TU, ȚĂRANE…
Florentina Savu
Tu, țărane-al gliei Domn,
Te-ai împiedicat în „somn”…
Nu mai ai căruță, plug
Dar grijile îți stau drug
Pe la ușa-ți cea crăpată
De o soartă blestemată.
Nu mai ai obor, nici oi
Și ai strâns multe nevoi…
Câinii-i lași liberi pe drum
Că n-ai mâncare, un pumn,
Pentru ei și copilași,
Cu suspine „te îngrași!”
Privești trist în sus la cer
Și-ți trimiți rugi în eter,
Prin ogradă n-ai găini
Și nici hămăit de câini,
Pân’ și mâța a plecat
Să caute-n lung și-n lat
Un pic de pâine, ceva,
Că o roade mult foamea!
Sărăcia râde-n colț,
Cât ai vrea să-i retezi „clonț!”
Pământ ți-ai dat pe nimic
Vezi? Primești pe el un pic,
Cât de foame să nu mori…
Nu mai ai nici sărbători,
Porc nu mai ai în coteț,
Ai rămas un nătăfleț…
Strănuți de zor și tușești,
Cu ce, Doamne, să îl crești?
Loc de muncă nu mai ai,
Ești liber să stai pe plai
Să admiri iarba crescând
Și florile înflorind,
Să mănânci frunze și flori
Până când o fi să mori…
Vai, țărane! Plângi pământ,
El ți-a fost avutul sfânt
Dar lacomii ți l-au luat
Și te-au lăsat dezbrăcat,
La voia sorții să stai
Și să cânți mereu la „n-ai”,
N-ai nimic, n-ai ce-ai avut,
Numai Domnul îți e scut!
Țara-i vândută demult,
În suflet ai strâns tumult
Iar ca mâine o să mori,
Ce-or să fac-ai tăi feciori?
Viață de câini vor avea,
Vai de țărișoara ta!
Caimacul i-a fost mâncat
Și-o mai reveni vreodat’?


