Părinţii mei
Despre părinţi vorbesc din când în când,
Deşi îi văd din ce în ce mai des,
Dar stăm de vorbă mai ales în gând
Şi-i chem prin somn, în noapte mai ales.
Nu i-am văzut în plină zi şezând,
Iar truda lor şi mie mi-a dat ghes;
Despe părinţi vorbesc din când în când,
Deşi îi văd din ce în ce mai des.
Îi văd mereu prin faţa mea trecând
Şi amintiri de prin adâncuri ies.
Icoana lor mă ocroteşte blând
Şi chipul lor în ochii mei se ţes.
Despre părinţi vorbesc din când în când.
Tablou cu săraci
Şi azi mai întâlneşti desculţi
Pe la oraşe şi prin sate.
Chiar dacă nu-s aşa de mulţi,
E semn că sărăcia bate.
Nu doar copii, ci şi adulţi
Au tălpile adânc crăpate;
Şi azi mai întâlneşti desculţi
Pe la oraşe şi prin sate.
Şi guri cu dinţii parcă smulţi
Şi ochi cu pleoapele lăsate
Poţi la tot pasul să asculţi,
Cum pe vecie ne-ar fi date.
Şi azi mai întâlneşti desculţi.
Pe cât se pare
Pe cât se pare-i mult prea timpuriu
Să dea în rod livezile de pruni.
Şi-acum un an au înflorit târziu,
Iar anul parc-a fost din cei mai buni.
Spunea chiar şi o babă din Goruni
Ce omul ei zicea când era viu:
Pe cât se pare-i mult prea timpuriu
Să dea în rod livezile de pruni.
Pe toate cele câte azi le ştiu
Le-am învăţat în timp de la străbuni
Şi tot am vrut la fel cu ei să fiu,
Să mă adun cum roadele aduni.
Pe cât se pare-i mult prea timpuriu.
Depărtările
Depărtările mi se par tot mai stinse,
Poate că au îmbătrânit prea devreme.
Abia se mai văd la distanţe întinse,
Iar vântul, cu glas omenesc parcă geme.
Neguri învăluie câmpii necuprinse
De privirile rătăcite-n dileme;
Depărtările mi se par tot mai stinse,
Poate că au îmbătrânit prea devreme.
Mi-s tâmplele parcă mereu mai încinse
Şi glasuri de taină încep să mă cheme.
În mrejele vremii sunt stelele prinse,
De facerea nopţii doar gândul se teme.
Depărtările mi se par tot mai stinse.
Covata de ţestoasă
Într-o covată de ţestoasă
Îmi spăl picioarele de glod.
O ţin în tindă, sub o masă,
O vreme am ţinut-o-n pod.
De când am coborât-o-n casă,
Nici şobolanii nu mai rod
Covata asta de ţestoasă
În care mă tot spăl de glod.
O folosesc în fel şi mod,
După prăşit sau după coasă.
Doar baba îmi găseşte nod:
Să facă ea pâine gustoasă.
În covăţica de ţestoasă.
Soarele
Soarele e încă sus.
Arde ca un dos de palmă
Peste un obraz intrus
Într-o atmosferă calmă.
Multe or mai fi de spus
Între zâmbet şi sudalmă;
Soarele e încă sus,
Arde ca un dos de palmă.
Despre-un orizont opus
Pare că un fel de val mă
Tot împinge spre apus
Cu-asfinţitul meu de-avalmă.
Soarele e încă sus.
Destinul plantelor perene
Să ai destinul plantelor perene
E cum te-ai naşte-n fiecare clipă,
Fără să simţi cumplitele migrene,
Sâcâitoare stările de gripă.
Ai sta pe loc sau te-ai mişca alene
Şi ai gândi arare şi în pripă;
Să ai destinul plantelor perene
E cum te-ai naşte-n fiecare clipă.
N-ar poposi nici somnul peste gene,
Iar visele ar fi doar o risipă
De monotone rugăciuni mirene
Sau nişte zboruri fără de aripă.
Să ai destinul plantelor perene.
Am fost să fiu
Am fost şi eu făptuitor de rele,
Dar niciodată făcător de moarte.
Destinul meu se află printre cele
Ce nu au loc între coperţi de carte.
Chiar de-am visat să umblu printre stele,
Nu am avut măcar de-aceasta parte
Şi am rămas făptuitor de rele,
Dar niciodată făcător de moarte.
Doar eu port vina risipirii mele
Prin iarba năzuinţelor deşarte,
Iar din tavan şi până în podele
Doar umbra mea se-adună şi se-mparte.
Am fost şi eu făptuitor de rele.
X
Dacă ar fi ca să mai fiu odată,
Nu-mi amintesc ce aş fi vrut să fiu.
Poate copac, dar într-un rest de cioată,
Poate izvor ce susură zglobiu.
Părerea mea e uneori ciudată
Şi mă visez adeseori scatiu;
Dar dac-ar fi ca să mai fiu odată,
Nu-mi amintesc ce aş fi vrut să fiu.
Mă tot gândesc că dac-aş face-o lată
Această cale aş putea s-o ţiu:
Să-mi amintesac de ceea ce nu ştiu
Şi să cunosc ce soartă mi-a fost dată.
Dacă ar fi ca să mai fiu odată.
Ploua
Ploua timid, cum poate la-nceputuri,
Când norii încă nu ştiau să plouă.
Mărunte perle se topeau în luturi,
Pământul se-mbrăca în haină nouă.
Pe boltă, norii semănau a ciuturi
Din care pică boabele de rouă;
Ploua timid, cum poate la-nceputuri,
Când norii încă nu ştiau să plouă.
Din timp în timp, încrâncenate vânturi
Se-ncrucişau cu braţele-amândouă
Şi biciuiau cu nevăzute cnuturi,
Spinarea lumii despicând în două.
Ploua timid, cum poate la-nceputuri.
Gândurile
Gândurile mi s-au încâlcit ca iarba de coasă,
Mă uit printre nori cum aş da o perdea într-o parte.
Dorul acesta de soare tot mai mult mă apasă,
Numai că soarele meu e încă mult prea departe.
E cerul de seară o apă nespus de vâscoasă,
O catedrală străveche, cu geamurile sparte;
Gândurile mi s-au încâlcit ca iarba de coasă,
Mă uit printre nori cum aş da o perdea într-o parte.
Rătăcit printre gânduri, caut cărarea spre casă,
Mă însoţeşte ceva, ca o speranţă aparte.
