Adie cântul salciei smerit,
Se oglindește în al apei val,
Dezmiardă necuprinsul verii chip,
Aduce amintirile la mal…
Te regăsesc în trandafirul alb,
Parfumul proaspăt revărsat,cules
În răsăritul luminos și cald,
Ce mâna ta mi-l dăruia ades.
Și pasul tău purta cu bucurie,
Printre salcâmi, până la cer,
Povestea noastră de iubire,
Miresme de suflet, ce nu pier…
Te regăsesc în liniștea pădurii,
Sărutându-mi ochii în apus.
Fermecătoare strune ale verii,
Sub unduirea stelelor de sus!
Cum de pădurea, vântul, au tăcut,
Au suferit și lăcrimat ascuns?
Îmbrățișarea caldă ne-a durut,
Doar un cuvânt, atât, era de-ajuns…
Te-ai risipit sălbatic pe câmpii,
Cum cad în toamnă frunzele de nuc,
Lăsându-mi melancolice, pustii
Nopțile verii…Unde să mă duc?
Precum Ahile, în lupte nefaste
Te-ai rupt din închisoarea trupului
De tină…Și ai zburat spre astre
Lăsând în urmă nada dorului…
Poem dedicat soțului meu Constantin, plecat prea devreme spre astre…
25 august 2019
MIOARA OPRIȘAN
ÎNSURĂȚEI, BRĂILA
Referinţă Bibliografică |