CA FRUNZA ÎN ȚĂRÂNĂ…
#AnnaNoraRotaru – autor
Pustiu orașul, agoniază-n ploi de melancolie…
Arat-așa de trist, de cum se stinge de lumină…
De-abia-i mai pâlpâie prin ferestre vreo făclie,
Plutește-un iz de mucegai, răsuflat de uda glie,
Solitudinea-mpânzindu-se, fioru-i mă domină
Că, și sufletu-mi parcă suspină…
Și-a pierdut lucirea, cernit pare-nveșmântat,
Apatic dormitând în noaptea asta plumburie…
Copacii-s despuiați, scheletic li-i trupu-ndoliat,
La poale, culcuș făcut-a sufletu-mi frământat,
Visând în somnu-i alte vremi, în ceața tulburie
Că, dimineața poate-o să reînvie…
Pare și aerul încremenit, nimica nu se avântă,
De nu mai vezi pe unde drumul să-ți croiești…
A amuțit fanfara-n parc și nimeni nu cuvântă,
Frigul, pe bulevarde ude, ca stilet se-mplântă,
Sub felinare pale, oarbe, cu-ncet te mistuiești,
Neștiind d-ești sau… nu mai ești…
Tu, Omule, cu ochii goi, inima pustie-mpietrită,
Vorbești singur, te cerți cu Harul, dai din mână!
Acasă du-te, e hoață noaptea și-o să te înghită,
Te fură-n negurile ei, cu aiureli te bagă în ispită,
Că, nime nu te-o căuta, nici urmă să-ți rămână,
Bietule de tine… ca frunza în țărână…
_______________ NORA ____________
versuri din vol. __ „Gânduri pe malul tăcerii” __