Poate că Dumnezeu din braţele Lui nu mă lasă,
Ca pe o ofrandă celor obidiţi mă împarte.
Să-mi descâlcesc gândurile ca pe-o iarbă de coasă.
Peisaj nocturn
Vom vorbi despre lumina lunii
Într-o noapte cu stele mai rare,
Din hăţişuri când sar gărgăunii
Şi liliecii ies la plimbare.
Atunci se-ntâmplă, spun câte unii,
Să se dezlege taina cea mare,
Când vorbim despre lumina lunii
Într-o noapte cu stele mai rare.
Se revarsă parfum de petunii,
Ca imagini ciudat mişcătoare.
Departe e vremea furtunii,
Pe boltă s-a deschis o cărare.
Noi năzuim spre lumina lunii.
Inundaţii
A început din nou să plouă.
Vor fi din nou vărsări de ape
Şi şapte aşezări din nouă
De prăbuşire n-au să scape.
Aşa ne este datul nouă:
De multe secole, aproape
De patru ori pe an ne plouă
Şi ne lovesc vărsări de ape.
Acum e, iată, ora două
Şi viituri au prins să sape
La temelii de casă nouă.
Ne curg şi nouă ploi din pleoape.
A început din nou să plouă.
X
Ies guvernanţii, deputaţii,
Purtaţi de încălţări de firmă
Şi-ngrijorarea îşi afirmă
Dând mâinile cu sinistraţii.
Cu dinţii prind să taie sârmă
Şi se întrec în emanaţii;
Ies guvernanţii, deputaţii,
Purtaţi de încălţări de firmă.
În vremea asta, condamnaţii
Prin glodurile grele scurmă,
Sperând că vor găsi o urmă
Din mult promisele donaţii.
Ies guvernanţii, deputaţii.
Atunci când
Atunci când drumul va intra-n pădure,
Iar cerul se va face plumburiu,
Se va isca un scrâşnet de secure
Şi gemete de cioate a pustiu.
Cădea-vor păsări peste piscuri dure,
Izvoarele vor curge sângeriu
Când drumul va intra-n pădure,
Iar cerul se va face plumburiu.
Am fost şi eu copac în ceţuri sure,
Dar niciodată n-aş mai vrea să fiu,
Căci trunchiul meu n-ar mai putea să-ndure
Să moară iar, dar să rămână viu.
Atunci când drumul va intra-n pădure.
Bătrâneţe
Atârnă greu bocancii de bătrân,
Atunci când anii nu mai pot să-i poarte.
Din ei, nici tălpile nu mai rămân
Dacă stăpânul a trecut în moarte.
Am strâns şi eu cam cât un car cu fân
Bocancii vechi şi cu pingele sparte;
Atârnă greu bocancii de bătrân
Atunci când anii nu mai pot să-i poarte.
Nici armăsarul nu mai pot să-l mân,
Şi-a pus şi el potcoavele deoparte.
De s-ar putea, aş vrea să mai amân
Ce-am auzit că-mi este sacris în carte.
Atârnă greu bocancii de bătrân.
Fiind bătrân
Mă culc şi eu ades lângă izvor
Şi-mi pun pe frunte câte-un cer de stele,
Să văd stejari pe frunţi de căprior
Şi pune Domnul pază gurii mele.
Mai calc cărări cu slabul meu picior
De mi s-au spart bătrânele pingele;
Mă culc şi eu ades lângă izvor
Şi-mi pun pe frunte câte-un cer de stele.
Pe Cupidon l-aş fi dorit fecior,
Să-l port prin vis în zbor de rândunele.
Încă-i poetul stâlpul de pridvor,
De care-mi reazem gândurile grele.
Mă culc ades şi eu lângă izvor.
Zurgălăi
Zurgălăi la gât de cal,
Clinchete de nou născut.
Nici nu ştiu cum s-a făcut
Să-le-aud de peste deal.
Se răsfrânge val cu val,
Cu făcutul nefăcut;
Zurgălăi la gât de cal,
Clinchete de nou născut.
Mi-am făcut un piedestal
Din prezentul meu trecut.
Am cioplit şi-un bust banal
Dintr-un dinte de mamut.
Zurgălăi la gât de cal.
Carul Mare
Lăsaţi-mi mie Carul Mare,
Să pot căra cu dânsul stele,
Să umplu nopţile polare
Cu licurici născuţi din ele.
Voi împărţi la fiecare
Câte-un buchet de viorele;
Lăsaţi-mi mie Carul Mare,
Să pot căra cu dânsul stele.
Visez ades şi mi se pare
Că toate gândurile mele
Mimează zborul către soare
În Carul plin de roade grele.
Lăsaţi-mi mie Carul Mare.
Semnul furtunii
Dar parcă se iscă un murmur de stele,
Un fel de revoltă mocnită-n surdină,
Şi pânza de nouri se-aşterne pe ele,
E semnul furtunii ce are să vină.
Se-aud vârcolacii scrâşnind din măsele,
Iar Steaua Polară e tot mai străină
Şi parcă se iscă un murmur de stele,
Un fel de revoltă mocnită-n surdină.
Inert şade cerul proptit sub zăbrele,
Zadarnic imploră puterea divină.
Pe Calea Lactee trec urmele grele,
Săpate de talpa căzută-n ruină.
Dar parcă se iscă un murmur de stele.
Îndemn
Priveşte, deci, iarba cum creşte,
Ascultă şi vântul cum cântă.
De duhul cel rău te fereşte,
Când dorul de dor te frământă.
Când steaua pe cer se iveşte,
De rouă obrazul îţi zvântă;
Priveşte, deci, iarba cum creşte,
Ascultă şi vântul cum cântă.
Ca pasărea-n zbor te nunteşte,
Dar cheamă şi corbii la nuntă
Şi floare de câmp risipeşte
Când munţi se urnesc şi se-nfruntă.
Priveşte, deci, iarba cum creşte.
Neputinţe
În dreapta mea stă vulturul cel orb,
În stânga mea stă vulturul cel surd,
În mijloc eu, nefericitul corb,
Redus ca o dilemă la absurd.
Din propria mea sevă mă absorb,
Sunt hăituit ca luptătorul kurd;
În dreapta mea stă vulturul cel orb,
În stânga mea stă vulturul cel surd.
Mă simt cuprins de neştiutul morb
Şi nu mai pot să cârâi şi să zburd,
Nu am puteri izvoare să mai sorb
Şi-aştept tăcut elicopterul Smurd.
În dreapta mea stă vulturul cel orb.
