” Poemele de slăvit iubirea și Dragobetele!” Sunt poeme de dragoste, în care este cântat fiorul adânc și cosmic al iubirii, care vine din străfundul timpului, din sufletele tuturor mamelor care au iubit și care ne-au născut de la începutul istoriei până azi. Am încercat scriind aceste poeme să aduc cel mai frumos elogiu iubirii, și inimilor care iubesc ! Sunt poeme care vin de departe, din istorie, sunt poeme metafizice și filozofice. Cum se apropie Dragobetele și cum sevele vieții au izbucnit în pământ și încep să urce prin arbori și prin ființele care suntem pe pământ, închin aceste poeme cu toată dragostea domnișoarelor, doamnelor, tuturor oamenilor frumoși capabili de iubire ! Fie ca Domnul să ne binecuvânteze cu iubirea și cu marea lui milă !
POEME DE SLĂVIT IUBIREA ȘI DRAGOBETELE!
ÎŢI MULŢUMESC, FEMEIA SFÂNTĂ
Cum să-ţi mulţumesc, femeia sfântă şi bună
Ieşind cu turmele de valuri pe coline
Îmi va fi un dor ca un munte încărcat de tine
Tu vei răsări veşnic peste câmpia din sufletul meu ca o lună
În sufletele văduvelor se lasă seara
O lampă arde stins în fundul lumii
În lumea ailaltă se-aud cântând melancolic lăstunii
Chipul tău arde în mine ca para
Plămânii tăi plutesc prin văzduh înainte
Sandalele tale vin după tine încet pe câmpie
În urma lor sărutându-ţi paşii, gura mea. Stacojie
Proiectată pe fundal. În odăjdii sfinte
ÎN VECI VOI IUBI !
În veci voi iubi
Steaua mea plutind
Peste mări reci
Şi voi cânta
La marginea lumii
Visul meu trist
De poet aici !
EU MERG CÂNTÂND PE LUME ÎN FORMA UNUI MUNTE
Si iarăşi se întoarce nemernic acea stare
Eu merg cântând pe lume în forma unui munte
Care pocneşte-n vânturi e o Cale lactee
A unor vechi popoare demente şi oculte.
Şi e o nebunie întinsă ca o mare
Toata lumina lumii din câte mii de ere
Şi din tot universul adunată în mine
Un bulgăre de viaţă de strigăt şi tăcere.
Şi va veni o vreme pustie şi înaltă
Când atâta lumina se va-ntoarce-napoi
Si voi rămâne singur un crin uitat pe-o coastă
Să oglindească cerul şi timpii de apoi.
MELANCOLICĂ TU VII, IUBITO
De-atâta iubire râurile au apucat-o pe câmp
Păsările s-au dat peste cap zburând înlăuntrul lor
Către adâncul din ele unde se prăbuşesc şi mor
Eu sunt căzut la pământ bolnav, aiurând şi tâmp
Pădurile au înflorit trosnind în mijlocul iernii
Bisericile o apucă delirând prin păduri
Pe cer efebii răsar luminiscenţi şi puri
Îngerii vin încolonaţi şi trişti la vecernii
Pe dealuri căprioarele au înlemnit
Ca nişte cumpene subţiri până la cer
Pe fundul satelor e trist şi ger
Şi temelia lumii demult a ruginit
Tu vii iubito melancolică pe câmpie
Înaltă ca un turn prin ninsoare
Aud adâncul lumii cum mă doare
Şi cum miroase îngrozitor a veşnicie !
20 02. 2017
ȘTEFAN DUMITRESCU
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..