Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » CRONICI » SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN, VERONICA BALAJ ȘI VITALITATEA IMAGINII POETICE

SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN, VERONICA BALAJ ȘI VITALITATEA IMAGINII POETICE

SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN: VERONICA BALAJ ȘI VITALITATEA IMAGINII POETICE

Pe Doamna Veronica Balaj – poetă și prozatoare de mare talent, realizatoare de succes a emisiunilor culturale (radio-TV) – am avut prilejul să o cunosc de curând, invitată fiind (pentru un interviu) de Domnia Sa, la emisiunea ArtNova a televiziunii Europa Nova, din Timișoara. M-am bucurat mult, când, la finalul întrevederii, am primit, cu dedicație, unul dintre volumele sale de poezie, Solilocvii, apărut la Editura Mușatinia, Roman, 2016, ediție bilingvă, română-engleză.
Fire caldă, zâmbitoare, dinamică, interesată de artă, de frumos, în orice formă de exprimare, Doamna Veronica Balaj ne ajută să cunoaștem, prin această carte, o altă latură, cea profundă, a personalității sale: contemplarea îngândurată, reflexivitatea existențială. Tumultul vieții nu iartă pe nimeni. Prin intermediul versului, al monologului interior, poeta Veronica Balaj lasă să se întrevadă o parte din sufletu-i predispus la meditație și reverie.
Poemele sunt precedate de Cuvântul traducătorului, semnat de Eva Halus, în care se fac anumite lămuriri: ,,Cartea Solilocvii, adică dialoguri interioare cu propria rațiune, nu își propune să fie o reiterare a cărții cu același nume scrisă de Sfântul Augustin de Hippone (354-430 e.n.). Ea ne poartă pe un alt drum – cu nuanțe suprarealiste ale unui timp prezent – descriind frânturi ale peisajului sufletesc animat și alimentat de către dimensiunea geografică și culturală în care trăiește autoarea. Armonia credinței cu rațiunea, găsită de Sfântul Augustin, capătă o nouă valență în prezenta carte a dnei. Veronica Balaj prin enunțarea unui spirit modern contemporan, nu lipsit de credință și rațiune (!), însă surprins în mijlocul unor trăiri și trepidații ale timpului prezent”.
În demersul deopotrivă confesiv și descriptiv, întreprins de poetă, metafora ni se pare a fi, în exuberanța ei, refugiul în care eul liric se regăsește. Mesajul celor douăzeci și cinci de poeme ce alcătuiesc volumul este subliniat de tablouri sugestive, picturi ce completează imaginile artistice create prin întrebuințarea cuvântului cu măiestrie.
Temelor des întâlnite în literatură, cum ar fi: pasărea, caii, visul, noaptea, pădurea, viața, marea, misterul, teme-suport pentru dezvoltări metaforice proprii, foarte personale, li se adaugă: vanitatea, credința, femeia, ploaia, arta, clovnul, căutarea. În această sinteză, descoperim o gândire activă, pătrunzătoare, un studiu sensibil, estetic, al vieții, al misterului.
Lexemele, în totalitatea lor, sunt îmbogățite cu conotații, poezia generând astfel direcții multiple de interpretare. Chiar poeta afirma că, ,,dacă ne luăm drept sprijin afirmațiile lui Baudelaire, orice text literar, cu cât este mai susceptibil de multiple interpretări, cu atât îi este sporită calitatea estetică și sugestivă”.

