Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » UN SĂRUT PIERDUT PE MĂTASEA TIMPULUI, autor Anișoara Laura Mustețiu

UN SĂRUT PIERDUT PE MĂTASEA TIMPULUI, autor Anișoara Laura Mustețiu

Recenzie scrisă de poeta și prozatoarea, doamna Cornelia Turlea-Chifu:

„Anişoara Laura Musteţiu, o distinctă  voce lirică feminină de la antipozi, şi-a anunţat de curând prima apariţie editorială în limba română. Este vorba de volumul de poezie „Un sărut pierdut pe mătasea timpului”, care a ieşit de sub tipar purtând egida Academiei Româno-Australiene din Sydney. Preşedintele acestui for cultural, poetul Daniel Ioniţă, este consilierul editorial al cărţii, iar scriitorul George Roca, membru fondator al Academiei, s-a ocupat de editare și copertă. O colaborare fructuoasă prin care  percepem dimensiunea nevoii de limba română şi strădania românilor de a-şi păstra identitatea naţională şi culturală în orice parte de lume ar trăi.

După peregrinările prin Europa şi după apariţia altor două volume scrise în limba engleză, autoarea mărturiseşte, referindu-se la acest moment editorial: „Este prima carte în limba română şi simt că prin ea, după ce sufletul a făcut înconjurul lumii acum se întoarce acasă. Plăcerea de a mă exprima în limba mea maternă este infinită.”

Pentru Anişoara Laura Musteţiu, „Un sărut pierdut pe mătasea timpului” este o poveste de viaţă care debutează cu anotimpul primelor iubiri, urmărind „Un vis inocent” prin prisma idilei adolescentine ce ne va purta „Într-o noapte divină” prin „Poiana iubirii” unde dorinţele „mai enigmatice decât pădurile” clipocesc diafan, iar iubirea „cu fiori argintii” se răsfrânge în „izvorul unui sărut magic” („ Dorinţe ”). Gândurile inocente, emoţiile ce „picură lumină pe poteci pierdute” de-a lungul cărora umbrele îndrăgostiţilor adorm îmbrăţişate, alcătuiesc un tablou feeric ce ne transpune în universul idilic eminescian, „codrul fraged cu puteri necunoscute” fiind refugiul şi ocrotitorul visului de iubire. („Umbre pe cărare”) Asistăm la un discurs plin de lirism în care metafora dă o încărcătură delicată trăirilor. Astfel iubirea este „un ocean cu valuri tainice”, cărarea este „un izvor radiant cu lumini de smaralde”, iar visele „se sparg de corabia serii”.

Privind în urmă spre acest „sanctuar al adolescenţei”, autoarea reînvie din negura amintirilor „umbra unui sărut capturat de iubire pe mătasea timpului”. O „lacrimă sfioasă” îi poartă inima spre orizontul efemerului surprins cu măiestrie în metafora „pulberea nisipului” ce anunţă sfârşitul visului de iubire atunci când intervin „Zarurile destinului” şi „ghearele sorţii”, „când inima celui iubit se transformă în porţelan /…când vocea iubitului se transformă într-un viscol /…când o poveste de dragoste se sfărâmă /…când o poveste de dragoste se sfârşeşte…/” („Când o poveste de dragoste e zdrobită”).  Acum eul liric se zbate între durere şi dezamăgire, urmărit de „Năluca” iubirii, de iluzia tinereţii, refugiindu-se în amintirile „unui vis pribeag, răstignit”, acceptând jocul destinului ca pe ceva trecător, sperând că-şi va îmbrăţişa cândva din nou iubirea.

Acum „vântul bântuie prin amintiri plângând”, iar „tainele mocnesc neliniştite suspinând”, dar vremurile în care „inimile dansau un tangou în candoare” desprind de pe „Şevaletul uitării” chipul drag, iubirea apare din nou „colorată în splendoare”, „visele prăfuite strălucesc în mii de culori”, iar inima fugară se întoarce ofrandă pe „altarul iertării”.

