Iubita mea, eu ţi-am adus visarea
Ce strălucea în ochi de muritor,
Era întinsă pe întreagă zarea
Şi împletită în al ierbii fin covor.
Ți-am prins-o, cu tandreţe, la picioare
Să-ți încălzească glezna-nzăpezită
De-atâta ger şi ţi-am legat o floare
Să-i simţi parfumul când eşti adormită.
Iubita mea, ți-am dat visarea toată,
Să nu alergi desculță pe câmpii,
Să poți să înţelegi că niciodată
Dragostea mea nu s-ar putea sfârşi.
Ţi-am aștezat-o dimineaţa la fereastră
Prin razele de soare în lumină,
Visarea este nesfârşirea noastră
Şi flacăra ce arde-n noi divină.
Eu ţi-am ales-o-n stelele pătrate
Ce se-ascundeau în lacrimile-adânci,
Am netezit-o-n valuri luminate
Ce se izbesc cu vitejie-n stânci.
Am adunat visarea din blândeţe,
Citindu-i bucuria dintr-o carte,
Ţi-am dăruit-o-n a mea tinereţe
S-o ai cu tine în eternitate.
Ţi-am dat visarea, ştiu că-ți aparţine,
Din dragostea ce-ți port în infinit,
În ea am pus chiar inima din mine
Și-orice s-ar întâmpla, sunt fericit.
Autor: Violeta Sârbu


