În miezul nopții stau, de-o vreme, la sfat cu îngerii din cer
Și stelele-mi trimit bezele până ce-n zorii zilei pier…
În sufletu-mi pătrunde pacea și totu-mi pare diafan,
Ajuns-am timpuri de trăire în plinătate, an de an.

Îmi zboară gândul către vremuri în care zbuciumul lăuntric
L-aveam, că nu-mi era nimic, din toate, ușor, și nici măcar veridic…
Doar când, prin ramuri desfrunzite, priveam cum luna-și face rondul,
Visam la viitor, iubire, și-mi construiam în minte fondul.

Și viitorul devenit prezent, urma să fie un trecut,
În cuibul amintirilor revin momentele ce mi-au plăcut…
Prietenii prezentului de-atunci, ori nu mai sunt, ori vlagă n-au de viață
Și stau închiși în carapacea lor, nevrând să iasă-n lume, mai în față.

Dar, în prezentul cel trăiesc, mi-a dat Divinul alți prieteni,
Cu pași, pe desfrunzitele cărări, mai grei sau încă sprinteni,
Când fibra sufletului nostru în ritmul stelelor vibrează,
Mintea-n versuri cuvinte șlefuiește, căci muza îi dictează.

Pătrunsă-mi e ființa de-ncântare când zorii bat în geam,
Icoanei mă închin drept mulțumire că înc-o zi mai am,
La cer ridic privirea în infinita zare
Și-n desfrunzite stele, văd una călătoare.

Ea fi-va-mi far aprins spre lumea pe care-o bănuim,
Din colț de Univers spre astre, aleatoriu, o pornim…
Rămâne-vor în urmă: prieteni, cer, iubire,
Când eu pleca-voi, cândva, în zbor spre nemurire.

Autor: Georgeta Tudor, membru în Liga Scriitorilor din România.

by

Referinţă Bibliografică

ZBOR SPRE NEMURIRE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 23 septembrie 2023