Este momentul în care iubirea se desprinde din planul terestru, din „dansul vieţii amăgitoare”, căutând veşnicia în absolut. Metafora măiestrită descrie zborul ei cosmic „printre miliarde de stele”, „printre galaxii”, „prin univers”: „Mă scăldam în mareea cerului….dâra de lumină a unei stele călătoare”. Motivul luceafărului nemuritor răzbate printre rânduri. Poeta îşi cheamă iubirea pământeană în dimensiunile astrale: „Te aştept pe steaua noastră lucitoare (…) Sunt aici, iubitul meu, de atâta timp, / printre miliarde de stele mă plimb, (…) şi chiar dacă mă tem că nu vei veni, / printre galaxii, o stea voi deveni.”// („Te aştept pe o stea”).

Această primă parte a cărţii, intitulată „O iubire pierdută în timp şi spaţiu”, este un imn închinat iubirii, miracol al vieţii, esenţa sufletului uman, pe care autoarea îl numeşte „un foc nestins”, „un vis fierbinte”, a cărui putere sfidează oceanele şi marea învingând depărtarea.

În partea a doua, „Printre străini”, o cunoaştem pe Anişoara Laura Musteţiu prin prisma vieţii de emigrant. Povestea tinerei care ne-a învăluit până acum cu cântecul ei de iubire, spulberă mirajul străinătăţii. O găsim „însingurată, ţinând în mână un mănunchi de iluzii, printre vise zdrobite, vise adunate-n mormane ce plutesc pe un râu plin de deziluzii”. („Când soarele răsare”) Dar nu înfrântă!  Înarmată cu „un gând plin de valori, un gând bun din depărtare”, în spatele cărora descifrăm zestrea morală de acasă, ea zâmbeşte răsăritului de soare, învăluită în curcubeul speranţei şi în cuvântul sfânt al rugăciunii.

Experienţa de viaţă o maturizează făcând-o să privească lucrurile cu detaşare, dar cu un profund umanism. Ea empatizează cu „Omul fără adăpost” care reuşeşte să-şi păstreze „sufletul frumos” în ciuda sorţii potrivnice, învăţând de la el cât de înşelătoare este strălucirea pământeană. Îi simţim emoţia puternică străbătută de sensuri metafizice în faţa destinului unei flori în „veşmânt de regină” menită să trăiască „între splendoare şi moarte”. („Regina nopţii”) şi trăim cu intensitate, alături de ea, drama dezlănţuită de „Focurile din Australia”. O poezie în care imaginile artistice ce se succed cu dramatism crează clişeul unei transmisii în direct, descriind cum „pădurile mocnesc şi gem de durere”, mistuite de „flăcări uriaşe, torente flămânde” care împrăştie spaima şi teroarea printre animalele  şi oamenii ce fug îngroziţi.

Aventura migraţiei este marcată de „Lupta pentru existenţă” pe care poeta o identifică plastic cu lupta unui pui de hibiscus ce învinge vitregia vântului şi frigului. Din ea se naşte  „Lecţia vieţii”  în care „zeiţa viselor din vremuri, trecând cu inima prin foc şi geruri îşi strigă jalea”, simţind că aşteptările i-au fost spulberate, dar binecuvântează încercările vieţii care i-au dezvăluit „atâtea adevăruri mari, călăuzitoare”. Uimită, „Când soarele s-a strecurat în ocean”, priveşte cum, „în jungla verde de pe fundul oceanului” viaţa se desfăşoară tumultuoasă, sfidând orice pericol, în „lumina caldă, binefăcătoare” a razelor de soare. Metafora subtilă sugerează o asemănare cu lumea reală lăsând impresia că adaptarea la viaţa de emigrant e pe cale să se înfăptuiască şi dă o notă de optimism discursului. Cu toate acestea rămâne sugestivă poezia „Doar un emigrant”, ca o concluzie a acestei a doua părţi a cărţii: „Sunt doar un emigrant pierdut / într-o lume plină de mistere (…) Sunt printre străini pierdut, uitat, / de ţară şi datini dezrădăcinat.” //

 

*  *  *

Cât de mare este dorul de casă al celor plecaţi în lume nici ei nu pot spune. Nu există un sistem de unităţi care să-l măsoare. Există însă cuvintele care ţâşnesc din străfundul lor sufletesc, cuvinte-emoţii, cuvinte-amintiri, cuvinte-trăiri, cuvinte-locuri şi oameni, căci dorul, ca noţiune, este o fărâmă ruptă din sufletul românului. Cineva spunea odată că, departe de ţară fiind, îi era dor şi de piatra peste care păşea, trecând râul din satul natal.