Nimic pe lume
Nimic pe lume nu mai e onest:
Şi viscolul se-abate dinspre sud,
Furtunile se iscă dinspre vest,
Desfid şi timpul, secetos sau ud.
Mai slobozim un zâmbet doar pe şest,
În raclă zace adevărul nud;
Nimic pe lume nu mai e onest:
Şi viscolul se-abate dinspre sud.
În fiece minut câte-un incest,
Câte-un omor comis de un zălud,
Ies rând pe rând borfaşii din arest,
Cu capul spart e adevărul crud.
Nimic pe lume nu mai e onest.
Şi-această toamnă
Şi-această toamnă e de-acum pe ducă,
Cad frunzele de parcă-ar fi iluzii.
Din când în când, mai cade câte-o nucă,
S-au dezbrăcat de haina lor aguzii.
O nostalgie parcă mă apucă –
Şi în natură se petrec confuzii;
Şi-această toamnă e de-acum pe ducă,
Cad frunzele de parcă-ar fi iluzii.
Vederea şi auzul se usucă,
M-adun cu orbii şi mă strâng cu surzii,
Iar mersul tot mai tare mă hurducă.
Văd nişte chei, cum cele ale Turzii…
Şi-această toamnă e de-acum pe ducă.
De noapte
Să fiu îmblânzitor de stele, n-o pot,
Fiindcă eu sunt doar supusul lor
Şi mişc în taină limbile de clopot
Şi mă alint cu sfinţii din pridvor.
Cu duşii mei, eu stau de vorbă-n şopot,
Precum aş fi o apă de izvor;
Să fiu îmblânzitor de stele, n-o pot,
Fiindcă eu sunt doar supusul lor.
Când herghelii se zbenguie în tropot,
Prin coama lor, ca vântul mă strecor,
Şi dau apoi, ca un vulcan, în clocot,
Iar mai spre ziuă, mă trezesc şi mor.
Să fiu îmblânzitor de stele, n-o pot.
Nu e nevoie
Nu e nevoie să-ţi mai ceri şi scuze
Pentru delictul de-a mă fi trădat,
Deşi o faci cu zâmbetul pe buze,
De parcă fapta nu s-a întâmplat.
Să ştii că nimeni nu vrea să te-acuze,
Trădarea ta nu este un păcat;
Nu e nevoie să-ţi mai ceri şi scuze
Pentru delictul de-a mă fi trădat.
În mintea ta ideile-s confuze,
Tu judeci totul într-un fel ciudat.
Sau poate eu am judecăţi obtuze
Şi mi se cade ceea ce mi-ai dat…
Nu e nevoie să-ţi mai ceri şi scuze.
Infractor
Nu sunt un simplu infractor,
Pătrund în suflet prin efracţii,
Ştiu Infinitul să măsor
Şi lumea o împart în fracţii.
Să nu vă fie uimitor
Că am şi eu nişte reacţii,
Dar nu sunt simplu infractor,
Pătrund în suflet prin efracţii.
Sunt într-un fel risipitor
De voie bună şi distracţii,
Atunci când sui, parcă cobor
Şi rătăcesc printre atracţii.
Nu sunt un simplu infractor.
S-a întâmplat
S-a întâmplat ca-n zi de post
Cu lapte dulce să mă-nfrupt
Şi cu iubire de om prost,
Cu care nu puteam să lupt.
Acum nu are nici un rost
Să spun că dracul m-a corupt;
S-a întâmplat ca-n zi de post
Cu lapte dulce să mă-nfrupt.
Suport şi astăzi acel cost,
Ce din pedeapsă este rupt,
Şi-am învăţat-o pe-de-rost:
Ispita-i ca un mal abrupt.
S-a întâmplat ca-n zi de post.
Am râs şi eu
Am râs şi eu ca eschimoşii,
În îngheţate nopţi polare,
Pe vremea când cântau cocoşii
Din când în când şi la-ntâmplare.
Am dat şi peste pete roşii,
Pitite tainic sub ninsoare,
Am râs şi eu ca eschimoşii,
În îngheţate nopţi polare.
Cu sâni rotunzi precum zemoşii,
Femeile râdeau mai tare,
De se topeau chiar şi coloşii
De gheaţă fără-asemănare.
Am râs şi eu ca eschimoşii.
Nu cunosc
Eu nu cunosc ce fi-va mai apoi,
Rămâne doar să fac investigaţii:
Să răscolesc prin lada de gunoi
Şi-apoi să zbor prin ample constelaţii.
Motive sunt destule să mă-ndoi
Sau doar să sper, ca alteori argaţii;
Eu nu cunosc ce fi-va mai apoi,
Rămâne doar să fac investigaţii.
Mi-aş face un culcuş într-un zăvoi
Neplouat, ferit de emanaţii,
Şi noaptea aş umbla ca un strigoi
Rătăcitor prin soarta unei naţii
Ce nu cunoaşte vremea de apoi.
Plopii
Se văd în depărtare plopii,
Cu siluete de feciori de crai.
O ploaie deasă îşi revarsă stropii,
Ca epitete în poetic grai.
Gătiţi mai mândru decât popii
Căzuţi în fală de ispitnic strai,
Se văd în depărtare plopii
Cu siluete de feciori de crai.
Am vrut şi eu să mă apropii
De lumea lor de taină şi de rai,
Dar ochii mei – bătrânii şi miopii –
Visează plopi şi păsări în alai.
Se văd în depărtare plopii.
Steaua de mare
Mi-a căzut până şi steaua de mare,
Cea care mai demult picase din cer.
Mi-a rămas o singură întrebare:
De ce cu oamenii şi stelele pier?
Aceasta e ultima încercare,
Pe care eu singur din toate o prefer;
Mi-a căzut şi steaua de mare,
Cea care mai demult picase din cer.
De-acum mă închin doar Stelei Polare,
Singura speranţă ce pot să-mi ofer.
De veghe la ceasul de închinare
Luceafăr de seară voi pune străjer.
Mi-a căzut până şi steaua de mare.
Umbrele stranii
Îmi umblă prin vise doar umbrele stranii,
Iscate din nouri, născute din ape,
Şi-mi pipăie ochii şi-mi numără anii
Şi turme de bouri tot vin să se-adape.
O voce de taină îngână litanii
Şi zorii de ziuă nu vor să se crape;
Îmi umblă prin vise doar umbrele stranii,
Iscate din nouri, născute din ape.
