lutului sumar,
simt, doar, culoarea ce căpăta contur în quadratura seninului din Univers,
acolo unde…

unde nu’s…
acolo unde fiecare vers  căpătă  sens și-un adevărat culcuș cuvântului din noi…
de ce suntem Născuți doar…

din Nevoi?

viaţa de apoi

Motto: „Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucăţică de viaţă, m-aş îmbrăca foarte modest,

m-aş întinde la soare, lăsând la vederea tuturor nu numai corpul, ci şi sufletul meu.”

Gabriel Garcia Marquez

apoi…
am început o altă viaţă,
(rezultatul unei decizii ferme şi unilaterale, ruptă de dincolo de tipare)
am purces la primul pas…
identificarea nudităţii mele cu natura,
astfel,
m-am descătuşat de veşminte,
grupându-le pe anotimpuri în sicrie făurite din abis,
(dintr-o mai veche dorinţă a metamorfozării într-un vis)
singur am scrijelit mormânt în plăceri carnale păstrate doar în gând,
peste care timpul a trecut rând pe rând…
mai apoi,
(trecând peste bariere de conduită,etichetă
distorsionând decenţa în falsă pudoare)
mi-am îmbrăcat trupul în grandoarea nudităţii mele
şi-n  eterna chemare a naturii,
m-am contopit cu apa şi pământul cu soarele şi luna,
definindu-mă prunc al naturii–mamă,
vrednic urmaş al tatălui-univers,
mi-am tatuat pe suflet Alesul Vers al Iubirii;
al iubirii de oameni,
al iubirii de sine,
al iubirilor trecute,
al iubirii care vine…
fără să’ncrustez tăcerea pe chipul cioplit,
în cele din urmă,
vieţii de apoi…
sufletul mi-am răstignit.

Pop STELU

by

Referinţă Bibliografică

POP STELU: IDENTITATE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 5 aprilie 2015