Mă uit
în ochii tăi,
străine…
și zău, îți spun,
dacă te știu,
nu-mi amintesc
nicicând de tine,
nu te cunosc,
deși ești viu!
Mă uit
la chipul tău,
străine…
și-ți văd în barbă
albe fire,
iar pielea parcă-i
de mesteacăn,
pe fruntea-ți
mută de uimire.
Mă uit
la părul tău,
străine…
și pare tot
un munte nins,
ce ai făcut
cu negrul nopții,
și unde-i
visul tău întins?
Mă uit
și-n suflet,
da, străine…
și văd doar
văi adânci de dor,
văd culmi aprinse
de regrete
și-n ghiocei,
clipe ce mor!
Mă uit
și-n lacrimă,
străine…
și aflu-n ea
tristeți-cărări,
văd bucurii
cu gust de fum
și-n roua lor,
doar depărtări.
Mă uit
prin tine,
da, străine…
și aș dori
să te văd iar,
mai vesel
și mai bucuros,
știu că în suflet
mai ai jar!
Mă uit
și parcă, zău,
te-aș ști….
și parc-aminte
îmi aduci
de cineva
care mi-e drag,
te rog,
oglinda s-o arunci!
2017©Gheorghe A. Stroia
Adjud, 1 al lui Brumar
din volumul în curs de apariție „Liniște”