Ca-n Evul de Mijloc mă fură sultanii,
Ca-n timpul istoric vin ţari să mă-ngroape,
Iar hoţii de vise îşi numără banii…
Mă cheamă pământul, dar nu mă încape,
Şi-mi umblă prin vise doar umbrele stranii.
Vis amăgitor
Erau de faţă şi vreo cinci surori,
Dar împreună cu cinci fraţi ai lor.
Nici nu ştiai cu care să te-nsori,
Dacă erai în ele crezător.
Doar le priveai şi te treceau fiori,
Te şi credeai pe loc nemuritor;
Erau de faţă şi vreo cinci surori,
Dar împreună cu cinci fraţi ai lor.
Pe când din vis m-am deşteptat în zori,
Mai stăruia doar umbra unui nor,
La fel de straniu ca şi ceilalţi nori,
Şi-acela tot un vis înşelător.
Erau de faţă şi vreo cinci surori.
În cimitir
În cimitir, doar crucile de lemn
Mai amintesc câte-o-ntâmplare tristă,
Cum ar trimite din trecut un semn
Că întâmplarea încă mai există.
Parcă împinşi de un ciudat îndemn,
Se trag atleţii dincolo de pistă;
În cimitir, doar crucile de lemn
Mai amintesc câte-o-ntâmplare tristă.
Au alergat încrezător şi demn,
Mirându-se ades că mai rezistă,
În urma lor lăsând câte-un însemn,
Precum o fluturare de batistă.
În cimitir, doar crucile de lemn.
Minune
Caisul a făcut un măr,
Dar mai frumos ca alte mere.
Acum un an făcuse pere –
Am dat vreo două unui văr.
Eu ce vă spun e-un adevăr,
Minciuna nu mi-i cu plăcere:
Caisul a făcut un măr,
Dar mai frumos ca alte mere.
Voi, ce v-aţi strâns aici în păr,
Pe umeri parc-aveţi ciubere:
Vă ungeţi buzele cu miere
Sau îmi răspundeţi în răspăr.
Caisul a făcut un măr.
Copii din flori
Taliţa a născut o fată,
Culina a făcut băiat,
Din flori şi amândoi odată.
Părinţii doar s-au mâniat.
Minunea s-a-ntâmplat şi iată
Că sufletele s-au muiat:
Taliţa a născut o fată,
Culina a făcut băiat.
Iar când a fost la îmbăiat,
I-au pus alături în covată –
Fetiţa, cu smântână dată,
În smoală pruncul înmuiat.
Taliţa a născut o fată.
Şi eu mă lepăd
Şi eu mă lepăd de satana
De câte ori botez copii
Şi-mi apăr fără-de-prihana
Zvârlind cu stele spre stafii.
Ating părintelui sutana
Şi-aprind către altar făclii.
Şi eu mă lepăd de satana
De câte ori botez copii.
De când beau vinul doar cu cana,
Mă simt mai viu printre cei vii,
Mă rog mereu să nu dea mana
Nici prin livezi, nici peste vii.
Şi eu mă lepăd de satana.
Când vor cădea
Când vor cădea şi ultimele astre,
Pământul nostru ce va face oare
Fără de cerul cu sclipiri albastre,
Căzut în întuneric ca în mare?
Se vor usca pădurile jugastre,
Vor curge negre albele izvoare;
Când vor cădea şi ultimele astre,
Pământul nostru ce va face oare?
Ci toate vor lipsi vederii noastre,
Ca orbii vom umbla la întâmplare.
Înfăşuraţi de-ntunecimi sihastre,
Nu vom vedea nici moartea când apare,
Când vor cădea şi ultimele astre.
Ah, depărtările!
Ah, depărtările din nou mă strigă
Cu vocea ca de taină şi ispită!
Chemarea lor mă arde şi intrigă,
Dar soarta mea nu poate fi oprită.
Mă voi preface-n fragedă ferigă,
De vântul serii doar să fiu răpită;
Ah, depărtările din nou mă strigă
Cu vocea ca de taină şi ispită.
Parcă ar vrea ca inima să-mi frigă
Pe-o nevăzută şi încinsă plită.
Cum m-ar fi prins pe veci într-o verigă
Ce nu se lasă nicidecum strivită,
Ah, depărtările din nou mă strigă.
Haine de firmă
Eu mă îmbrac cu haine doar de firmă,
Nu cumpăr nici şosete din bazar.
Persoana mea doar astfel se afirmă
Şi doar aşa arăt a cărturar.
De-atâtea taxe şi de-atâta bir mă
Simt împovărat ca un măgar,
Dar mă îmbrac cu haine doar de firmă,
Nu cumpăr nici şosete din bazar.
Cândva mă îmbrăcam la o infirmă,
Avea şi bunătate, dar şi har.
Acuma ştiu că numai acest fir mă
Arată lumii, ca parlamentar,
Şi mă îmbrac cu haine doar de firmă.
Oare de ce?
Oare de ce mor păsările-n zbor,
Să fie doar motiv de poezie?
Dar oamenii, de ce atunci când mor
Se-adună toţi şi nimenea nu-i ştie?
Să fie moartea numai un sobor
Sau poate chiar prilej de veselie?
Oare de ce mor păsările-n zbor,
Să fie doar motiv de poezie?
De moartea mea deloc nu-mi este dor,
Decât aşa… dacă ar fi să fie…
Să nu veniţi, eu nu sunt un ogor
Îmbelşugat de grâne în prostie.
Oare de ce mor păsările-n zbor?
N-am iubit
N-am iubit cât să-mi ajungă
Până ce voi trece pragul.
De-ar mai fi parale-n pungă,
Aş mai face-o cu tot dragul.
Pe când dam oile-n strungă,
Mă credeam voinic ca fagul;
N-am iubit cât să-mi ajungă
Până ce voi trece pragul.
Am călcat o vreme lungă,
Dar nu i-am ţinut şiragul.
Bate vântul frunza-n dungă,
Mă mai ţine doar toiagul.
N-am iubit cât să-mi ajungă.
Mă ierte Dumnezeu
Mă ierte Dumnezeu cel Sfânt,
Dar nu sunt credincios fanatic,
Cum nici un păcătos nu sânt.
Din când în când doar şturlubatic.
De când mă aflu pe pământ,
Am fost mereu un singuratic;
Mă ierte Dumnezeu cel Sfânt,
Dar nu sunt credincios fanatic.
Îmi pierd adese din avânt,
De-aceea zborul meu e static.
Dar vorba nu arunc în vânt,
Nu rătăcesc ca un lunatic.
