SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN: ÎN CULISELE „ARENEI”
(Guillermo Eduardo Pilía, Como hierba en la sombra/ Ca iarba la umbră, Treinta poemas/Treizeci de poeme, Editura Eurostampa, Timișoara, 2023. Traducere și prezentare: Eugen Dorcescu)

Adeseori, oamenii se întreabă: Ce este viața? iar căutările lor și-ar găsi răspunsuri de tipul: o știință cu ajutorul căreia transformi eșecul în lecție, un cumul de momente fericite, un joc, un vis, o iluzie, o luptă, un spectacol superb etc.
Pentru poetul Guillermo Eduardo Pilía, viața este o arenă în care omul trăiește fiecare moment ,,suspendat în acea continuă necunoscută a sinelui”, după cum mărturisește Jaime Siles în prefața volumului Como hierba en la sombra (Ca iarba la umbră – traducere și prezentare de Eugen Dorcescu), la care voi face referire în cele ce urmează.
După cum, în amalgamul vieții, întâlnim iubire, ură, sfidare, tristețe, durere, zbucium, fericire, încrâncenare, tot astfel, poezia lui Guillermo Eduardo Pilía surprinde trăiri, sentimente, diverse ipostaze. Oare în ce se măsoară valoarea unei poezii: în cuvinte, sonoritate, tropi? – Categoric, nu. O poezie este valoroasă prin ideile exprimate sau sugerate, prin subtilități greu de descifrat. Astfel, autorul lansează, indirect, cititorului invitația de a face un slalom printre temele poemelor sale. Viața văzută ca o arenă este o provocare. Omul pus să danseze pe frânghie și fără plasă reprezintă o ispitire a morții. În arenă trăirile sunt intense, totul este pe muchie de cuțit. Omul, precum animalele sălbatice, trece prin foc, înghite săbii, își etalează sublimul zbor la trapez. Din echilibristică e ușor să fii ovaționat, dar și să cazi e la fel de simplu. Clovnul cu înfățișare tristă, cu grimase își așteaptă gloria sau decăderea. Dar toată ,,prestația” rămâne vegheată de Dumnezeu, căci Iisus a spus: ,,Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”(Evanghelia după Ioan 14, 6).
Astfel, cu multă inspirație, talent artistic, cu simț al valorii sunt create poeme în care predomină melancolia, amintirea, obârșia, copilăria, dragostea, clipa, misterul, scrisul, evocarea maeștrilor. O floare ce va muri încet, Un tren ce se îndepărtează în ceață, 14/acel amor întotdeauna bold sau pinten, 58/lucrurile pe care le iubesc cel mai mult, 46/pe frânghie și fără plasă sunt doar câteva titluri ce compun această carte.
Boala și suferința îl fac pe om ,,incapabil să mintă din dragoste” (,,incapaz de mentir por amor”). Ce nu ar da cel care-și vede aproapele pe patul suferinței să-l aline! De aceea pe noptierele bolnavilor sunt îngrămădite: un pahar cu apă/pe jumătate băut, leacuri, perfuzii/un ceas care nu se mai potrivește la încheietura mâinii… brățări și inele inutile, hârtii/… și o floare care va muri încet”/ ,,un vaso de agua/a medio beber, remedies, goteros,/un reloj que ya no entra en la muñeca…pulseras y anillos inútiles, papeles/…y una flor que lenta morirá”. Metafora floare-viață are dublu rol în acest context: la căpătâiul bolnavilor se duc, de obicei flori – simbol al dragostei, al afecțiunii, dar poate fi privită și ca reflexie (în oglindă) a vieții, a Divinității, omul fiind creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Trenul – curgerea neîncetată în interiorul căreia poetul trăiește un sentiment acut de singurătate. Fericirea este dată de lucrurile simple, firești: ,,albastrul cerului”, ,,o duminică privilegiată”, o aromă, o melodie, ,,savoarea cafelei în zori”. Omul este fericit și nu conștientizează că tocmai aceste momente adunate picătură cu picătură dau savoare vieții. Când își dă seama de importanța lor, este deja târziu, căci trenul vieții își urmează grăbit