„Confesiuni”, nu este prima carte a poetei ieşene Anastasia Gârneaţã şi experienţa sa literarã acumulatã se remarcã în acest caz.       „Confesiuni” este o carte uşor de parcurs dar dificil de pãtruns cu aspect de poem autobiografic. Aceastã afirmaţie este justificatã şi de  prezenţa, la sfârşit a unui text în prozã intitulat „Confesiuni” în care autoarea se explicã deşi nu mai era chiar necesar sã o facã.

La o primã lecturã, poeziile cãrţii par simple, puerile chiar, dacã ar fi scoase din context. Dar analizate în ansamblul şi curgerea lor, acestea relateazã povestea „efemeridei gânditoare” Anastasia Gârneaţã invitând cititorul la adânci reflecţii pe tema universului, vãzut de la general la particular, de la macrocosmos la microcosmos, pe tema societãţii, pe tema condiţiei umane şi personale de-a lungul timpului.

Prin confesiunile sale poetice , autoarea cãrţii face o invitaţie la o ineditã cãlãtorie pe drumul vieţii , cãlãtorie reprezentând un melanj de evadãri şi de  cãlãtorii interdimensionale. Ca şi un fluture („efemerida”[i]), poeta zboarã din floare în floare[ii], observând şi / sau experimentând virtuţile şi pãcatele (mândria, beţia, desfrâul, bogãţia, necredinţa, etc.), învãţând ce este tristeţea, singurãtatea şi durerea (cãci „Viaţa unei efemeride gânditoare / Durează cât o bicisnică floare”).

În cãlãtoria ei sprinţarã pe drumul vieţii, autoarea se aflã într-o permanentã cãutare a Raiului / Paradisului[iii]  stimulatã de descoperirea faptului cã fiecare îşi are Raiul sãu! Ar exista astfel un paradis marin, unul extraterestru, altul al animalelor, etc.

Cãlãtoria porneşte din spaţiul cosmic odatã cu zãmislirea şi naşterea iar poemele trateazã trei dimensiuni, timp, spaţiu şi … probabilitate.  Dintre acestea, firul roşu al cãrţii urmeazã, în mod aproape firesc, realitatea fizicã ce se dovedeşte a fi urâtã şi durã („Realitatea fizică / Cu duritate te bate.”) Odatã ce timpul poetei prinde contur, se creeazã premizele unui destin („Probabilitatea / Se va întâmpla cândva / Când timpul va vrea.” şi „Dar soarta? / Ea te alege pe tine / Şi n-ai cum s-o înţelegi. ” ori  „Încerc să mă împac cu soarta / Nu o mai pot schimba cu alta.”) Destinul se materializeazã într-o viaţã prin intermediul mamei. Copilul îşi face gânduri de viitor, viseazã iar maturitatea cautã ulterior frumuseţea copilãriei şi naivitatea ei. Viaţa poetei este prezentatã ca o permanentã mişcare aritmicã, ca un zbor între cer şi pãmânt, ca o bizarã evoluţie între lumi paralele şi ca o  zbatere între real şi ireal, între spiritual şi pragmatic, între adâncimi şi înãlţimi, etc. Pe parcursul acestui zbor, Anastasia Gârneaţã priveşte lumea din diverse unghiuri şi chiar se dedubleazã. De aceea cred cã şi schimbã adeseori persoana acţiunilor de la „eu” la „tu”, într-un fel de dialog cu sine însãşi. Extrem de interesantã şi plinã de semnificaţii este, în acest context, prezenţa şi dispariţia motanului Itişor[iv] cãruia , spre final, nu va mai avea posibilitatea sã-i trimitã scrisori, cu care nu va mai avea posibilitatea astfel sã comunice. Prezenta acestui personaj ezoteric în aceastã carte de confesiuni suscitã unele discuţii. El pare a fi un Alter Ego, un partener de experienţe şi de dialog dar şi un canal, o legãturã astralã a cãrei pierdere îi produce poetei o mare suferinţã („Itişor!A trecut  mult timp / De când ai plecat / Într-o altă lume / Al pisicilor regat,” şi „Dar singurătatea-i / Mai rea dintre mişei. / Tu, vis, închipuire, / Îţi scriu o scrisoare / Ca să îţi dau de ştire”). Dincolo de emoţie, poezia „Raiul lui Itişor” implicã o interesantã întrebare legatã de existenţa animalelor dupã moarte; unde anume ajunge sufletul lor?

Pe lângã „motan”, în carte abundã simbolurile ezoterice: zei, flacãrã, moarte, cristal, vis, semizei / Titan(ic), Lunã, nopte, cucuvea, extratereştrii, Styx, Orfeu, trandafir,  timp, compas, pãtrat, etc. care trimit cu gândul la Mistere şi obligã cititorul la aprofundare şi reflecţie.