Mă ierte Dumnezeu cel Sfânt.
Traseu
Mă-ndrept agale spre apus,
Cu mersul meu de om beteag,
Şi-mi sprijin, iată, în toiag
Poverile ce am de dus.
Nici tânăr, însă nici moşneag,
Nu m-am vândut la preţ redus;
Mă-ndrept agale spre apus
Cu mersul meu de om beteag.
În viaţa mea de nesupus,
Eu am slujit acelaşi steag.
De am de dat ceva-n vileag,
E timpul care m-a răpus.
Mă-ndrept agale spre apus.
Prea multele castele
Prea multele castele de carton
Începe-vor curând să se destrame,
Precum o pânză dintr-un vechi coton,
Pe care timpul o preface-n scame.
Pe harta lumii au jucat şotron
Samsarii care au murit în rame;
Prea multele castele de carton
Începe-vor curând să se destrame.
Sunt ţările cazărmi fără planton,
În carte viaţa se împarte-n drame.
Deşi de mult nu este de bon ton,
Ne amăgim şi-o dăm pe epigrame.
Prea multele castele de carton…
Atunci
Atunci când vă vorbesc tăcând,
Cuvinte din priviri îmi ies.
Îmi scriu poemele în gând,
În miez de noapte mai ales.
Am felul meu sfios şi blând
Vorbirii mele să dau ghes;
Atunci când vă vorbesc tăcând,
Cuvinte din priviri îmi ies.
Vă dau o veste: în curând
Veni-va vremea de cules
Şi veţi vedea cioroi zburând
Şi funigei cum pânza-şi ţes,
Atunci când vă vorbesc tăcând.
Luna
Printre mai multe alte cele,
I-am hotărât să iasă-n ploaie
Şi să încerce să se spele
De întristare şi noroaie.
Ea printre picuri mici de stele
Plutea, rotundă şi greoaie;
Printre mai multe alte cele,
I-am hotărât să iasă-n ploaie.
Umbla prin gândurile mele
Însingurată şi bălaie.
Părea o lacrimă de jele
Sau un bănuţ căzut în baie.
Printre mai multe alte cele…
Soarele
L-am poftit să-mi intre-n casă,
El mă tot privea prin geam.
Poate că eram acasă,
Poate că nici nu eram.
Raza lui părea sfioasă,
Ca o rugă-n zi de hram;
L-am poftit să-mi intre-n casă,
El mă tot privea prin geam.
Aş fi stat cu el la masă,
Cum prin vis adese stam
Şi-ntr-o linişte duioasă
Amintiri tot depănam.
L-am poftit să-mi intre-n casă.
În Apuseni
În Apuseni, eu n-am putut să mor,
Căci mă aflam în ocrotirea Horii
Şi moţi mi-au dat din sufletele lor
Puteri să-nfrunt năpastele ninsorii.
Mi se părea că-n haos mă scobor –
Petală ruptă din corola florii;
În Apuseni, eu n-am putut să mor,
Căci mă aflam în ocrotirea Horii.
Un moţ bătrân mă mângâia uşor,
Alţi moţi spărgeau cu zâmbetul lor norii.
Ţâşneau din munţi şuvoaie de izvor,
Din ochi de moţ ţâşneau spre mine zorii.
În Apuseni, eu n-am putut să mor.
Mai grele
Mai grele-mi par aducerile-aminte
De când nu pot să mă despart de ele.
Pare că port un cer de oseminte
Ce se prefac în pulbere de stele.
Mă împresor tăcutele cuvinte –
Pădure renăscută din surcele;
Mai grele-mi par aducerile-aminte
De când nu pot să mă despart de ele.
Din cuibul lor ar vrea să mă alinte,
Să mă păzească de trei ceasuri rele.
Doar visul meu cel văduvit de ţinte
Se uită abătut printre zăbrele.
Mai grele-mi par aducerile-aminte.
Cruci care zboară
Păsările seamănă cu nişte cruci care zboară,
Ciugulind privirile noastre îndreptate spre cer,
Precum gândurile mele, năzuind prima oară
Să înflorească în anotimp de zăpezi şi de ger.
În zbor, numai ispita-nălţării te-mpresoară,
Aripa ta nu mai este decât un vis efemer;
Păsările seamănă cu nişte cruci care zboară,
Ciugulind privirile noastre îndreptate spre cer.
Desprinderea de pământ ne pare cea mai uşoară.
Plutirea morbidă prin nesfârşitul eter,
Numai ea ne apasă, precum o dulce povară,
Pe care aripa o poartă cum ar fi un mister.
Păsările seamănă cu nişte cruci care zboară.
Mă simt proprit
Mă simt proprit ca într-un ţarc de oi,
Am încercat, dar nu mai pot să-l sar.
Aş număra numai din doi în doi,
Să pot obţine doar un număr par.
E numărul ce şade între noi,
Precum ar sta o bornă de hotar;
Mă simt proprit ca într-un ţarc de oi,
Am încercat, dar nu mai pot să-l sar.
Încerc să-mi caut paşii prin noroi,
Dar urma mea are destin bizar.
Mă uit spre stele, dar mi-s ochii goi,
Doar un cuvânt mă face să tresar.
Mă simt proprit ca într-un ţarc de oi.
Zărzărelul
Un zărzărel se uită peste gard,
Ca un copil ce s-a făcut de şcoală,
Fudul de picăturile de fard –
Mici candelabre-n ardere domoală.
Precum ar fi victorios stindard
Îşi fâlfâie crenguţele cu fală
Un zărzărel, privind de după gard,
Ca un copil ce s-a făcut de şcoală.
Deasupra lui, un bondărel bastard,
Parcă ieşit dintr-un cazan cu smoală,
Îşi bâzâie poemul lui de bard,
Cu gura plină, dar cu burta goală.
Un zărzărel se uită peste grad.
Atunci când
Atunci când eu mă voi opri din mers
Şi umbra mea va înceta să meargă,
Vreau să urmez un semn în Univers,
Pe care nimeni n-ar putea să-l şteargă.
Vor mai vibra doar rima unui vers
Şi numai raza care mă aleargă,
Atunci când eu mă voi opri din mers
Şi umbra mea va înceta să meargă.
Prea multe mi s-au stins şi mi s-au şters,
Poate că lumea mi-a şi fost prea largă!
Şi mie însumi mi-oi fi fost advers,
Pentru ca cercul singur să se spargă.
Atunci când eu mă voi opri din mers.
Veniţi!
