Conferenţiarul univ.dr. Ion Hirghiduş este şi scriitor membru USR. Şi-a câştigat un nume în literatura românã printr-o serie de cãrţi ce acoperã o tematicã vastã şi deloc facilã care ţine de filosofie, antropologie, ştiinţe socio-umane.
Prin volumul „Iarba fragedã din cuvinte”, apãrut la Editura EIKON, Bucureşti, în anul 2023, cea de a patra sa carte de poezie (dupã volumele „Prin inima sentimen-tului”, „Femeia lui Dumnezeu”, „Ceremonia unei vieţi zilnice”), Ion Hirghidus, schimbã registrul anterior propunând cititorilor sãi o frumoasã culegere de versuri cu un titlu şi cu o copertã ce emanã prospeţime. Schimbarea de registru este însã doar aparentã pentru cã poezia din acest volum este o poezie ce sintetizeazã în versuri ideile principale din opera sa anterioarã constituind o adevãratã carte de vizitã, fapt dovedit, de altfel şi de poemul „O trecere personalã în revistã” prezent la pagina 66 („Singur îmi numãr paşii adunaţi unul dupã altul…”)
Prin acest volum de versuri , poetul Ion Hirghiduş nu poate fi încadrat în vreun curent literar anume şi nici catalogat dar poate nici nu este absolut necesar acest lucru. Consider cã tocmai în aceasta constã frumuseţea şi mãreţia poeziei sale care poate fi astfel pãtrunsã şi savuratã de cele mai diverse categorii de cititori, de cele mai diverse nivele de cunoaştere şi de pãtrundere la care se situeazã lectorii respectivi, de epoca şi de conjunctura în care textele poetice respective sunt parcurse. Depinde şi de modul în care priveşti lucrurile; daca vrei sã fii mai atent, poezia este adâncã şi plinã de must (aluzie la o poezie cu titlul „Fiinţa vinului”, pag, 85), dacã vrei sã citeşti superficial, poezia te furã şi te încântã fãrã a-ţi spune însã prea mare lucru. În opinia mea, versurile autorului cãrţii par o înşiruire de haiku-uri disparate, care se completeazã mai puţin unele pe altele dar care care luate împreunã dau o altã înţelegere textului poeziei ceea ce , fie vorba între noi, nu am mai întâlnit pânã acum. Dar Ion Hirghiduş este cu siguranţã un poet modern pentru cã scrie în vers liber şi nu ţine cont de canoanele poeziei clasice (o anumitã mãsurã, rimã, titlu, punctuaţie, etc.). Inovaţia (spre exemplu poezia „Ţipãtul argilei neolitice”) este la ea acasã iar metafora îmbracã cele mai diverse aspecte. Poezia este vizualã formatã dintr-o diversitate de imagini sau tablouri care surprind prin apropierea lor, prin emoţia şi senzaţia generatã. Existã poezii dar şi poeme ample , existã micropoezii fãrã titlu înşirate într-un tot liric.
Tematica şi motivele poeziilor sunt diverse predominand obsedant soarele şi timpul, anotimpurile, dragostea. Toate acestea servesc unui singur scop în carte, acela de a medita asupra vieţii, în general şi a condiţiei personale, în particular, asupra relaţionãrii celor douã. (” Oameni-s toţi copii / jucându-se cu nimbul” din poezia „Rugãminte”, pagina 25)
Poezia lui Ion Hirghiduş este o poezie profundã şi complexã ce face diverse trimiteri. Ea este rodul unei experienţe literare acumulate şi exersate în timp precum şi a unei formaţii profesionale complexe ce acoperã diverse discipline predate la catedrã: filosofie, epistemologie, antropologie, sociologie, psihologie, etc. O serie de titluri ale textelor sale poetice demostreazã acest lucru: „Ieşirea din somn”, „Succesiuni de memorii”, „Cuprinsul unui gând singur”, etc.)
Nu pare a exista o dispunere logicã a poeziilor în volum ceea ce conduce la ideea cã autorul cãrţii nu a fost preocupat de o naraţiune ci doar de introspecţie şi de reflexie , chiar de concluzii, ceea ce şi este adevãrat. Cuvântul, valoarea şi mesajul lui, trebuie primit şi receptat cat mai bine, respectiv cat mai proaspãt asemeni ierbii abia rãsãrite („Iarba fragedã din cuvinte”). Pe coperta cãrţii, scriitorul se întreabã, de altfel „Suntem înconjuraţi peste tot de cuvinte dar câte se aflã cu adevãrat dintre toate acestea în inimile noastre?”
Cuvântul, cuvântul este extraordinar şi puternic prin toate sensurile şi energiile lui ; el poate transforma individul şi lumea ce-l înconjoarã de aici preocuparea autorului în carte. Aşa cum, prin intermediul luminii, iarba fragedã se dezvoltã şi devine o plantã maturã, la fel şi cuvântul , sub lumina cunoaşterii sporeşte generând o idee care se va însufleţi ulterior devenind o faptã. Aceasta , dupa modelul Logosului primordial care sub lumina Dumnezeirii s-a propagat generând lumea („A zis şi s-a fãcut”).
Din volumul „Iarba fragedã a cuvintelor” am reţinut în mod special poeziile „Scara lui Iacob” şi „O trecere personalã în revistã” care par sã concentreze şi sã justifice mai bine ideea cãrţii, cea a condiţiei umane efemere („Scara lui Iacob”), a singuratãţii fiinţei umane în Univers („O trecere personalã în revistã”). În ceea ce priveşte cea de a doua poezie, „O trecere personalã în revistã”), consider cã aceasta dã şi cheia cãrţii putând exista chiar şi numai prin primele sale cinci versuri. Aceste prime versuri m-au determinat sã pun semnul egalitãţii între „Iarba fragedã din cuvinte” cu „surâsul clorofilei” , metaforã care le încheie şi care ar fi putut fi la fel de bine titlul cãrţii!!!
Prin urmare, lectura volumului semnat de Ion Hirghiduş are ca finalitate un semnal optimist deoarece convinge cã nu doar cã se mai scrie poezie astãzi ci cã aceasta mai poate fi încã o poezie vie, liberã, valoroasã şi originalã, pe placul cititorilor.
© Prof. Mariana Bendou,
scriitor membru LSR,
critic literar si promotor cultural


