„RENAȘTERE-Antologie de poezie românească” (2016)
Coautor Maria Filipoiu
* Primăvara este anotimpul renașterii vietii, iubirii, speranțelor și viselor – Maria Filipoiu
*„Fără a cunoaște puterea cuvintelor, este imposibil să cunoști oamenii…”
Confucius
CUVÂNT ÎNAINTE
Anotimpul renașterii
«Antologia „Renaștere” este o coroană de gânduri, care se așează frumos pe fruntea cugetului cititor, în exil, cu dorul și iubirea de poezie, unde destinul devine comun cu cel al stelelor.
„Coroană îți fac din gândurile mele,
Pe frunte să o porți în pribegie,
Când îmi voi duce destinul printre stele,
Cu dorul și iubirea-n poezie.”
Maria Filipoiu-În Echinocțiu de Primăvară
Desigur, „acestea sunt rânduri scrise într-o doară”, de „un copil îmbătrânit” de frumos în timp, care se joacă nebunește cu pana și călimara de cerneală, ca întotdeauna… ca într-un final să se întrebe retoric, ce-a găsit în tot acest mers în cerc circumscris, având ca martor, Anotimpul renașterii… »
Coordonator Alex Enache
SEGMENT DE AUTOR – Maria Filipoiu
IUBIREA RENĂSCUTĂ
Din ochii mei ai adunat seninul
Și l-ai sorbit în roua dimineții.
Dar stropi risipiți au udat pelinul,
De amar să-mi umple paharul vieții.
L-am golit de amarul amintirii
În ochii mei, să-mi umple pocal de dor,
Ca să-mi poți stropi mugurii iubirii,
Când sufletu-mi lăcrimează dintr-un nor.
Eu n-am să plâng, că n-am plâns niciodată
În vremea când te căutam pe astre.
Doar tristețea de lacrimi inundată,
Curge-n izvoare cu priviri albastre.
Pe flori crește iubirea renăscută
În primăveri cu doruri călătoare,
Iar mie doar balsam îmi împrumută,
Să-l pun în petale sentimentale.
Parfumul ei în univers voi duce,
Când viața mă îngroapă în tăcere.
Dar spiritul de gardă lângă cruce,
Dreptul la eternitate îmi cere.
Iar vânt romantic un cântec îngână,
Când dorul suspină după iubire.
Cu aripi frânte mângâie țărână,
Ce-n somnul veșnic duce amintire.
ÎN ECHINOCȚIU DE PRIMĂVARĂ
Când dor primăvăratic spre tine zboară,
Înaripez dorință cu chemare:
Vino în Echinocțiu de Primăvară,
Iubirea să ți-o fac nemuritoare!
Te voi scălda în roua dimineților
Și chipul îți voi ștege pe-a mea ie!
Privirii tandre-i dau irișii ochilor
Și-al buzelor sărut, fără simbrie!
Te-oi dezmierda pe a câmpiei privire,
Să-ți las povara dorurilor grele!
Purtat în carul cu visuri și iubire,
Te-adorm în amintirea vieții mele!
Din ochi revărs lacrima viței de vie,
Să-ți fie hrană în ospăț sufletesc!
În casa inimii te-nchid pe vecie,
Sufletul să-ți duc în rai dumnezeiesc!
Coroană îți fac din gândurile mele,
Pe frunte să o porți în pribegie,
Când îmi voi duce destinul printre stele,
Cu dorul și iubirea-n poezie.
E vremea când Soare se vede cu Luna,
În zorii ce unesc ziuă cu noapte.
Destine fericite leagă cununa,
Iar flux și reflux din matcă scot ape.
Vino în echinocțiu iubirii mele
Și te voi nemuri în poezie,
Când mări și oceane se unesc cu cerul,
În două să împărțim veșnicie!
ANOTIMPUL ÎNFLORITOR
-acrostih-
Anotimp de primăvară
Naște viață în vlăstare,
Obicei în plai de țară
Toarce șnur de mărțișoare,
Iarba să-nverzească iară.
Magice raze de soare
Pe câmpii toarnă comoară,
Un covor de lăcrămioare,
Lumii să-i stea la picioare.
În păduri și pe câmpie
Ninge cerul cu petale,
Freamătul naturii vie
Leagănă frunzele-n soare,
Ochii mei plâng bucurie,
Roi de dor să ducă-n zare,
Iubirea-i țesută-n ie,
Tradiții de-a nu dispare.
Orizont de veșnicie
Renaște pe-a vieții cale.
FLOARI DIN COPACUL IUBIRII
Când Primăvara coboară din astre,
Cu brațele pline de ghiocei,
În bucurie scaldă zări albastre
Și verde-crud pune în ochii mei.
În azurul privirilor plăpânde
Presară petale de iubire,
Cu ploaie de speranțe să inunde
Suflet însetat de fericire.
Culoarea de pe câmp cu viorele,
Răsfrântă-n a ochilor oglindă,
Să renască în speranțele mele
Și focul iubirii să-mi aprindă.
Petale de soare se preling din cer
Și-n lacrimi curg cu priviri argintii,
Pe muguri din ram să-nflorească mister,
Când plouă doru-n casa inimii.
Parfum de dor e-n flori de iasomie
Și speranțe cresc pe câmp înverzit,
Cu soarele în flori de păpădie,
Când copacul iubirii e-nflorit.
SONET ÎN ECHINOCȚIU
Când timpul în jumătăți împarte
Bezna nopții și-a zilei lumină,
Să nu fiu singură și străină,
Vino în a vieții jumătate!
Ca două jumătăți într-un întreg,
Uniți de-a fi la bine și la greu,
Te-nchid în casa sufletului meu!
