Motto: „ Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă.”

Scriam în numarul trecut că postul Sfintelor Paşti, început din luna februarie, continuat în martie şi terminat odată cu Marea Sărbătoare a Învierii Domnului Iisus Hristos, are, ca şi celelalte posturi de peste an, un rol primordial în echilibrul vieţii celor care cred cu adevărat în cele scrise în Scriptură. Post nu înseamnă doar abţinerea de la consumul alimentelor din carne, lapte, ouă, ci şi de la a da frâu liber gurii să clevetească, inimii să se împietrească, mândriei şi aroganţei să ne stăpânească. Sunt persoane care spun că nu pot să-şi supună trupul la astfel de restricţii: unii din motive de boală, şi pentru aceştia preotul duhovnic mai îndulceşte perioada postului dând dezlegare  la ouă şi produse lactate; alţii din motive doar de ei cunoscute. Circulă o vorbă că nu e păcat ce intră în gură, ci ce iese pe gură, asta dacă ne gândim la relaţiile dintre oameni. Două persoane sunt certate, nu mai conteaza din ce pricină, dar trist e că nu reuşesc să ajungă la o cale de împăcare pentru că fiecare consideră că cealaltă parte e mai vinovată. Dacă ar fi citit povestioara părintelui Cleopa „ Despre răbdarea ocărilor”, până acum ar fi fost împăcate şi ele între ele, şi ele cu sine însele. Redau mai jos povestioara în întregime, în speranţa că va ajuta celor aflaţi în asemenea situaţie.

            „Nimic nu-i mai greu pentru noi, oamenii, decât să iertăm pe cei ce ne-au jignit, ne-au defăimat sau ne-au păgubit. Pentru un cuvânt de ocară, pentru un lucru de nimic, pentru o mică pagubă, unii trăiesc în ceartă ani de zile. Ba ajung şi la judecată şi la fapte de răzbunare, încât nici oamenii, nici boala şi frica morţii nu le înmoaie inima să se ierte şi să se împace unii cu alţii. De   aceea nu  puţini mor certaţi între ei, spre veşnica lor osândă. Că după moarte nimeni nu mai poate face nimic pentru mântuirea lui.

            Odată un părinte bătrân şi înţelept a poruncit unui ucenic să caute pe cineva  meşter în batjocură şi ocări şi timp de trei ani să-l plătească pentru ca acela în fiecare zi să-l ocărască, iar el să rabde fără cârtire. Şi a împlinit ucenicul porunca bătrânului, căci era un sfânt cel ce i-a poruncit. Deci a găsit un om bun de gură şi amar la vorbe, care era iscusit peste măsură să ocărască şi să batjocorească pe toţi, şi vreme de trei ani l-a plătit ca acela să vină în fiecare zi la el şi să-l facă în fel şi chip. Şi a răbdat ucenicul, după cum îi poruncise bătrânul, multe ocări, înjurături, batjocuri, ironii şi glume de la acel om, fără să răspundă nimic. Iar după ce a răbdat aşa trei ani, s-a dus din nou la bătrân şi i-a spus că a isprăvit ascultarea primită. Auzind acestea, bătrânul cel sfânt s-a bucurat şi i-a zis:- Ei, fiule, de acum se cheamă că esti pregătit să mergi în lume singur, ca să înveţi înţelepciunea.

            Deci a plecat ucenicul şi după câteva zile a ajuns la poarta unei mari cetăţi, unde stătea un ritor plin de mândrie care îşi petrecea tot  timpul batjocorind pe toţi cei ce treceau pe porţile cetăţii. Iar dintre trecători unii se tulburau, alţii se ruşinau şi se înroşeau la faţă, alţii se luau la ceartă cu ritorul, dar nici unul nu putea să-l biruiască, pentru că acela îi dovedea cu cuvintele şi îi făcea de râs de faţă cu ceilalţi privitori. Şi văzând ritorul pe ucenicul bătrânului venind de departe, îndată a început să-l ocărască cu obişnuitele lui batjocuri, bucurându-se că a mai găsit pe cineva pe care să-l facă de ruşine. Dar, ostenindu-se el mult, n-a reuşit să-l facă pe tânăr să se ruşineze, nici să-l tulbure cătuşi de cât. Şi oricât s-a străduit el să-l defaime şi să-l mânie, n-a reuşit nimic, căci tânărul, în loc să se supere, zâmbea şi parcă se bucura de toate vorbele ritorului.

            Deci, după multă osteneală de a-l necăji pe tânărul cel înţelept, s-a întâmplat că însuşi ritorul s-a mâniat şi l-a întrebat pe tânărul care zâmbea:

-Dar tu de ce râzi când eu te batjocoresc?

-Cum să nu râd când vreme de trei ani eu am plătit pe cineva ca să mă batjocorească, iar tu îmi faci această treabă pe degeaba, fără să cheltuiesc vreun ban?

            Aşa l-a ruşinat tânărul pe ritorul cel mândru şi locuitorii cetăţii l-au cinstit că i-a închis gura acelui batjocoritor.

 Iar noi ştim că cel ce simte dragostea lui Hristos în inima lui, nu se mai teme nici de ocară, nici de batjocură, nici de moarte, nici de  foame, nici de sete, nici de osteneală. Dar de ce? Pentru că trăieşte în Hristos şi Hristos trăieşte în el”

Citind această povestioară, orice creştin poate să ia exemplul tânărului în a se abţine de a răspunde la ocară cu ocară, nu plătind pe cineva, ci mergând cât mai des în Casa Domnului, acolo unde aude numai lucruri de învăţătură conectat fiind în totalitate la rugăciunile şi cântările care se fac.

