Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Siliva CHIȚIMIA: Reflecții la volumul „Gânduri de vecernie” de Elena ARMENESCU, editura Fundației Mirabilis, București 2017

Siliva CHIȚIMIA: Reflecții la volumul „Gânduri de vecernie” de Elena ARMENESCU, editura Fundației Mirabilis, București 2017

Siliva CHIȚIMIA: Reflecții la volumul „Gânduri de vecernie” de Elena ARMENESCU, editura Fundației Mirabilis, București 2017

 

Motto: „ E o minune că țărâna a putut săruta focul.

Reci s-au făcut buzele ce sărutaseră cărbunii aprinși”.

(vezi și Isaia 6/6)

 

In primul rând să  precizăm la ce se referă titlul volumului. Termenul de vecernie (cu etimologie slavă vecer – seară) are un conținut religios și se referă la cultul creștin ortodox. Să amintim că în cadrul cultului, ziua liturgică nu începea dimineața ca în măsurarea laică a timpului, ci seara.

Sărbătorirea și slujirea oricărei zile liturgice începe cu vecernia, din ajunul zilei respective. Ea este intervalul de timp dintre două seri consecutive.  Așadar, Vecernia este cea dintâi dintre Laudele Bisericești zilnice.  Datina aceasta este moștenită din tradiția iudaică de socotire a timpului. In Biblie, zilele creației sunt numătate începând cu seara și continuînd cu dimineața. Slujirea religioasă de seară, vecernia se mai numește și Vesparina.

În referința biblică la zidirea lumii, se spune potrivit Genezei: „Și a fost o seară, și a fost dimineață, ziua întâia” Geneza cap 1 / 5, 8)

Vecernia este serviciul divin care se săvâtșește seara, și este dedicat amintiriii despre crearea lumii de către Dumnezeu, despre păcatul originar și căința oamenilor, despre nădejdea lor în Mântuitor și bucuria întâlnirii cu El.

Timpul Vecerniei nu este un timp profan. El este un popas special de odihnă pentru trup ( prin încetarea muncii fizice) și un timp de reculegere pentru suflet.

În intervalul de timp pe care ni-l oferă Vecernia, ea ne îndeamnă să întoarcem spatele grijilor lumești, agitației și stresului cotidian pentru a regăsi dimensiunile de azur ale unei vieți spirituale neglijate, meditând asupra condiției noastre de pelerini pe terra în căutarea Mântuirii.

Popasul Vecerniei întărește sufletul cu puteri noi din Izvorul nesecat al Harului Dumnezeiesc pe care Biserica, prin sfintele slujbe ale Vecerniei ni le oferă. Ca un prag luminos al Vecerniei, este oficiată și slujba Utreniei ( termenul derivă din slavul utro- dimineață) și se mai numește Mânecânda (sau officium matutinum). Slujba se săvârșește la începutul zilei ca o rugăciune de dimineață pe care o înalță omul și toate făpturile creației lăudând pe Ziditorul, la ivirea zilei. Este o rugăciune de mulțumire adresată Lui Dumnezeu, pentru că ne-a adus din întunericul rătăcirii încercate a nopții, la lumina Adevărului. Evanghelic, Utrenia închipuie Nașterea Domnului. Tămâierea rituală a întregii biserici, înseamnă deșteptarea sentimentului de pietate. Preotul citește o rugăciune în altar evocând starea de păcătoșenie a omenirii din Vechiul Testament și nădejdea de Mântuire numai prin Hristos. Cele șase rugăciuni din altar citate de preot simbolizează vorbirea omului împăcat cu Dumnezeu în Rai.

Titlul ales de Elena Armenescu așează meditațiile, gândurile și în general scriitura acestui volum, sub pecetea rituală a unui timp ceremonial și al unei rostiri rugătoare, care dincolo de mesajul exterior, poetic, filozofic sau memorialistic de notație cotidiană, se întemeiază lăuntric, pe credința în Dumnezeu, care ne inspiră ( gândurile și acțiunile) ne călăuzește existența și o luminează dintr-un „Lăuntru transcendent”. Metaforic vorbind, am putea spune că această carte a ieșit de sub Teascul Înserării.

Primul capitol este numit„ Gând la ora înserării”și se deschide cu aceste cuvinte:: „ Este ora de inchinăciune Domnului Dumnezeu Unic, Atoate Creator, Făcătorul văzutelor și nevăzutelor, conform Crezului creștin. Este ora de închinare , dar și de primire a revelațiilor”.  Sunt secunde astrale când parcă se deschide în noapte un orizont încărcat cu lumină neînserată și vezi deopotrivă cu ochii inimii și cu cei ai minții: evenimente, oameni, fenomene, lucruri din jurul tău, în altă culoare, le conferi altă valoare decât până atunci”.

Textul volumului poate fi asemuit cu un covor zburător care ne poartă  peste o Punte subtilă către nivele existențiale mai profunde, tărâmuri de dincolo de zgomotele supărătoare ale conflictelor,  confuziei și agitației. Ele ne invită să încercăm să ne situăm pe pe eternul „Rive Droit” al Înserării meditative și rugătoare, capabilă să ne dăruiască călăuziri și revelații.