O doime din soartă să-ți aleg.
Vom despica sentimente-n două,
Să beau pahar pe jumătate plin,
Din iubirea ce-n soartă ne plouă.
Îți voi păstra jumătatea de vin,
S-o bei mergând pe pajiști cu rouă,
Când eu voi bea amarul din pelin.
20 Martie
RENAȘTERE ÎN PLOAIE DE STELE
De dor mă rătăcesc în labirint,
S-adun resemnare-n suflet rănit,
Când rază coboară din Univers,
Cu lacrimă de gând să curgă-n vers.
Că într-o primăvară mi-am uitat
Balsamul iubirii-n tei scuturat
De anotimpuri cu ploi și cu vânt,
Destinl meu se-ascunde în cuvânt.
Îmbrac speranța cu-al lirei veșmânt,
Iubirea să vină pe-aripi de cânt
Și dorul să-mi ducă-n poezie,
Cât sufletu-i pe-a vieții făclie.
Sub tei de flori și frunze dezbrăcat,
Las gând de roua ochilor udat,
Să renască-n altă prinăvară
Și-alt chip, iubirea de fecioară.
La rădăcina lui îngrop mister,
Să-mi adăpostească dorul stingher,
Când visul vieții duce-n paradis,
Un roi de gânduri cu poem nescris.
Prin veac duc în privire cernită,
Iubire de dor învăluită,
Să renască-n viață trecătoare,
Când plouă cu stele căzătoare.
Pe câmpii să-nflorească speranță
Renăscută într-o altă viață,
Se scutură a iubirii floare,
În primăveri cu ploi de petale.
PRIMĂVARA SPERANȚEI
-acrostih-
Primăvara este viață
Renăscută-n rămurele,
Iubirii să-i dea speranță;
Mărilor, oglinzi de stele.
Armonie-n alianță,
Vremuri să poarte în ele,
Aripi duc în cutezanță;
Raza gândurilor mele,
Alungând coșmar în ceață.
Speranța-i înălțătoare,
Primăvara când sosește.
Enigmă să crească-n floare,
Rodul toamnei îi hrănește
Arc de timp și har de soare.
Nori și ceață risipește
Timpul vieții trecătoare,
Ecou să-nalțe pe creste,
Iubirea înfloritoare.
IUBIRE ÎN DOUĂ CUVINTE
Cu primăvara în suflet s-a trezit
Și dorul tău, pe aripa iubirii.
Cu-a lui renaștere aș vrea să-ți trimit,
Petale udate-n roua privirii.
Pe fiecare scriu două cuvinte,
Să îți aducă mesajul sufletesc.
Cu dor le imprim un sărut fierbinte,
În ele să poți citi cât te iubesc!
La piept le strâng într-o îmbrățișare
Și-al iubirii balsam aștern pe ele.
Din sentiment ce cu speranța moare,
Ochii mei îți trimit în praf de stele.
Cu dorul meu să-ți inunde privire,
Să poți simții și tu, cât de mult sufăr.
Iar cu a primăverii revenire,
Primește-mi iubirea în flori de nufăr.
Pe gândul înaripat ți le trimit,
Să te învăluie cu dorul aprins.
Vei înțelegi cât de mult te-am iubit,
Cât focul iubirii mai arde în scris.
Petale de gând de-ar fi să mă prefac,
Străine îți vor fi două cuvinte.
Iubirea mea în al primăverii prag
Va fi un vis cu aripile frânte.
MĂRȚIȘOARE DE CUVINTE
Din zăpada diafană
S-alunge a vremii iarnă,
Mândri răsar ghioceii
Și scutură clopoțeii.
Să anunțe-n toată țara,
Că a venit primăvara,
Duc vestea de sărbătoare
În grămezi de mărțișoare.
Crini, zambile, margarete…
Pentru măicuțe și fete,
Pentru colege, iubite…
Sunt daruri binevenite.
Eu, din generoase gânduri,
Pun mărțișoare pe rânduri,
Pentru toți cititorii mei;
De sunt copii, bărbați, femei…
Cu ele brodez urare:
„La mulți ani, de sărbătoare!”
Din a sufletului casă:
„O Primăvară frumoasă!”
Fir împletit cu iubire,
Mărțișorul din privire,
Cu Primăvara când vine,
„Să vă aducă mult bine!”
1 Martie
PRIMĂVARA RENAȘTERII
Adie vânt de dor și voie bună,
Peste amintiri spălate de ploaie,
Cu iubirea spre a fi împreună,
Când lacrimi din priviri curg în șiroaie.
Cu primăvara renaște speranță
Pe câmpul iubirii de ierni troienit,
Să alunge a tristeților ceață
Din suflet pustiu de dor înzăpezit.
Din dor dus pe val de-a vieții furtună,
Renaște iubirea în floare de mac,
S-aprindă visul pe rază de lună,
Când noaptea-mi duce dorință la cel drag.
Prin gene îi strecor dor de sub pleoape
Și-n vise mă prefac privighetoare,
Iubirea să-i pun pe triluri în șoapte,
Spre veșnicie să conduc visare.
De-al primăverii balsam de iubire,
Să ducem povestea-n cel mai frumos vis.
Iubirea renăscând din amintire,
Să ne ningă cu petale de cais.
Brațe de dor să ne lege pe viață,
Cu iubire ce nu cunoaște moarte.
Zori să ne cunune-n câmp cu verdeață,
La rază ce duce-n eternitate.
*Revista „Confluențe Literare”
http://confluente.org/maria_filipoiu_1460152063.html
Autor Maria Filipoiu


