SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN: ÎNTRE PĂMÂNT ȘI CER

De această dată ne-am propus să notăm câteva observații pe marginea unui volum în ediție bilingvă româno-germană, ce poartă un titlu inedit Pământul Cerului, de Petru Vasile Tomoiagă, apărut la editura ArtPress din Timișoara, în anul 2004.
De fapt, este o reeditare a celor două volume de poezie publicate anterior, Soarele albastru și Înviere, textele fiind însoțite de traducere în limba germană. Bineînțeles, ordinea este regândită potrivit noului titlu, ingenios plăsmuit. Despre spațiile terestru și cosmic precum și despre interferența lor, au scris și scriu mulți autori, însă această îmbinare a celor două Pământul și Cerul (Pământul Cerului) are o putere sugestivă accentuată.
Imaginea copertei, prin reprezentări și nuanțe, simbolizează pământul, cu iubire, cu trecerea timpului (clepsidră) și cerul, cu aștri.
Motto-ul îi aparține autorului ,,Scriu pentru că poezia dă în mugurul vieții/tocmai din trupul putregăios al morții” și transmite deja melancolie, meditație asupra vieții și morții, dar anticipează, parcă, o estetică a urâtului (precum în cazul liricii argheziene Flori de mucigai).
Referințele critice, realizate de nume cu rezonanță în plan literar – Adrian Dinu Rachieru, Wilhelm Weiss, Vasile Todi, Geo Galetaru – sporesc valoarea cărții.
Dacă în primele două cărți structura preferată era pe capitole, de această dată nu se observă o astfel de divizare. Poemele sunt reordonate pe principiul estetic.
Farmecul poeziilor Domnului Petru Vasile Tomoiagă este dat de forța cuvântului, de conotațiile ce-l încarcă, de îmbinările folosite, prin care se creează imagini ce depășesc așteptările.
Pentru a sublinia această idee, ne vom referi la câteva dintre poemele ce compun volumul în discuție. În primul text, Muc de lumânare, sunt evocați părinții, recurgându-se la: metafore (,,Părinții – lumânări aprinse”), comparații (,,ard…ca florile de măr”), enumerații (,,Petale albe, încărunțite, ninse”), epitete cromatice (,,pomi albi”, ,,flăcări roșiatice”). Alcătuită din trei catrene, cu rimă încrucișată, măsură de 10-11 silabe și ritm iambic, poezia transmite nostalgie, neputință, dar sfințenie, seninătate, puritate.
Al doilea text, alcătuit din două catrene și un vers izolat, Meduză, este inscripționat și pe coperta a IV-a a volumului anterior acestuia. De unde deducem că autorul acordă mare atenție detaliilor, continuității, formei textuale, în genere. Așa cum toate cele de pe Pământ sunt ,,legate” de Cer, și volumele Domnului Petru Vasile Tomoiagă au conexiuni atent realizate. Au legături între ele ca formă, amplasare, dar au conexiuni și în conținut, prin motive și idei prezente în marea literatură română: Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu etc.
Fără scăpare trimite la imaginea timpului ucigaș ce-și înfinge cuțitul în ,,viața neputincioasă”, provocând ,,o rană deschisă”, din care ,,gâlgâie șuvoiul zilelor”. Versul ,,Până-n plăsele îmi zâmbește moartea” ne face să ne amintim de ,,Pân-în fund băui voluptatea morții/ ne-ndurătoare” – Odă (în metru antic), de Mihai Eminescu.
Caii sălbatici, în schimb, pot face trimitere la poezia lui Nichita Stănescu. Calul este un simbol des întâlnit în mitologie, religie, literatură, folclor, artă, pentru capacitatea sa de a sugera diverse noțiuni abstracte. Calul înaripat, înzestrat cu puteri supranaturale, din basme; calul – ,,vehicul” dirijat de voința umană, conexiunea cu spațiul cosmic, unicornul. Peste toate simbolurile, acest animal a stârnit un fel de respect amestecat cu frică, angoasă.
Poezia Matinală, prin metafora ,,clopotul vieții”, din versul ,,Clopotul vieții bate în dungă”, poate fi comparată cu Gorunul lui Lucian Blaga ,,În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn/cum bate ca o inimă un clopot”. Elementele uitare, vis, clopot, plopi alcătuiesc un ,,peisaj” prielnic zădărniciei, nepăsării: ,,pe când eu nepăsătror,/ca un glonț,/despic dimineața,/de la un capăt la altul”. Comparația ,,eu… ca un glonț” evocă graba cu care omul trece prin viață.
Tăcere, titlu ce mie, personal, îmi amintește de În tăcere, un poem superb al Poetului Eugen Dorcescu, este construit, parcă, pe principiul ,,Non multa, sed multum”. O singură strofă, distih, ce gravitează în jurul unei comparații: liniștea e comparată cu un vas cu flori. În această tăcere se poate muri ,,frumos” ,,și-ncet”: ,,E liniște ca într-un vas cu flori/În care poți frumos și-ncet să mori”.
În poemul Înconjurat fără scăpare de timp, eul liric se remarcă prin pronume personale, posesive de persoana I sau prin verbe utilizate la aceeași persoană: ,,eu”, ,,inima mea”, ,,nu voi mai respira”, ,,mine”, ,,înțeleg”, ,,să plec”. Decorul pare a fi unul magic, alunecos: cu ,,hămăit de câine”, ,,cal”, ,,pasăre a nopții”, ,,noaptea”, ,,amintirea”, ,,pulsul timpului”, ,,stele”. Farmecul textului este sporit de utilizarea tropilor: comparații ,,desprinderea nedureroasă/ca a unui fulg”, ,,rupt din boltă,/ca lebăda plutind în cădere”, dublul epitet personificat: ,,stele reci și nesimțitoare” (construcție pleonastică, pentru a accentua nepăsarea), ,,broboada iubirii”, ,,smulsă”, sugerează o dragoste neîmpărtășită sau falsă: ,,Iar tu, îmi vei smulge/și broboada iubirii/cu care m-ai acoperit/ atât de amăgitor”.
Prin exemplele de mai sus am intenționat să scot în evidență valoarea expresivă cu care pot fi ,,îmbrăcate” cuvintele, apelând la sensul lor conotativ. Am putea continua mult și bine, poezia Domnului Tomoiagă fiind atât de ofertantă. Însă, ne vom opri aici cu observațiile referitoare la acest volum și vom continua analiza, într-o recenzie viitoare, cu poemele credinței.

by

Referinţă Bibliografică

SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN, ÎNTRE PĂMÂNT ȘI CER/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 5 noiembrie 2022