CE ESTE ASTĂZI, OMUL?…
Ce este astăzi, Omul? O umbră rătăcită.
O mână-ntinsă-n stradă în brațe c-un copil,
Un pas grăbit prin timp cu viața ne-mplinită,
Un pahar de glorie băut mereu din plin.
Ce este astăzi, Omul? Un ”pleacă” și un „vino”,
Un card cu euro, munciți fără de rost,
O slugă-a diavolului, crezând că banul îl alină,
Lăsându-l fără Țară, părinți și adăpost.
Ce este astăzi, Omul? Un microfon de vorbe.
Un pământ de țară pustiu și nearat.
Un sat uitat în iarnă cu recile lui sobe,
O școală încuiată cu geamu-nlăcrimat.
Ce este astăzi, Omul? Copil orfan prin vreme,
Ce-așteaptă tot să vină din lume cineva.
Ce este astăzi, Omul? Un bolnav, ce geme,
Visând că poate într-o zi, el s-a vindeca.
Ce este astăzi, Omul? Un divorț, o fală.
O casă-nălțată prin viclenii, furat.
Un picior grăbit pe-al „Mercedes”-ului pedală,
Un televizor ce stă cu el mereu la sfat.
Ce este astăzi, Omul? Un accident, o ceartă.
O șosea de cruci rănită-ndurerată,
Un copac uscat cu inima tăiată,
Un pământ furat și-o o mare zbuciumată.
Ce este astăzi, Omul? O mândrie oarbă.
O hazna de conturi prin lume ascunsă…
Și astăzi parcă nimeni, nu vede, nu întreabă:
De ce toate-acestea în viață se întâmplă?
Ah, Omule, au nu făcut-ai tu, păcate prea multe?
Lasă-le pe toate și vino lângă-Altar.
Aprinde-o lumânare și roagă-te din suflet
Și-ascultă Liturghia și Evanghelia iar…
Lacrimile fierbinți ce cad pe-obraji și frunte,
Sunt iertările primite de la Dumnezeu.
Tu-ncearcă și intră prin al credinței punte
Și-atunci va fi salvat, pe veci, Sufletul tău.
CE-I TREBUIE OMULUI ÎN VIAȚĂ?…
Ce-i trebuie omului în viață? O masă și un pat.
Sub un acoperiș de casă cu-o candelă aprinsă și-o icoană.
Cu Rugăciunea sfântă mereu să stea cu Tatăl Ceresc la sfat.
Și când îi greu, să-și aline sufletul în cer cu Sfânta Maria-Mamă.
Ce-i trebuie omului în viață? Un Cer și un Pământ,
O Apă și un Pom care dă umbră și roadă.
O Zi cu soare și-o Noapte cu stele luminând,
O Primăvară-o Vară, o Toamnă și o Iarnă.
Ce-i trebuie omului în viață? O Țară și un Neam,
Un Grai la nai să-l cânte prin veac din gură-n gură.
Evlavios să-l cânte prin Evanghelii, Psalmi…
În Domnul să se regăsească a omului făptură.
Ce-i trebuie omului în viață? Un drum și un izvor.
O pâine ca s-o aibă la dejun, la prânz și cină…
O Carte-a Vieții să-i lumineze destinu-n viitor,
Mereu el s-o citească cu făclia-aprinsă-n mână.
Ce-i trebuie omului în viață? Un dor, un sfânt lăcaș,
O Liturghie și-un Duhovnic pentru suflet.
Mereu să se regăsească, să nu fie pătimaș,
Zadarnic să nu fie pe pământ a lui umblet.
Ce-i trebuie omului în viață? Un clopot și un drum,
Un drum ce-l va duce într-o pădure de cruci eterne.
Un capac de lemn sau fier ce-l va închide, azi, mâine nu știu cum.
Și peste-a lui sicriu, mâini deasupra gropii țărâna o va cerne.
Ce-i trebuie omului în viață? O masă și un pat.
Sub un acoperiș de casă cu-o candelă aprinsă și-o icoană.
Cu Rugăciunea sfântă mereu să stea cu Tatăl Ceresc la sfat.
Și când îi greu să-și aline sufletul în cer cu Sfânta Maria-Mamă.
SFÂNTA CRUCE
Din lacrima de pe obraz,
Din al vieții greu necaz,
Fă-ți pe apa de plutire –
Corabia de mântuire.
De-ai avea furtuni în cale,
Roagă-te mereu cu jale,
Să învingi, unde te-ai duce,
Ca Iisus Hristos pe Cruce.
Crucea ta nemuritoare,
S-o înalți mereu spre soare!
Sfânta Cruce de credință,
De iubire, biruință…
Cât de greu ți-o fi în viață,
Crucea Lui Hristos înalță!
Poartă la piept cu voință,
Sfânta Cruce de credință.
Din lacrima de pe obraz,
Din al vieții greu necaz,
Fă-ți pe apa de plutire
Corabia de mântuire.