Veniţi toţi şi din toate zările,
Noi singuri să ne facem de joacă
Prin ce mai arată cărările –
Câte un crâng sau câte-o toloacă.
Să scrutăm cu dor depărtările,
Nefăcutul prin noi să se facă;
Veniţi toţi şi din toate zările,
Noi singuri să ne facem de joacă.
Dumnezeu deschide intrările
Spre cerul cu miros de prisacă,
Diavolul ne gâtuie nările
Şi ne pune copite de vacă.
Veniţi toţi şi din toate zările.
Recunoaşterea faptei
Mă văd silită, domnule jurat,
Să recunosc şi să declar deschis:
Această crimă eu o am comis
Şi nimeni altul nu e vinovat.
Ştiam mai dinainte că-i păcat
Să făptuieşti ce nu-ţi este permis;
Mă văd silită, domnule jurat,
Să recunosc şi să declar deschis.
Acum când totul, iată, s-a aflat,
Iar dumneavoastră tot nu m-aţi închis,
Vă dau răsplata: trupul meu curat
Şi neatins de nimeni, nici în vis.
Mă văd silită, domnule jurat…
Se spune…
Se spune că s-a dat pricaz
Să strângă oamenii cureaua,
Căci fi-va bine, dar nu azi,
Şi va să cânte cucuveaua.
Ci dacă n-om avea obraz,
Ei ne vor bate cu nuiaua;
Se spune că s-a dat pricaz
Să strângă oamenii cureaua.
Şi ne vor scoate pe izlaz,
Să învăţăm a paşte neaua.
Va râde peştele în iaz,
Că ne-am găsit şi noi beleaua.
Se spune că s-a dat pricaz…
La masa asta
La masa asta sigur am mai stat,
Cu doi prieteni, dintre cei mai dragi.
Pe-atunci nici unul nu era-nsurat,
Iar despre fete – informaţii vagi.
Cei doi prieteni, însă, au plecat.
Mi-au dat pomană geacă şi nădragi.
La masa asta sigur am mai stat,
Cu doi prieteni, dintre cei mai dragi.
Plecând definitiv, ei mi-au lăsat
Poruncă grea: să beau lichior de fragi,
Iar pentru dânşii, numai vin curat,
Din poamă sprijinită de haragi.
La masa asta sigur am mai stat.
Uitarea ta
Uitarea ta pe nimeni n-o să mire,
E felul tău de a privi prin ceaţă.
Doar ochii mei cădea-vor în uimire –
Doi licurici încremeniţi în gheaţă.
Nimic nu este mai presus de fire
Din cele care ţi-au trecut prin viaţă;
Uitarea ta pe nimeni n-o să mire,
E felul tău de a privi prin ceaţă.
Şedea-vor poate stele-n cumpănire
Când roua rece-ţi va cădea pe faţă.
Va fi atunci a doua mea venire –
O umbră rătăcită pe-o fâneaţă.
Uitarea ta pe nimeni n-o să mire.
Dac-ajung
Dac-ajung în postul mare,
N-am să mai mănânc de frupt.
Post de pâine şi de sare,
Nici cu lapte nu mă-nfrupt.
Nu vă fie de mirare,
Însă nu mă las corupt:
Dac-ajung în postul mare,
N-am să mai mănânc de frupt.
De credinţă nu m-am rupt
Niciodată, mi se pare.
Gândul meu nu e abrupt.
Aşa dar şi prin urmare,
Dac-ajung în postul mare…
Cu mine
Cu mine voi lua în lumea nouă
Numai tristeţea ce-mi tot dă ocol.
Cu cei rămaşi am să împart în două
Doar locul care va să steie gol.
Mă voi preface-n pasăre de rouă,
Dar niciodată n-am să zbor în stol.
Cu mine voi lua în lumea nouă
Numai tristeţea ce-mi tot dă ocol.
Las bucuria cea plăcută vouă
De-a mă ucide fără de pistol.
De steaua mea, cu mâinile-amândouă
V-aţi agăţat strivindu-o frivol.
Cu mine voi lua în lumea nouă…
Spun oamenii
Martirilor din Orchestra Simfonică –
Chişinău, 1940
Spun oamenii că dinspre Valea Morii
Răzbate noaptea plânset de oboi,
Îngemănat cu scâncetul viorii
Şi trag cu puşca hoarde de strigoi.
Sub clar de lună, pân-se crapă zorii,
De sub pământ ies împuşcaţii goi;
Spun oamenii că dinspre Valea Morii
Răzbate noaptea plânset de oboi.
Fac semne cu bagheta dirijorii,
Interpretând nişte concerte noi.
Din înălţimi încep să-şi plângă norii
Speranţele în vremea de apoi.
Spun oamenii că dinspre Valea Morii…
Un corb, un nuc
Un corb a coborât din zbor
Pe creanga unui nuc bătrân.
Oare ce-o fi în mintea lor?
Care-i supus, care-i stăpân?
Mi-adun cioroii în ciopor,
Cu nucul parc-aş fi frăţân;
Un corb a coborât din zbor
Pe creanga unui nuc bătrân.
Cu nucul vreau să mă măsor,
Dar clipa tot mereu amân.
Doar întrebarea îmi dă zor:
Să mă urnesc? Să mai rămân?
Un corb a coborât din zbor…
Secretul
Am un secret pe care nu-l divulg.
Nici chiar Securităţii n-am să-l spun.
Secretul meu e gingaş ca un fulg
Şi fac din el baloane de săpun.
Ca pe o capră pleoapele îmi mulg
Şi lacrimile-n doniţă le-adun;
Am un secret pe care nu-l divulg.
Nici chiar Securităţii n-am să-l spun.
Doar uneori îmi vine să mă smulg
Din lumea mea de taină şi surghiun,
Să mă amestec, anonim, în vulg
Şi pe muţeşte dintr-un corn să sun.
Am un secret pe care nu-l divulg.
Moşneag
Ai promoroacă pe mustăţi,
Pe creştet pare că te-a nins.
Ca Moş Crăciun parcă arăţi,
Ca din icoană pari desprins.
Te-am mai privit şi-n alte dăţi
Şi am făcut-o dinadins;
Ai promoroacă pe mustăţi,
Pe creştet pare că te-a nins.
Îţi este vorba din bucăţi
Şi glasul sună tot mai stins.
De vrei, un pat din iarbă fă-ţi
Şi-aşteaptă, stând pe el întins.
Ai promoroacă pe mustăţi.