Creațiile literare din acest volum oferă comentatorului exact această posibilitate de a analiza, intens, multiplu și îndelungat, de a se adânci în polisemia enunțurilor lirice, în atrăgătoare intertextualități.
De pildă, femeia care ,,-nflorește spre ofilire” este îndemnată de mare a țese ,,o așteptare-chemare”, dar ,,marea-i cântă în parabole false”. Apele îi ,,șoptesc bizar” că așteptarea femeii va fi ,,operă de artă”. Este posibilă, aici, aluzia la mitologia greacă, eventual, la destinul Penelopei, care-și țese pânza în așteptarea lui Ulise. Însă e clar că poemul are și alte substraturi. Printr-o succesiune de metafore, ,,noaptea,/în cârdășie cu marea,/umple chipul de viață”, ,,bântuie ferestrele”, ,,dă târcoale casei”, ,,alungând sperietoarea din grădină”, ,,fântâna dă în clocot”, ,,barca singură pornește în larg”, echilibrul natural pare a se fi destrămat, ca și cum totul ar fi condus de o forță malefică, nevăzută. Exclamația: ,,Uliseee, vină-i de hac!” exprimă disperare, poate însemna ,,Salvează-mă!”, ,,Oprește-o!”/,,Fă-o să înceteze!”, ,,Vino să mă protejezi!” Glasul femeii străbate așteptarea și noaptea. Promisiunea ei: ,,nu mai am părul până la brâu,/dar știu să răsădesc/melci și scoici/pe pragul înflorit” poate semnifica: ,,Deși m-au transformat anii, am același suflet”, sau: ,,iubirea mea nu s-a stins”, ori: ,,sunt capabilă să mă regăsesc”.
O altă poezie care atrage atenția este Trofeu ascuțit, întrebarea…. Eul liric apare în ipostaza spectatorului care așteaptă ,,saltul de foc”. Protagonista este ,,lumina,/trapezistă blondă”. Imaginea ,,va ploua peste lume cu vorbe/fosforescent-înțelepte” sugerează destrămarea, potopul. ,,Piatra la gât” = moarte sau sinucidere, ,,râs inutil/trofeu ascuțit”, ,,arsă de banalitate/ și versetele/cărții sfinte…” – alte expresii ale dezumanizării. Așadar lumina ar putea fi înțelepciunea, încercarea de rezolvare a misterului vieții. Zbaterea este zadarnică, râsul – strident, inutil, artificial. ,,Versetele/cărții sfinte” arse =distrugerea credinței.
Un alt poem plin de sens este Adjectiv halucinant – titlu totalmente neașteptat. Tehnica versificației amintește, într-o oarecare măsură, de lirica lui Nichita Stănescu. Debutul se face în forță: ,,pădurea moștenită/de la bunicul meu/uneori e mistuită de luceferi sarcastici” sau: ,,ochi capricioși,/alunecoși, magnetici,/strepezesc întunericul”, ,,stele voluptuos căzătoare”, ,,bunicul/aruncă din veșnicii/nu știu ce adjectiv/sau invectivă”, ,,crengile-oase” etc. Prin contrast: ,,hoașca neagră” poate fi ademenită ,,cântând”, cu ,,povești,/sărbători vesele/și alte neasemuiri strălucitoare”. Altfel spus, urâtul, maleficul pot fi neutralizate, anihilate prin intervenția frumosului din viață și din artă.
Alteori, pe aceeași linie a expresivității metaforice, a jerbelor de imagini memorabile, păsările ,,ascund sub aripi ascuțite/semnele/valurilor înspumate”, ,,marea scrie hieroglife” și totul se desfășoară înspre ,,ispititoarea/nemărginire”.
Textele poetice semnate de Veronica Balaj, fascinate de „ispititoarea nemărginire”, au un farmec particular, inconfundabil, un mesaj tainic, ce abia așteaptă să fie ,,gustat”, ,,savurat” de un cititor capabil să înțeleagă stratificarea semnificațiilor, calea de la emoție la reflecție, de la simțământ la idee, saltul de la sensibil la inteligibil, și înapoi, totul sub imperiul puterii de sugestie, aflată la îndemâna poetei. Fiindcă… tocmai din aceste evadări și reveniri la sinele profund se naște poezia.

 

Facebooktwitterby feather

Despre Eugen DORCESCU

EUGEN DORCESCU BIOBIBLIOGRAFIE Poet, prozator, eseist, traducător din limbile franceză și spaniolă. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. Doctor în filologie. Născut la 18 martie 1942. Cetățean de onoare al Timișoarei. Căsătorit cu Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu, prozatoare, eseistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. Premiul „Opera omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, 2012; Marele Premiu „Sfântul Gheorghe”, la Festivalul internațional de poezie „Drumuri de spice”, Uzdin, Serbia, 2017 etc. Opera (sinteză) – Omul de cenuşă, antologie de autor, ce include cele opt cărți de poezie, apărute între 1972 și 2001, Editura Augusta, Timișoara, 2002; – Biblicele. Include : Psalmii în versuri, Ecclesiastul în versuri, Pildele în versuri, Rugăciunea Regelui Manase în versuri, Editura Marineasa, Timișoara, 2003; – Nirvana. Cea mai frumoasă poezie, ediție critică, ne-varietur, 468 p., realizată de Mirela-Ioana Borchin: Selecție din cele cincisprezece volume anterioare, Biobibliografie și Eseul hermeneutic : Eugen Dorcescu sau vocația vectorială a Nirvanei (150 p.), Editura Eurostampa, Timișoara, 2015; – Elegiile de la Carani, Editura Mirton, Timișoara, 2017; – Sub cerul Genezei, Editura Mirton, Timișoara, 2017; – Agonia caniculei, Editura Mirton, Timișoara, 2019; - Elegías Rumanas, Obra reunida, Selección del autor, Editorial ARSCESIS, La Muela (Zaragoza), Spania, 2020. Traducción y edición crítica: Coriolano González Montañez; Biobibliografía y selección de opiniones críticas: Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu. (286 pagini); - Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991 – 1998), Ediție îngrijită, Selecție de texte, Prefață și Note de Mirela-Ioana Dorcescu, Editura Mirton, Timișoara, 2020. (537 pagini).