TĂCERI ȘI FLUTURI.
Vin umbre albe peste amurguri
din norii care nu se- așează
și las-o pudră cam confuză
pe aripi mici și reci de fluturi…
Ici, colo apare o fereastră
unde placide stele cântă
arii ce suflete încântă
în drumul lor pe scena-albastră.
Hlamide albe nesfâșite
se-ntind pe adormite creste
care rostesc câte-o poveste
printre tăceri desăvârșite.
Tot vin mereu cete de fluturi
sprințari,ce nu își găsesc locul,
și cad încet oprindu-și jocul,
adăpostindu-se prin hăuri.
Ascetice tulpini golașe
se-mbracă-n albele costume
și-așteaptă zilele mai bune
într-o tăcere cârcotașe.
Și cad pe câmp fluturi,au grabă,
să scrie iar povestea pâinii,
se-alătură la truda mâinii,
în vremuri de tăcere albă…