parcursul, ,,se îndepărtează în ceață”: ,,La felicidad, solamente unos instantes:/el cielo azul de un domingo de franco;…Uno es feliz y apenas se da cuenta/y entonces ya es un tren que se aleja en la bruma”. (,,Fericirea, doar câteva clipe:/cerul albastru al unei duminici privilegiate; … Ești fericit și abia dacă îți dai seama/în timp ce un tren se și îndepărtează în ceață”). Aceste versuri, atât în limba spaniolă, cât și în traducerea în limba română au o sonoritate, o cadență ce nu e altceva decât goana spre moarte. (un tren=o viață, ceață=moarte, neant).
Cele trei terține care compun poemul 14/acel amor întotdeauna bold sau pinten prezintă regretul de a nu fi cunoscut bucuria, amorul decât mult prea târziu: ,,târziu ai venit să mă locuiești, bucurie,/târziu ai venit iubire, târziu dorință/cuvintele doar venit-au devreme” (,,tarde viniste a habitarme, alegria,/tarde viniste amor, tarde deseo/y tan solo temprano las palabras”).
58/lucrurile pe care le iubesc cel mai mult – un alt poem cu aceeași structură: trei terține în care ,,plecarea”= ,,marea trecere”, cum ar spune Lucian Blaga, se face cu tristețe, dar și cu bucuria de a fi scris despre lucrurile dragi: ,,plec cu tristețea/celui care-și amintește întotdeauna/ceea ce doare mai mult/siesta interminabilă, bulevardul/colbuit de soare, un crainic/în tăcerea densă a orei/dar plec și cu bucuria/de a scrie cu propria mână și cu propria caligrafie/despre lucrurile pe care le iubesc cel mai mult” (,,me voy con la tristeza/del que siempre recuerda/lo que más duele/la siesta interminabile, la avenida/empolvada de sol, un pregonero/en el silencio espeso de la hora/pero también me voy con la alegría/de escribir con mi puño y con mi letra/las cosas que más amo”).
Omul este supus de-a lungul vieții provocărilor. Artistul, omul de geniu are, de asemenea, disputele sale, cu lumea sau cu sinele. Echilibristul trebuie să învețe să se descurce ,,fără niciun sprijin”, ,,să danseze pe frânghie și fără plasă:,,a trece prin viață/ca un echilibrist:/fără niciun sprijin/împrejurări în care unul se descoperă/în mijlocul forfotei nocturne/dansând fără femeie și fără orchestră/există împrejurări în care trebuie/să dansezi pe frânghie și fără plasă” (ir por la vida/como un equilibrista:/desamparado/ocasiones en que uno se descubre/en medio del bullicio de la noche/bailando sin mujer y sin oequestra/hay ocasiones en que es nesesario/bailar sobre la cuerda y sin la red”).
Într-o manieră autentică, stimulatoare, poet și traducător, text original și text tradus reușesc să ,,introducă” cititorul în ,,culise”, să surprindă aspecte ascunse ale vieții, să sublinieze importanța micilor bucurii, a momentelor fericite, pline de savoare din care însă nu lipsesc pericolele, obstacolele. Fără greutăți nu am aprecia suficient ceea ce trăim, nu am ști să ne bucurăm de fiecare zi, de fiecare dimineață sau sărbătoare. Totul ar fi mult prea monoton. Așa cum peisajele conțin forme de relief diferite (dealuri, văi, munți), tot astfel drumul, călătoria pe acest pământ ne obligă uneori să ne adaptăm, să supraviețuim, bineînțeles ghidați de mâna nevăzută a Creatorului. Cei doi importanți poeți contemporani, două voci lirice originale, puternice, distincte, Guillermo Eduardo Pilía și Eugen Dorcescu, colaborează exemplar, oferind proba semantico-stilistică a mesajelor echivalente existențial și estetic. Drama condiției umane este surprinsă și evocată memorabil.
,,În viață risipim ani, iar la moarte cerșim clipe” (Nicolae Iorga)

by

Referinţă Bibliografică

SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN, ÎN CULISELE „ARENEI”/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 21 iunie 2023