NĂDĂJDUIȚI ÎN DOMNUL…
Nădăjduiți în Domnul, numai în Iisus,
El Calea, Adevărul și Viața ne-a adus…
De vă sugrumă boala, ridicați-vă de jos!
Nădăjduiți mereu cu rugă în Hristos.
Nu plângeți, pentru cei ce pleacă-n veșnicie,
Rugați-vă, s-ajungă în Sfânta Împărăție.
Făclii de nemurire aprindeți pentru ei mereu
Luminați-le calea în cer spre Dumnezeu!
De-o să vină timpuri pentru voi mai grele,
Căutați-vă sălașul vostru cu rugă în tăcere.
Sălaș de mântuire în ieslea cea de-acasă,
În suflarea vitelor cu iarna friguroasă…
Grăbiți-vă, să nu bateți atunci din poartă-n poartă,
Cum Sfânta Maria și Iosif ruga ca să-i primească…
Căutați-vă, de-acum sălașurile divine!…
Să scăpați de cip-urile ce se vor pune prin vaccine!
Doamne, de nu vom găsi ale noastre sălașurile sfinte,
Să ne primești atunci în sălașul Tău, Părinte!
Să ne-mbraci în cămășile: Nașterii și Învierii Tale,
Să nu mai știm de boli, cutremure, foc și jale…
Nădăjduiți în Domnul, numai în Iisus,
El Calea, Adevărul și Viața ne-a adus…
De vă sugrumă boala, ridicați-vă de jos!
Nădăjduiți mereu cu rugă în Hristos!
ACESTE FEȚE TRISTE, BASARABENE
Aceste fețe triste, basarabene,
Cu sângele românesc ce clocotește-n vene,
Cu drumurile tâmplelor adâncite-n vreme,
Cine din lume acasă-au să-i cheme?…
Aceste fețe triste, basarabene,
Cu ochii strămoșilor ce-au plans amar prin vreme:
Prin război și foame, deportări și umilință,
Ce mulți au murit, luptând pentru credință!
Aceste fețe triste, basarabene,
Cine să le-aline? Cine să le-ndemne?
Cine să le deie o speranță de viață?
Cine să le șteargă lacrima pe față?…
Aceste fețe triste, basarabene,
Cu Dumnezeu în priviri ce mereu o să le cheme,
S-aprindă căndeluțele de sub pleoape,
Să fie de Domnul cât mai aproape.
Aceste fețe triste, basarabene,
Cu sângele românesc ce clocotește-n vene,
Cu drumurile tâmplelor adâncite-n vreme,
Cine din lume acasă o să le cheme?!…
Aceste fețe triste, basarabene!
SALCIA
Numai salcia poate ști,
Numai salcia.
De ce omul mă jigni,
Într-o zi.
Numai salcia poate ști,
Numai salcia.
Când Iisus se Răstigni,
Într-o zi.
Numai salcia poate ști,
Numai salcia.
Maica Domnului cum suferi,
Într-o zi.
Numai salcia poate ști,
Numai salcia.
Plânsu-i cum se-nveșnici,
Într-o zi.
Numai salcia poate ști,
Numai salcia.
Oare mâine vom mai fi?…
Într-o zi.
Numai salcia poate ști,
Numai salcia.
De ce omul mă jigni?…
Într-o zi.
TE DUCI…
Te duci ca râul înspre mare
Și cântul meu îl iei cu tine.
Ascult în suflet depărtarea
Ca iarna viscolind în mine.
Te pierzi ca pasărea în ceruri
Și zborul meu îl iei cu tine.
Pădurea mea cu ochi de cerbi,
Trosnește cu durere-n mine.
Te stingi ca focul cel din vatră…
Căldura mea o iei cu tine.
Iar eu rămân cruce de piatră
Cu somnul cel veșnic în mine.
Te-nalți ca îngeru-n lumină
Și dorul meu îl iei cu tine,
Iar eu râmân să fiu pământ
La umbra salciei divine.
SERENADA MĂRII
O vioară-noapte cântă cu jale,
Pe strune de raze, plânse stelare,
Cu-arcușul ramului legănat de-un vânt.
Serenada mării se aude cântând.
O, mare, ce zbucium în suflet te-apasă?
De ce-mi lovești dorul de stânca cea joasă?
De ce tresar pescărușii în noapte?
De ce serenada plânge-n valuri de șoapte?…
Tremuând în apă luna plânge-năframă?
Mă-ntreabă: ”De ce tu nu treci al dorului vamă?…”
”Să trec? Cum? Discreția celui mi-a pus sârmă ghimpată,
Să nu mai trec vama de dor niciodată…”
O, serenadă a mării, cântă cât poți cu jale!
Fii buciumul nopții peste dor, peste zare.
Alină-mi tăcerea ce plânge și doare,
Cu valu-mi tâmplei ce se-adâncește mai tare.
O vioară-noapte cântă cu jale,
Pe strune de raze, plânse stelare,
Cu-arcușul ramului legănat de-un vânt,
Ascult serenada mării în suflet plângând.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..