Despre dorul Anişoarei Laura Musteţiu aflăm răsfoind a treia parte a volumului de versuri, al cărui titlu, „Mi-e dor de acasă”, vorbeşte de la sine. Pentru ea, cuvântul acasă este un „cuvânt Dumnezeiesc” pentru că înseamnă locul sfânt în care rugăciunea însoţeşte viaţa unor oameni ce „păstrează-n suflet soare”; înseamnă „un sat cu inimi calde de bunici”, „Satul din basm“ care-i păstrează intactă povestea copilăriei cu jocurile ei; înseamnă istoria moşilor şi strămoşilor cu faptele lor de vitejie; înseamnă valorile morale împământenite care îi sunt lumină călăuzitoare; înseamnă locul unde sufletul ei de copil mai „murmură lin printre copaci de argint”; înseamnă chipul mamei care acum „îi zâmbeşte din cer alungându-i din suflet orice ger” cu „Iubire de mama”. Privirea-i duioasă şi glasul suav vin înspre ea pe aripa vântului să-i reamintească învăţătura de căpătâi pe care i-a transmis-o din copilărie: Copil drag, să nu uiţi, viaţa e un basm frumos!

Acest tărâm de vis îşi dezvăluie identitatea în poezia „Ardealul din inima mea”. Ardealul, leagănul copilăriei autoarei, este descris ca „un colţ de rai” cu locuri sacre în care se odihnesc bunicii şi părinţii, strămoşii istoriei ce au luptat „cu pumn de fier” pentru dreptate. Un loc cu câmpuri aurii şi păduri de argint, cu triluri de ciocârlii şi miros de fân cosit în care „sufletul se scufundă” în foşnetul frunzelor şi în susurul apelor spre a-şi alina dorul. Acolo, „Sub prun”, se întorc „tălpile bătucite ale amintirilor” spre a învia imaginea celor dragi adunaţi în jurul mesei şi a asculta vocile părinţilor şi plânsul lor de dor picurând cu lacrimi amare.

„Acasă” nu înseamnă însă numai imaginea idilică a satului copilăriei. „Acasă” este şi oraşul natal, „oraşul florilor “ de pe Bega care, în spatele  aerului de prosperitate afişat ascunde încă destine înfrânte de soartă  ce-şi trăiesc singurătatea cu disperare. Este iarnă şi „Ninge cu lacrimi” în oraşul ce se vrea capitala culturii europene! Profund îndurerată de realitatea politico-socială, economică şi culturală pe care o regăseşte „acasă”, lansează un apel imperativ cu trimitere directă la actul electoral prin care se poate  „Alege dreptatea!” O poezie-manifest ce îndeamnă la un comportament civic responsabil  care să reinstaureze dreptatea socială, demnitatea umană, onestitatea, într-o ţară liberă ce promovează respectul pentru om, pentru cultură şi credinţa străbună.

