Cu frică și cu cutremur când în Nazaret s-arată,
Îngerul, trimis de Tatăl la Maria Preacurată,
Stă – naintea ei ca robul ce se teme de stăpână,
Când în fața ei se-nchină, neștiind ce-avea să-i spună.
Și cum ani cinci mii trecură pân – ce Domnul a decis,
C-a găsit poarta spre lume și pe Fiul L-a trimis,
În smerenia-i Fecioara pe Gavriil l-a întrebat
Cum in pântec prunc să poarte când nu știe de bărbat?
Ea fusese zămislită de părinți la bătrânețe,
Sterpi de-o viață, o minune îi scapase de tristețe…
Și ca mulțumire, – n Templu, la trei ani și-au dus copila
De-a crescut în rugăciune și la Dumnezeu cu mila.
Logodit – a fost cu Iosif ca Fecioară să rămână,
El, bătrân, s-o ocrotească pân ‘ce Pruncu-avea să vină.
Îngerul în vis se-arată să îl facă să – nțeleagă
Că Maria va fi mamă pentru lumea noastră – ntreagă.
Și Arhanghelul vestește că se naște Pruncul Sfânt,
Dintr-un pântec de Fecioară mântuind acest Pământ
Mai încăpător ca cerul, Universul tot intrând,
Cum in Testament ne scrie Isaia profețind.
„Fie mie după Cuvântul Tău”, primește misiunea,
Chiar de știe sacrificiul cu care salvează lumea…
Când Buna Vestire vine in lumina îngerească,
Ea avea de-atunci să fie Maica noastră cea cerească.
Azi simțim cum ne cuprinde din înaltul cer căldura,
Maica Domnului veghează cum ne vom sfinți făptura,
Lăsând ușa larg deschisă către suflet și în minte,
Toate pot minuni să fie de vom crede de-azi – nainte.

25 martie 2014, Parohia Vernești 2, Buzău, România, Georgeta Tudor

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..