Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » Povestiri din lumea satului

Povestiri din lumea satului

Copiii, lăstari ai vieții

Autor Sofia Marin

Când apare pe lume un pui de animal și-l atingi cu mâna, simți o căldură, iar în suflet ai dorința de a-l ocroti ca să poată trăi.

Atunci când se naște un pui de om este fragil, plăpând, dar când scoate primul țipăt îi simți în glas dorința de a trăi. Îl iei în brațe cu frică, îl învălui cu mâinile  și-l adăpostești la piept ocrotitor. Emoțiile sunt atât de puternice că îți inundă sufletul mai ales când acel pui este…puiul tău. Când se naște un copil, amândoi părinții îl cresc și-l ocrotesc cu grijă încât să iasă un om bun din el. Puiul crește voinic, falnic ca un pui de stejar în mijlocul pădurii, ferit de vânt și furtuni. În casa unde sunt mai mulți frați, cresc precum o lizieră de copaci falnici ce se apără unii pe alții. Unde este un singur copil, crește ca un brad stingher pe culmea muntelui. În anumite cazuri, copilului îi trebuie forță să răzbească în viață. Nu are cu cine să se sfătuiască și la cine să ceară ajutor.

Când un copil se naște într-o familie cu părinți desărțiți, acesta este ca un pui cu o aripă frântă. El trage nădejde ca aripa lui să se vindece cândva.

Un copil orfan de un părinte este asemenea puiului fără o aripă. Pentru el nu mai e nicio speranță că îi va mai crește aripa. Copilul trăiește cu o întrebare toată viața: Oare cum ar fi fost viața mea cu amândoi părinții lângă mine? Desigur, ar fi fost mai ușoară.

Când sunt la școală, copiii se ceartă între ei, se mai iau la bătaie din nimicuri, căci așa sunt copiii. Cel cu părinți sare cu gura mare: Te spun eu lui tata! Cel orfan își înghite lacrimile sughițând și tace. El cui să spună dacă nu are cui? Merge acasă, o vede pe mama lui împovărată de griji, alergătură și tace întunecat. De  este întrebat ce-a pățit, răspune: .Nimic. Tace, dar toate astea îl întăresc și-l pregătesc pentru viață. Cel ce este orfan vrea să fie mai bun ca ceilalți copii cu ambii părinți.

Așa s-a întâmplat și-n familia mea. Mi-am pierdut feciorul cel mare în septembrie 2010. Avea 46 de ani. Patru copii au rămas orfani. În acel an, de Crăciun, la școală s-au dat cadouri copiilor. Nepotul meu a primit o cutie mai mare ca a celorlalți. În cutie a găsit și câțiva bani.

– Eu știu că moșul aduce numai dulciuri și jucării. De ce mi-a pus în cutie și bani?

– Pentru că ești copil orfan! i-a răspuns alt copil.

Pentru nepotul meu a fost o lovitură grea. A venit acasă plângând, a aruncat cadourile și a spus:

-Nu vreau nici un cadou, nu vreau nimic. Eu îl vreau doar pe tata!

Cu înțelegere și vorbă bună, mama lui l-a făcut să treacă peste toate astea.

Când și-a luat bagajul și a plecat la muncă, în străinătate, Mugur i-a spus mezinei:

-Maria,  când o să ningă, atunci o să vină tata și-ți aduce pantofi roșii de lac și o rochiță de prințesă.

Iarna a venit. A început să ningă. Maria sărea în sus cu o bucurie imensă.

-Vine tata! Vine tata!

Cu toate că ne plângea sufletul, noi am lăsat-o să se bucure. Nimeni  nu i-a spus că tatăl ei nu va mai veni niciodată.