Era…
Era, sau doar mi s-a părut,
Un câmp cu ierburi foarte dese,
Din care se făcea că iese
O zână dintr-un timp trecut.
Eu nu mai ştiu cum s-a făcut
Să văd povestea cum se ţese;
Era, sau doar mi s-a părut,
Un câmp cu ierburi foarte dese.
Pe-această temă am ţesut
Poveşti cu miri şi cu mirese,
Dar niciodată n-am crezut
Că pentru toate va să-mi pese.
Era, sau doar mi s-a părut.
Ţiganii
Cântau de pomină ţiganii
În jurul focului de cioate.
Ţigănci cu sânii cât bostanii
Făceau din şolduri şi din coate.
Bărbaţi cu ochii ca hultanii
Priveau la ce nu se mai poate;
Cântau de pomină ţiganii
În jurul focului de cioate.
Ca pe jăratic, băietanii
Pe lângă fete făceau roate.
Pe boltă stelele-n bejanii
Păreau nişte ţigănci furate.
Cântau de pomină ţiganii.
Apele mării
S-au învâlvorat apele mării,
Iar cauza ar fi planetară
Şi-a oprit facerea îmbarcării.
S-a petrecut la vreme de seară.
S-a-ntunecat întinderea zării,
Cum totul ar fi vrut să dispară;
S-au învâlvorat apele mării,
Iar cauza ar fi planetară.
Luna luneca-n lungul cărării,
Parcă voia să iasă afară.
Doar un albatros – semn al mirării! –
Se ducea nu ştiu unde, să moară.
S-au învâlvorat apele mării.
Se zbenguie vântul
Se zbenguie vântul prin cetini de brad,
Iar cetina parcă prinde să cânte.
Un lup singuratic, cu ochii de jad,
Urlă spre luna cu razele frânte.
Pe timp de furtună privirile scad,
Ace de gheaţă încep să se-mplânte;
Se zbenguie vântul prin cetini de brad,
Iar cetina parcă prinde să cânte.
Ci brazi seculari se aude cum cad –
Bătrâni doborâţi în crâncene trânte.
Sămânţa speranţei se face răsad,
Lacrima lumii va fi să se zvânte?
Se zbenguie vântul prin cetini de brad.
Curriculum vitae
Născut în ziua de 22 martie, anul 1933, în satul Dancu, comuna Holboca, judeţul Iaşi.
Absolvent al Facultăţii de Filologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Profesor de Limba şi literatura română.
Ziarist la: „Flacăra Iaşului” (corector, redactor); Studioul teritorial de radio-televiziune din Iaşi (director, secretar general de redacţie); revista „Cronica” (redactor); S.C. „Opinia” (director) şi ziarul „Opinia” (redactor şef); revista „Neamul românesc” din Iaşi (redactor şef); coordonator al colectivului de redacţie de la Postul de radio „Trinitas” al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Colaborări la: „Flacăra Iaşului”, „Vremea nouă” (Vaslui), „Cronica” şi „Convorbiri literare” (Iaşi), „Coloana Infinitului” (Timişoara), „Dor de dor” (Călăraşi), „Pe aici nu se trece” (Vrancea), „Moldova literară”, „Revista română”, „Epifania”, „Scârţ” (toate din Iaşi), „Baaadul literar” (Bârlad) ş.a., precum şi la „Radio Metafora” – Seatle, S.U.A.; „Pro-Diaspora” – Zindorf, Germania; „Mioriţa” – Sacramento, California, S.U.A.; „Lumea românească” – Michigan, S.U.A.; „Actualitatea Irl” – Dublin, Irlanda; „Clipa” – California, S.U.A.; „Armonia” – Hickory, Carolina de Nord, S.U.A.; „Observatorul” – Toronto, Canada; „Pro litera” – Germania; „Clubul Presei Transaltantice” etc.
Prezenţe în dicţionare, antologii, istorii literare, cărţi:
„1000 personalităţi ieşene” – lexicon – Princeps Edit, Iaşi, 2008.
Dicţionarul (1945-2008) „Scriitori şi publicişti ieşeni contemporani” (trei ediţii), de Nicolae Busuioc şi Florin Busuioc, apărut la Editura „Vasiliana”, Iaşi, 2009.
Dicţionarul „1500 scriitori români, clasici şi contemporani”, de Boris Crăciun şi Daniela Crăciun-Costin, publicat la Editura „Porţile Orientului”, Iaşi, 2010.
„Dicţionarul scriitorilor români de azi”, de Boris Crăciun şi Daniela Crăciun-Costin, publicat la Editura „Porţile Orientului”, Iaşi, 2011.
Dicţionarul „Sărbătoriţii din cetate” – Personalităţi ieşene. Aniversări 2013 – Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi.
Antologia „Personalităţi române şi faptele lor – 1950-2000”, de Constantin Toni Dârţu, vol. XXII, Iaşi, 2006.
Antologie lirică, proză, plastică „Dor de dor”, de Marin Toma (jud. Călăraşi), 2007.
„Antologie de poezie română contemporană” (română, franceză, engleză, germană) – Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2014.
„Istoria ilustrată a literaturii române”, de Boris Crăciun, Editura „Porţile Orientului”.
„O istorie a literaturii române de la origini până în prezent”, de Ion Rotaru, Editura „Dacoromână TDC”, Bucureşti, 2006.
„Istoria literaturii române de azi pe mâine”, de Marian Popa, Editura „Semne”, Bucureşti, 2009.
„Casa glasurilor noastre”, de Gloria Lăcătuşu, Editura „Cronica”, Iaşi, 1996.
„Cu Iaşii mână-n mână”, de Constantin Ostap şi Ion Mitican, Editura „Dosoftei”, Iaşi, 1997.
„Parfum de Iaşi”, de Constantin Ostap, Editura „Tehnopress”, Iaşi, 2002.
„Iaşul nu neapărat sentimental”, vol. I, de Constantin Ostap, Editura „Vasiliana”, Iaşi, 2004.
„Povestiri despre Iaşi şi despre ieşeni”, de Constantin Ostap, Editura „Vasiliana”, Iaşi, 2008.
„Lecturi despre cărţile confraţilor”, de Miron Ţic, Editura „Amurg sentimental”, Bucureşti, 2008.
„Românii aşa cum sunt”, de Ion N. Oprea, Editura „PIM”, Iaşi, 2011.
„Cartea «Prietenie», lansare şi după”, de Ion N. Oprea, Editura „PIM”, Iaşi, 2012.
„File de calendar – evenimente petrecute în ţară şi în lume, cronologie” – vol. I – de Ionel Maftei, Editura „Stef”, Iaşi, 2010.
