Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Restituiri: IOAN MICLĂU-GEPIANU – PORUMBEII MEI

Restituiri: IOAN MICLĂU-GEPIANU – PORUMBEII MEI

Restituiri:

IOAN MICLĂU-GEPIANU: PORUMBEII MEI

Motto:

…Deseori viața păsărilor devine o adevărată lecție

pentru oameni”. Ioan Miclău-Gepianu

Am iubit întotdeauna porumbeii de casă precum și păsările în general. Povestirile proverbiale despre viața porumbeilor au intrat desigur de mult în observația oamenilor, în literatură, în arte, în religii, devenind modele ale iubiri, ale comportamentului demn de o morală ideală în chiar viața oamenilor.

Dar ceea ce m-a fascinat pe mine, tot urmărind viața porumbeilor mei, au fost tocmai aceste realități naturale incredibile în comportamentul lor!

La prima vedere, totul pare natural, simplu, iar omul trece pe lângă niște legi ale conviețuirii păsărilor și animalelor cu multă ușurință, uneori chiar ignorând o realitate de invidiat, care le-ar putea fi ideală multora celor care au grai și carte.

Și iată de ce scriu aceste rânduri! Într-o bună zi, din anii trecuți.

venerabilul editor al revistei ”Spirit Românesc” din Sydney, domnul Laurențiu Fulga mi-a făcut o vizită aducându-mi drept cadou și câțiva porumbei, drept dar pentru mine, despre care se zicea, că am dragul de a-mi petrece vremea cu literatura. Iar eu i-am amestecat, adică pus împreună cu ai mei pe care îi aveam deja. Nici o ceartă, s-au acomodat repede, doar porumbii se mai umflau în pene dacă, de perechea lui porumbița, se atașa un alt porumb.

A mai venit apoi pe la noi un alt prieten, dl.Ben Todica din statul Victoria căruia îi mai povesteam din observațiile mele despre porumbei mei. Dansatorii își tremurau gâturile lor, asemenea valurilor unui izvor, unii își desfăceau evantaiul cozilor, voiajorii supli băteau din aripi periodic, semn al deprinderilor lor de poștași și călători.

Au depus ouă, au scos pui frumoși, iar părinții lor le aduceau hrană din belșug pe care le-o asiguram eu, așa precum Dumnezei ne-o asigură nouă oamenilor.

Ei, de aci începu experimentul care m-a lăsat perplex. La creșterea puilor de către părinții lor, am văzut un lucru, pe care nu-l pot lăsa să treacă fără al povesti,

Când fiecare pui de porumbel ajungea să zboare din cuib, urmărindu-și părinții insistent să le dea boabe din gura lor, atât mama(porumbița) cât și tatăl(porumbul), îi împingea cu aripa, nu vroia să-i mai dea mâncare. Ia uite frate, mi-am zis în gândul meu, are să-și omoare puii! N-a fost așa. Urmărind comportamentul acesta natural și categoric din partea porumbeilor/părinți, ajunseră puii năuciți de foame, dar… și observai cum se puseră a se încerca să ia singuri boaba de grăunte. Prima dată îl scăpă din cioc, dar repetând, reușiră să înghită, una, două, trei, boabe de grăunți. Aoleo mi-am zis, ia uite frate, morala și înțelepciunea părinților lor, care știau prin lege naturală, poate sfântă, că ei trebuie să treacă la o supraviețuire singuri, prin efortul lor. Mi-a fugit atunci gândul la lumea oamenilor. Câți părinți nu au nici gând despre această lege statornicită natural de Divinitatea Creatoare, făcând în realitate rău copiilor lor, îndopându-și progeniturile din truda muncii lor, când de fapt, aceștia ajunseră ei la vârsta de a fi tați și mame. Avem de învățat de la porumbei? Avem!

Am avut apoi surpriza să observ scena extraordinară, in fața căreea oamenii ar trebui să gândească mult. Porumbeii au un respect reciproc deosebit în cadrul familiei și al cuibului, al iubirii lor, cum spuneam, devin proverbiali. Porumbul este deosebit de îndrăgostit de perechea lui-porumbița-, nu o schimbă, dar nici nu aleargă după altele din jur. Este și el gelos, extrem de gelos, sare la luptă de îndată ce un alt porumb intrus se apropie de cuib sau perechea sa. Nici porumbița nu e mai prejos. Când îi vine porumbul ei, se așează frumușel, dacă e vorba de iubire, dar de va trece un alt porumb în apropierea ei, chiar făcându-i ocoluri pretențioase, porumbița îl părăsește de grabă sau îl loveste cu ciocul.

Nu am observat apropieri de aceleași sexe, curățenia aceasta ar trebui să fie luată în seamă de oameni. Au (rar) și porumbii din exces de iubire, ură pe proprii lor pui, pe care îi și ucid, câteodată, din gelozie, numai să stea porumbița doar cu ei. Cei drept foarte rar, deci ar fi vorba de o excepție, dar nu-i regulă. De fapt un singur caz l-am observat, însă la rândul doi de pui, porumbul respectiv nu și-a mai repetat crima.

Câte nu s-ar îndrepta, dacă ar da oamenii/părinți copiilor lor acel exemplu al porumbeilor!

Știința e bine să aibă un etalon de referință, așa cum metrul ca unitate de măsură, are un metru-etalon de verificare periodică, în emiterea ideologiilor. E bine să gândim și în felul acesta! Nu pierdem nimic!

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.