Când a văzut Maria că tatăl ei nu vine, a plâns mult. Mama a luat-o în brațe și-i șoptea cât de mult o iubește. A adormit suspinând în somn, mângâiată și alintată de mâinile mamei ei. Nora mea, Florentina, e o femeie deosebită. A rămas văduvă în floarea tinereții. Nu s-a gândit la ea. Singura ei ocupație au rămas copiii. Pentru ei trăiește. Cu sfaturi înțelepte i-a călăuzit pe cărările vieții să iasă oameni cinstiți și drepți. Au crescuți uniți, cu grijă unul față de celălalt. S-au ajutat și au reușit să iasă copii buni. Toți au fost premianți la școală. Cel mare a făcut facultatea la Brașov. Este inginer și are serviciu la Buzău. Următorul băiat e la Lic. M. Eminescu în Buzău. Fata cea mică este încă la școala din Vernești. Ea este prințesa casei. Îi place s-o ajute pe mama în bucătărie. În casă sunt atenți unul cu celălalt și trăiesc în armonie.

Unor oameni li se pare viața grea. Sentimentele le ai în suflet clipă de clipă. Ca să ți se pară viața ușoară, trebuie să înveți să o iubești așa cum îți este dată. Să iubești animalele, păsările, trandafiriul zorilor cu aer curat, soarele în asfințit. Să iubești și să prețuiești toate clipele vieții, iar atunci când te așezi în pat și pui capul pe pernă pentru odihna nopții, să nu uiți să-I mulțumești lui Dumnezeu că ți-a mai dăruit o zi. Viața noastră e făcută din zile și nopți trecute una după alta și depinde de noi dacă o facem să fie frumoasă și ușoară. Doamne, ajută!

 

Curierul zoreștean, nr. 104, martie 2019, Vernești, Buzău, România

 

Balada lui Mugur

 

Autor Georgeta Tudor

Mugur, Mugur, Muguraș,
Dragul mamei fecioraș,
Ai plecat cândva din țară
Să – ți faci viața mai ușoară…
Celor patru copilași,
Ce strângeai, aveai să lași
Pentru asta-i învățat,
Maistru te-ai calificat
Și în Libia ai fost,
La sonde – ai muncit cu rost
Ai vrut recalificare
Să lucrezi și pe vapoare,
Pe nave de agrement,
Făceai totul la moment
Îți plăcea munca și viața,
Iubeai copiii – ți și soața
Pentru ei ai fost plecat,
Ca și alți tineri din sat
Tu, copilul meu dintâi,
N-a mai fost ca să rămâi
Să – ți vezi feciorii la case
Cu neveste drăgăstoase…
Și nepoți ai fi avut
Asta Domnul de-ar fi vrut
A rămas doar mama lor
Să le-aline greul dor
După tatăl ce s-a dus
Printre îngerii de Sus
Ea nu știe altă viață :
Se scoală de dimineață,
Robotește până – n noapte
S-aibă copiii de toate,
Să nu zică că – s orfani
Cum le-au spus în primii ani…
Când le duc câte – o plăcintă,
Copilașii și – i alintă
Că le-o-mparte numai lor
C-un zâmbet ocrotitor :
-Lasă, mamă, pentru ei…
Că ei sunt mai mititei!
Ochii mei în lacrimi joacă
Când o văd cum se strofoacă
Să le fie lor mai bine
Chiar de-i crește fără tine
Florentina ta se zbate
De-i ține și – n facultate
Cel mare a terminat
Și acum s-a angajat…
Au trecut ani, au trecut
Copiii tăi au crescut
Mama le-o spune de tine
Cum ai fost in țări străine
La Veneția erai
În noaptea când te-odihneai,
Dar, în somn, inima ta
A-ncetat a mai lucra
Au venit cu ambulanța
Asta tocmai dimineața
Când deja erai plecat
Spre tărâmul celălalt.
Maria e domnișoară,
N-a-nțeles de prima oară
De ce de Crăciun nu vii…
Nu mai erai printre vii
Nu e nimeni vinovat
Pentru ce s-a întâmplat
Doar Destinu-a vrut să fie
Oful meu pentru vecie.

Curierul zorestean, nr. 104, martie 2019, Vernești, Buzău, România

Facebooktwitterby feather