Un cântec alb
Un cântec alb se țese
în depărtări sihastre,
ninge iar cu vise,
prin suflete albastre,
zăpezile luminii
au brațe argintii,
prin inimă-mi colindă
șoapte sidefii .
În păduri de gânduri,
neaua se așterne,
din sitele chemării
un ecou se cerne,
pe ramurile surde,
tac muguri de cuvinte,
semințele visează,
în lut de gând fierbinte .
Tăcerea își întinde
aripi de mătase,
o stea răsfiră raze,
cu degete sfioase,
Luna prea rotundă
se arată clară,
în geana amintirii,
e-o lacrimă de ceară .
Un pas firav atinge
în albul pur și sfânt,
fiorii rătăcesc
pe tâmple de cuvânt,
un fulg atinge pleoapa
cu roua fericirii,
cântă zăpezi rotunde,
în palmele iubirii .
Un cântec alb vibrează,
în pumnul de speranță,
ninge cu iubire
pe umeri de viață,
zăpezile luminii
cresc flori de puritate,
petalele simțirii
râd înfiorate .
Cristina Serghiescu
România
Drepturi de autor rezervate
Imagine-Internet
02.01.2022