Este o așezare smerită, în pragul înserării când tainele acestei lumi încep să se întrevadă cu ochii luminii neinserate” sau ochii inimii. Așa putem porni „ De mână cu Orpheu” să descoperim „Regatul ascuns”, „Jocul tainic” ( am citat trei titluri emblematice) ale unor volume ale Elenei Armenescu.

Călăuză, desigur în acest itinerar spiritual, rămâne Orpheu, rămâne poezia, rămâne credința.

Găsim în volum teme de actualitate consemnate cu rigoarea unui om de știință, fără judecăți critice, fără patimi. Dar nu „căldicele” ca să folosim o metaforă biblică, neasumate existențial, lipsite de duh și de credință, ci dimpotrivă, împărtășite nouă„fierbinte”, asemeni unui om plin de viață care nu trăiește egoist și izolat de frământările vremurilor, cum ne avertizează Apocalipsa. Sfântului Ioan Teologul, evocată de autoare. De altfel, Epoca noastră, este ea  însăși o Vecernie cosmică, un timp întunecat al confuziei, al conflictelor și al întunecărilor minții. Semn că poezia, pentru a străluci, are nevoie de credință. In isihasm, lumina despre care vorbește Sf. Grigore Palamas este increată, adică își are originea dincolo de creaturi, de manifestare.

Vecernia simbolizează și venirea Mântuitorului pe Pământ, printre oameni și Lucrarea Sa de Mântuire. Ușile altarului închise la începutul Vecerniei înseamnă scoaterea din rai și închiderea ușilor raiului. Rugăciunile luminii citite în taină de către preot pe solee, în fața ușilor altarului închise, închipuie cererea de îndurare și făgăduința Mântuirii, preotul simbolizând aici pe Mântuitorul. Imnul „Lumină lină” citit ori cîntat este o preamărire a Mântuitorului care a venit ca o lumină în lume și a vestit învățătura luminoasă de iubire și pace. Mesajul este un îndemn, ca orice lucrare a noastră să o începem și să o sfârșim cu o binecuvântare de la Dumnezeu (Victor Aga pg 408).

Acestea fiind zise, să observăm că în lexicul utilizat de Elena Armenescu , apar cuvinte „rare”  catifelate, mătăsoase cu înțelesuri uitate, emanând parcă un straniu parfum cronicăresc precum:  smerenie, recunoștință, bunătate, prețuire, prietenie, liant de căldură umană, înțelept, rugăciune, meditație, tăcere, surâs,curățenie sufletească, har etc.  multe din ele pe cale de dispariție, în universul digitalizat al modernității, despre care un bătrân de la țară observa cu năduf ( după ce fusese amendat că nu are buletinul de identitate cu care să se legitimeze, actul fiind pierdut)  în gara din Sinaia: „ Mă mir cum de se mai face ziuă, când acum oamenii sunt atât de răi”.

Dar cu intelectualii ce se întâmplă? Se întreabă autoarea: „Sunt foarte ocupați nu-și permit să risipească timpul, sunt orgolioși, vor să prindă clipa cu arcanul de aur al zorilor” (clipa, în sanscrită kșena este un concept filozofic). Indienii o consideră a fi una din cele mai sugestive aproximații ale „realului”.  Dar nu în înțeles modern, hedonist, superficial ( gen trăiește-ți clipa) ci în sensul de a extrage din „sămânța clipei” esența ei de lumină și sacralitate.

Elena Armenescu, medic și scriitor om de știință și artisttrăind în miezul amar al cotidianului, ne asigură totuși că în lume, mai sunt oameni sensibili și slujitori ai luminii. Titlurile volumelor de versuri și proză ale Elenei Armenescu propun cititorului modern teme și subiecte de meditație care departe de a fi romantice, sunt de o neliniștitoare actualitate semnalând în chip subtil, meditativ, criza de sensibilitate și duhovnicie a societății contemporane încarcerată în mașinăria infatigabilă a „progresului” tehnologic și informatic.

Acest volum conține un eseu  minunat, intitulat „Lumina cristică ”și se referă emoționant la lumina pascală, la frumusețea anotimpului reînvierii întregii Naturi, care m-a dus cu gândul la scrierile Sfântului Efrem Sirul  (sec II) care precizează că în luna lui Nissan (martie,  aprilie) „Spicul s-a semănat în pământ”. El a scris „Imnele Răstignirii și Invierii. Citez din Efrem Sirul – Imnul Învierii: „Grădina mormântului s-a transformat prin Înviere în Grădina Paradisului”

Imnele păstrate și cântate la Inviere au o o dominantă cosmică, liturgic-eclezială. Imnele pascale Efremiene se constituie într-o jubilație cosmică, în chip de Imn la adresa Primăverii, care participă în mod simbolic la Misterul Învierii Umanității prin Învierea lui Hristos.

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.