Ultimul grupaj de poezii adună ca într-o corolă de înţelepciune „Lecţiile vieţii” dezvăluind gradul de maturitate pe care l-a atins tânăra noastră eroină trecând prin încercările şi impasurile destinului. Descoperim un cod personal de norme, de principii, de convingeri bazat pe experienţa de viaţă câştigată de „Zeiţa tinereţii”, „păşind peste iluzii lumeşti”. Astfel aflăm „că orice inimă frumoasă este lăcaşul unei tinereţi nemuritoare”; că doar cutreierând înălţimile poţi aprinde „în adâncul sufletului o mulţime de stele”, un univers plin de „Iubire divină”; că atunci când „trecem prin încercări, prin vremuri crunte” găsim răspunsuri în lucrurile mărunte, şi avem puterea, cugetând, să „Ne alegem calea”. Ba, mai mult, „Rămânem creatori” pe scena vieţii, în roluri de actori sau spectatori căutând adevăruri printre mistere, conştienţi „că tainele nopţilor sunt dezvelite în dimineţi”. Aici, în „marea zbuciumată a vieţii”, poeta găseşte „Inspiraţia artistului”. Convingerea ei este  că, având  „rădăcinile inimii înfipte în glia străbună”, orice artist îşi ia puterea din credinţa neamului atunci când deplânge suferinţa celor prigoniţi, îşi încălzeşte „sufletul înfrigurat de dor” cu iubirea de părinţi, se apleacă cu tandreţe asupra câmpurilor pline cu „flori de maci şi raze aurii”, îşi lasă gândul să zboare în zare spre „iubirile pierdute ale tinereţii.”

Finalul  poveştii  pe care tocmai am parcurs-o sună cam aşa: „Viaţa este o poezie”, „viaţa este  doar un vis”, „viaţa este un poem”, „viaţa e iubire”, „viaţa este o iluzie”. Este acest final fericit sau nu?! Anişoara Laura Musteţiu ne lasă să hotărâm singuri, dezlegând metafore cu sensuri profunde şi căutând înţelesuri în poeziile pe care ni le oferă, poezii cu o scriitură sensibilă, îngrijită, situată între clasic şi modern, cu un mesaj puternic, încărcat de emoţie şi puritate.”

Cornelia Turlea-Chifu

Facebooktwitterby feather
Etichete:

Despre ANISOARA LAURA MUSTEȚIU

Anișoara Laura Mustețiu s-a născut în Timișoara. În 1990 a emigrat în Germania unde și-a petrecut cea mai mare parte a vieții. Din 2014 locuiește în Sydney, Australia. Deşi trăiește departe de ţară, dragostea ei pentru limba şi cultura română a rămas o pasiune pe viaţă. STUDII: Liceul de Filologie Istorie, Timișoara (1989), Știinte Economice, IHK Ludwisghafen (1995), Studii de Literatura Germană și Journalism, ILS, Hamburg (2008), Bachelor of Communication, majors in Creative Writing/Business Communication, Griffith University, Australia (2017). COLABORĂRI în România şi în străinătate (2018-2020) - Poezii si eseuri: Confluenţe Literare, Gândacul de Colorado, Parnas XXI, Singur, Armonii Culturale, Pro Litera, Pro Diaspora, Climate Literare, Aşii Români, Logos şi Agape, Melodium, Centrul de Presa Ro, Vocea Literară, eCreator, Cutezătorul, Magazin Critic, poezii publicate în cărțile „Vara sentimentelor”, „Coloana dragostei,” „De vorbă cu Eminescu”, „9000 Miles Away”, „A Romanian Australian Anthology, Contemporary Poetry and Prose”, „The Wide Open Sky, Words of Power - American Anthology of Poetry”, „Antipodes Poetic Dialogue”. Eseuri: „Taina Scrisului”(2019) în Antologia Română de Eseuri „Taina scrisului”, „The World of Books” (2020) in „Worlds and Words” (în cooperare cu PEN Austria și Australia). . CĂRȚI PUBLICATE: Travel in Time, A Life Story in Poems (2020), Yarran, Stories from Australia, (2020), Un sărut pierdut pe mătasea timpului (2020), Editura Academiei Româno-Australiene, Emoții și Lumină (2021), Editura Bifrost. . CONCURSURI internaționale de poezie: Certificate of Outstanding Performance – The Spirit of Asia Contest-70 (2020), Asian Literary Society, Mumbai. Award de Appreciation – A Borderless World Contest (October 2020), Paradisaical Renaissance, United Global Humane and Literary Place Foundation, India. Merit de Excelență pentru promovarea culturii române – Editura Globart Universum, Montreal, Canada. Activist for Peace and Human Rights – Member of World Literary Forum For Peace and Human Rights. Anișoara Laura Mustețiu este membru în Liga Scriitorilor din România