Conştientizând imposibilitatea de a-l vedea pe Dumnezeu şi nici de a se alãtura celui rãu, spre finalul vieţii, poeta se considerã o liberã cugetãtoare  preferând sã treacã totul doar prin filtrul proprii gândiri şi experienţe  (poemul „Am vrut”) . Ea alege astfel ca sã refuze credinţa într-o divinitate, fie ea bunã sau rea. (” În viaţă / Singură mă voi descurca / Fără ajutorul altcuiva.) Odatã alegerea fãcutã, cãlãtoria prin viaţã devine doar o fiinţare iar zbaterea ia sfârşit pentru cã ” Rotiţa se opreşte./ După…/ E neant /

Clipe ale nimănui / Fiindcă viaţă nu-i!”

Anastasia Gârneaţã nu este doar o talentatã pictoriţã despre care vorbeşte ea însãşi în aceastã carte („Pictoriţa talentatã / A pictat natura toatã”) ci este şi o poetã valoroasã care şi-a creat un binemeritat loc în galeria poeţilor români contemporani. Arta sa poeticã se remarcã nu atât prin figuri de stil precum „nori cãrunţi”, „nori de cernealã” ori „avion beat”, etc, cât şi prin varietatea tematicã ori schimbarea abordãrilor. De aceea o recomand cu plãcere cititorului curios şi curajos.

În privinţa volumului „Confesiuni”, ţin sã remarc în mod deosebit poemul „Cititorule” la care s-ar fi putut opri şi textul cãrţii („Tu, cititorule / Cu inimă bună / Ia copilul acum / Şi ţine-l de mână / Şi împreună aşezaţi / Citeşte-i despre motanul, / Care , prin casă, / Agale umblă / Împleticit de atâta bine / Toarce caierul / Vremii ce se cerne. „).

 

 

© Prof. Mariana Bendou,

scriitor membru LSR

 

 

 

 

 

Note de subsol:

[i] Efemeridele sunt insecte diafane care trãiesc doar o zi şi despre care unele legende spun cã ar fi spiritele tinerilor care nu reuşesc sã se cãsãtoreascã…

[ii] Motivul florii este omniprezent în aceastã carte în diverse contexte: poeta este palidã ca o floare, trãieşte cât o floare, primeşte o floare în dar de la fiica ei,  îşi doreşte o floare de la zei („Din loc îndepărtat, / Un dar din inimă dat.” , „O floare , / Dincolo de natura pământească „), etc. floarea semnificând pentru autoarea cãrţii un mod de a fiinţa dar şi o culegere de cunoştinţe şi aptitudini, o anumitã înţelepciune la care se ajunge prin sacrificiu de sine şi iniţiere. De altfel chakra spiritualã, aflatã deasupra capului omului, are aspectul unei flori de lotus. Acest cel de al șaptelea centru al aurei umane , sahasrara,  nu este considerat neapãrat o chakră fapt ce se datorează nu doar integralității energiei pe care o reprezintă ci și datorită faptului că este considerată a fi „sediul Șiva” și „locuința conștiinței supreme” pentru cã  exprimă nu numai energie imanentă ci și transcendență. Chakrele sunt frecvențe specifice în oceanul energiei universale și sunt definite de energii specifice, prana și activități psihologice și mentale distincte. Cu alte cuvinte, fiecare chakră afișează o anumită putere și un nivel diferit de conștiință individuală. Folosind sistemul celor șase chakre, putem descoperi prin experiența directă că macrocosmosul (Universul) există în microcosmosul ființei umane!

[iii] Nu am înţeles de ce în textele cãrţii apare utilizat când termenul de Rai când cel de Paradis mai ales cã este vorba despre texte diferite.

[iv] Itişor pare a fi de fapt un ” Ihtişor” ?! – Motanul este un animal asociat adeseori cu practicile ezoterice punându-se întrebarea dacã motanul este un spirit bun sau unul rãu. De altfel în Egiptul Antic , pisica era consideratã sacrã înruditã fiind cu însuşi Soarele…Între pisicã şi om se creeazã puternice legãturi spirituale, atât de puternice cã în trecutul îndepãrtat al multor ţãri  se credea cã pisica îşi urmeazã stãpânul şi dupã moarte. De aceea în Israel, Siria, Turcia, etc. arheologii au descoperit figurine de lut cu chip de pisici. Numele grecesc al peştelui (IHTIS) era pentru primii creştini un acrostih hristologic: Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul (Iisus Hristos ιχ — IH; Fiul lui Dumnezeu θέος — teos = Dumnezeu şi υἱός — iios = fiu; numele de Mântuitor σωτήρ, ὁ — sotir). Aceasta sintagmă este, într-un fel, rezumatul doctrinei creştine şi prima mărturisire de credinţă a creștinilor. Prin urmare Itişor / Ihtişor ar putea întruchipa lalolaltã şi binele şi rãul.

by