Postul Sfintelor Paşti este cea mai încărcată perioadă din an în activităţi dedicate sufletelor celor încă vii şi a celor plecaţi DINCOLO. În fiecare seară de vineri se citesc acatiste atât de frumoase şi pline de învăţătură din viaţa sfinţilor, iar la sfârşit preotul  paroh se roagă pentru sănătatea sufletească şi trupească  a celor prezenţi şi ale celor trecuţi  în pomelnice. Am observat că dacă îţi pui în gând să vii la fiecare acatist, indiferent de câtă treabă ai  avea, dacă esti pensionar şi nu eşti ţintuit la pat, dacă ai serviciu şi eşti liber la ora aceea, conştiinţa nu te lasă  şi vii la biserică.

Tot în această perioadă, în fiecare sâmbătă, după Sfânta Liturghie,  se pomenesc  morţii celor care poartă sărindarele, acele persoane care au posibilitatea  financiară, disponibilitate sufletească, şi le permite şi timpul.

Postul acesta este mai aspru decât cel din iarnă, doar două dezlegări la peşte: de Buna Vestire şi de Florii. Pe 25 martie în parohia Verneşti 2 se sărbătoreşte hramul bisericii, aşa că enoriaşii se organizează sub îndrumarea părintelui Ionuţ Nedelcu ca totul să fie la înălţime: fiecare contribuie cu o sumă pentru masa de hram, după posibilităţi; unii ajută la curăţenia din jurul bisericii: cu sapă,

greblă, făraş, mătură, roabă- nu contează vârsta, tanti Florica e alături de noi la cei peste 70 de ani, nu contează funcţia, nu contează pregătirea, contează să iasă totul bine. Şi la bucătărie tot muncă voluntară este ca ciorba de perişoare din carne de peşte să iasă gustoasă ca şi în anul precedent.

Ce înseamnă Buna Vestire? Este momentul când Fecioara Maria primeşte veste de la Arhanghelul Gavriil că va purta o viaţă în pântec. Este momentul cosmic din care destinul omenirii se schimbă. Dar câţi dintre noi conştientizăm acest lucru? Câţi dintre noi au depăşit perioada comunismului când Biblia era considerată ca o carte de poveşti, poate ca Legendele Olimpului?

Pentru că în România natalitatea a scăzut drastic în ultimii ani prin atentarea la viaţa copiilor  nenăscuţi, Biserica Ortodoxă  a organizat  în marile oraşe marşul „Pentru VIAŢĂ”. Aşa că după evenimentul de la casa praznicală  a hramului Bunei Vestiri, părintele Nedelcu, împreună cu  grupul de elevi  ai Şc. gimnaziale „ N.I. Jilinschi”, însoţiţi dna informatician Elena Mihalcea şi transportaţi de nea Stelică cu microbuzul şcolii, s-au alăturat coloanei formate la intrarea în parcul „Crâng”din Buzău. Acolo i-au întâlnit şi pe foştii preoţi ai satului nostru: Vespasian Negoiţă şi Romeo Ene, care s-au bucurat la vederea grupului din Verneşti.

Ultima săptămână din post, Săptămâna Patimilor, vine să încununeze efortul enoriaşilor care s-au străduit să respecte rânduiala creştină din această perioadă, şi nu numai, căci, după ce şi-au mai întărit trupul cu peştele mâncat în ziua de Florii, participă la DENIILE ce preced marea sărbătoare a Învierii Domnului. Dacă în duminica Intrării Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim biserica e plină, probabil ca şi în alte parohii, când liniştea e tulburată de cei grăbiţi să ia coroniţele din salcie, fără să-şi dea seama că neslujite de preot n-au nicio valoare, la denia din seara de miercuri populaţia creştină se rarefiază. Urmează o creştere treptată a densităăţii enoriaşilor/mp în funcţie de importanţa pe care aceştia o atribuie evenimentelor din această săptămână: Denia din Joia Mare cu cele 12 Evanghelii şi scoaterea Sfintei Cruci din altar –un moment impresionant-; slujba Prohodului din Vinerea Mare, cu ocolul bisericii cu lumânările aprinse- o experienţă extraordinară pentru copiii mici, ca Teo şi Ştefania-; noaptea de Înviere, când biserica devine neîncăpătoare şi preotul face slujba de început la poarta lăcaşului de cult. Când preotul zice „ Hristos a înviat!”, din piepturile celor prezenţi, ale căror feţe luminate de lumina luată din cea adusă de la Ierusalim radiază o pace lăuntrică, răsună:

” Adevărat a înviat!” La sfârşit, spre dimineaţă, când oboseala îi face pe unii să murmure, se dă citire pastoralei prin care IPS Ciprian, arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, avertizează lumea creştină că integritatea şi chiar existenţa bisericii ortodexe  sunt puse în pericol de forţe exterioare şi chiar infiltrate în sânul ei. Este nevoie de strângerea rândurilor credincioşilor în jurul bisericii creştine în lupta spre tămăduirea sufletului şi a trupului. Hristos a înviat!

Autor: Georgeta Tudor, Curierul Zoreștean, Spiritualitate

by

Referinţă Bibliografică

Spre tămăduirea sufletului şi a trupului/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 februarie 2023