„Gânduri în labirint”, de Ion. N. Oprea, Editura „PIM”, Iaşi, 2015.
„Viaţă, viaţă”, de Ion N. Oprea, Editura „PIM”, Iaşi, 2015.
În anul 2004, Constantin şi Magdalena Mănuţă au publicat monografia lirică „Vasile Filip – vârful cu dor al poeziei româneşti” (Editura PIM, Iaşi).
Lista cărţilor publicate, până la începutul anului 2015:
- „Pădurea colorată” – carte pentru copii – Ed. „Junimea”, Iaşi, 1977.
- „Vârful cu dor” – versuri – Ed. „Junimea”, Iaşi, 1979.
- „Delta colorată” – carte pentru copii – Ed. „Junimea”, Iaşi, 1981.
- „Cerbul de pâclă” – versuri – Ed. „Junimea”, Iaşi, 1983.
- „Şansa ninsorii” – versuri – Ed. „Junimea”, Iaşi, 1988.
- „Tropare” – versuri – Ed. „Trinitas”, Iaşi, 1998.
- „Pasărea de rouă” – versuri – Ed. „Porţile Orientului”, Iaşi, 1999.
- „Poemele tranziţiei” – versuri – Ed. „Tehnopress”, Iaşi, 1999.
- „Amurg” – versuri – Ed. „Tehnopress”, Iaşi, 1999.
- „Câmpia colorată” – carte pentru copii – Ed. „Tehnopress”, Iaşi, 1999.
- „Hliziţi – satul cu ţărani… işrotnî” – roman, două volume – Ed. Bucovina, Iaşi, 2000.
- „Viaţa într-un minut” – proze scurte – Ed. „Tehnopress”, Iaşi, 2001.
- „Mihai Viteazul” – literatură istorică – Ed. „Regina”, Iaşi, 2003.
- „Ajunul somnului” – versuri – Ed. „PIM”, Iaşi, 2003.
- „Ştefan Vodă al Moldovei” – literatură istorică – Ed. „PIM”, Iaşi, 2004.
- „Comorile din cuvinte” – gramatică distractivă – Ed. „PIM”, Iaşi, 2005.
- „Victima îşi iartă călăul” – roman în două părţi („Duhul Siberiei” şi „Moartea procurorului”) – Ed. „PIM”, Iaşi, 2005.
- „Ghiozdanul cu umor” – carte pentru şcolari – Ed. „PIM”, Iaşi, 2006.
- „Întâmplări la apa Corrèze” – proze scurte cu subiecte franceze – Ed. „PIM”, Iaşi, 2006.
- „Fabule”, Ed. „PIM”, Iaşi, 2006.
- „Cartea rondelurilor” – versuri, vol. I – Ed. „PIM”, Iaşi, 2008.
- „Tainele istoriei, mirajul legendelor” – literatură istorică cu subiecte franceze şi româneşti – Ed. „PIM”, Iaşi, 2008.
- „Ce spun necuvântătoarele despre ce gândesc cuvântătoarele” – carte nu numai pentru copii şi nu doar de umor – Ed. „PIM”, Iaşi, 2009.
- „Destinul este rotund” – „Brazii coboară la câmpie”, roman istoric – Ed. „PIM”, Iaşi, 2009.
- „Destinul este rotund” – „Pădurile şi apele”, roman istoric – Ed. „PIM”, Iaşi, 2009.
- „Cartea de ghicire” – ghicitori – Ed. „PIM”, Iaşi, 2010.
- „Comprimate pentru sănătatea minţii” – aforisme – Ed. „PIM”, Iaşi, 2010.
- „Poemele nopţii” – versuri, vol. I – Ed. „PIM”, Iaşi, 2011.
- „Alte întâmplări la apa Corrèze” – proze scurte cu subiecte franceze – Ed. „PIM”, Iaşi, 2011.
- „Destinul este rotund” – „Vremea furtunilor”, roman istoric – Ed. „PIM”, Iaşi, 2011.
- „Destinul este rotund” – „Au trecut Prutul”, roman istoric – Ed. „PIM”, Iaşi, 2011.
- „Destinul este rotund” – „Crivăţul”, roman istoric – Ed. „PIM”, Iaşi, 2011.
- „Acul cu miere (Injecţii tămăduitoare)” – epigrame – Ed. „PIM”, Iaşi, 2012.
- „Cartea rondelurilor” – versuri, vol. II – Ed. „PIM”, Iaşi, 2012.
- „Cartea rondelurilor” – versuri, vol. III – Ed. „PIM”, Iaşi, 2012.
- „Destinul este rotund” – „Asfinţitul dinspre răsărit”, roman istoric – Ed. „PIM”, Iaşi, 2012.
- „Destinul este rotund” – „Rădăcinile şi izvoarele”, roman istoric – Ed. „PIM”, Iaşi, 2012.
- „Destinul este rotund” – „Cumpene şi praguri”, roman istoric – Ed. „PIM”, Iaşi, 2013.
- „Cartea de glumire” – carte pentru şcolari – Ed. „PIM”, Iaşi, 2013.
- „Poemele nopţii” – versuri, vol. II – Ed. „PIM”, Iaşi, 2013.
- „Destinul este rotund” – „Albii întortocheate”, roman istoric – Ed. „PIM”, Iaşi, 2013.
- „Destinul este rotund” – „Împotriva stihiilor”, roman istoric – Ed. „PIM”, Iaşi, 2013.
- „Destinul este rotund” – „Corăbii pe piscuri”, roman istoric – Ed. „PIM”, Iaşi, 2014.
- „Destinul este rotund” – „Orizonturi tulburi”, roman istoric – Ed. „PIM”, Iaşi, 2014.
- „Selecţie naturală” – Antologie poetică – OPERA OMNIA, POEZIE CONTEMPOERANĂ, Ed. „Tipo Moldova”, Iaşi, 2014.
- Cartea cu destine zbuciumate – „Victima îşi iartă călăul” – OPERA OMNIA, ROMANUL DE AZI, Editura „Tipo Moldova”, Iaşi, 2014.
- „Cartea rondelurilor” – versuri, vol. IV – Ed. „PIM”, Iaşi, 2014,
Membru al Uniunii Ziariştilor din România.
Membru al Ligii scriitorilor români.
Distins cu Medalia „Virtutea literară” (2014) şi cu „Diploma de excelenţă”, pentru întreaga activitate (2015), ale Ligii.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..